Articol de Justin Gafiuc - Publicat joi, 03 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 02 ianuarie 2013 19:50
Arbitrul din Arad îşi aminteşte cu emoţie despre prima partidă condusă în Champions League, o victorie cu 2-0 a Şahtiorului lui Lucescu la Nicosia. Admite că e criticul său numărul unu la analizarea meciurilor şi crede că brigăzile n-au nici o şansă să cîştige disputa cu "ochii" televiziunilor.
- Ovidiu, începe un an 2013 special pentru tine. Ai urcat în categoria Elite Devolopment la nivel UEFA, adică Europenele din 2016 sună deja ca o ţintă perfectă, nu?
- Elite Development e a doua categorie de ierarhizare a arbitrilor internaţionali. Sîntem 22 de "centrali" pe acest palier, în Elite, vîrful clasamentului, sînt alţi 15 colegi. Spre bucuria mea, sînt cel mai tînăr din aceste grupuri. E o şansă formidabilă, care mi se oferă după un sezon foarte bun, de-a lungul căruia a trebuit să trec însă multe teste UEFA pentru a fi acceptat în top. Sînt sigur că a contat şi anul 2011, cînd am debutat în Champions League. Oricum, se deschide o uşă către turneele finale, ar fi un vis îndeplinit să fluier la acest nivel, dar totul va depinde de prestaţiile mele şi ale echipei cu care voi merge la meciuri.
"E şi meritul colegilor că am ajuns aici"
- Îţi propui să-ţi formezi o brigadă standard pentru delegările următoare?
- Nu. Am lucrat în această perioadă cu mai mulţi asistenţi sau arbitri adiţionali, ne-am înţeles perfect şi e şi meritul lor că am ajuns în Elite Development. Le mulţumesc tuturor, fiecare merită să meargă în continuare la partide internaţionale importante. Zoli Szekely s-a retras din activitate, rămîn însă ceilalţi, cu posibilitatea de a decide componenţa brigăzilor în funcţie de delegare şi după o consultare cu preşedintele CCA. Sigur, cînd îţi alegi colegii, iei în calcul şi ideea de a exista un feeling, o comunicare deschisă şi apoi n-ar fi corect să cooptez în brigadă asistenţii altor "centrali", fără acordul lor.
- Ai pomenit de debutul în Champions League în 2011, s-a întîmplat la un Apoel Nicosia - Şahtior 0-2, i-ai purtat noroc atunci lui Mircea Lucescu!
- N-o să uit niciodată acea întîlnire! Sigur, a fost doar o întîmplare să nimeresc la o partidă cu echipa pregătită de Mircea Lucescu, dar să ştiţi că atunci au venit în tribune şi mulţi suporteri români. Au făcut galerie pentru ciprioţi, a fost o atmosferă teribilă. O amintire plăcută!
"Rămîn blocat cînd compar fazele văzute pe gazon cu modul în care apar pe TV"
- Care a fost partida cea mai impresionantă din punctul de vedere al atmosferei?
- Poate că o să vă miraţi cînd o să vă explic următorul lucru sau vor veni unii care să zică "Ăsta face pe nebunu', domne'!". Adevărul e însă că un arbitru percepe ce se întîmplă în jurul unei întîlniri cu totul altfel decît la televizor sau un fan din tribune. Sînt focusat pe meci şi-mi scapă amănunte colaterale. Intri într-o stare specială. Mă mai întreabă cîteodată un prieten: "Ai auzit ce s-a scandat în tribune?" sau "Ai remarcat ce supercoregrafie a făcut galeria X?". Şi doar cînd văd reluările partidelor percep lucrurile complementare, pe care n-am cum să le sesizez de-a lungul a 90 sau 120 de minute.
- Obişnuieşti să-ţi analizezi fiecare partidă?
- La o zi sau două, revăd integral meciul arbitrat şi devin criticul cel mai sever! Rămîn cîteodată blocat cînd văd cum pe imagini se percepe altceva decît pe gazon, parcă urmăresc altă partidă! Şi atunci încerc să-mi explic modul în care apar anumite controverse pe cîte o fază, pe care şi eu o vizualizez într-un fel pe teren şi în alt fel în faţa micului ecran. Se ridică deseori întrebări de genul "cum de n-a văzut sau n-a înţeles arbitrul X faza cutare?", numai că el are pe gazon un singur unghi de percepţie, iar în jurul lui sînt cîte 18-20 de camere de luat vederi. La Europene, am înţeles că s-a transmis chiar şi cu cîte 34! Aşa că n-ai nici o şansă să cîştigi în faţa televiziunii!
Cadouri speciale: tricourile lui Guti şi Alexa
- Ţi s-a întîmplat să te confrunţi cu gesturi speciale din partea jucătorilor?
- La un meci al lui Beşiktaş, m-am trezit la final în uşa vestiarului cu Guti, care a venit să-mi ofere tricoul. L-am interpretat ca pe un gest de respect, care m-a impresionat, mai ales că a fost făcut de un fotbalist cu anvergura spaniolului. Un episod similar am trăit şi în campionatul intern, cînd Dan Alexa mi-a dat tricoul după ultimul fluier. Păstrez acasă fiecare suvenir.
- Tottenham - Lazio, 0-0 în Europa League, a părut să fie partida care te-a consumat la maximum, cu trei goluri anulate englezilor, acuze de rasism dinspre italieni. A fost examenul cel mai dur?
- La acest nivel, toate partidele se duc la intensitate maximă, iar consumul fizic şi mental pentru un arbitru e pe măsura jocurilor. M-a solicitat enorm acea partidă, după care m-am ales şi cu o accidentare la tendon. A trebuit să stau apoi pe margine o lună de zile, dar sper ca în 2013 să fiu ocolit de astfel de experienţe, fiindcă e vital să conduc cît mai multe partide interne şi internaţionale pentru a confirma ascensiunea în Elite Devolpoment.
"N-ai voie să greşeşti, trebuie să fii perfect!"
- Cam cît timp îţi ocupă pregătirea unei partide?
- Din momentul în care mi se comunică o delegare, încep prepararea jocului. Împreună cu colegii din brigadă culegem informaţii despre echipe, jucători sau antrenori, slavă Internetului!, dar nu mergem niciodată la treabă cu idei preconcepute. Că X simulează, Y protestează sau Z e predispus la cartonaşe. Luăm de la zero, ca să zic aşa, fiecare partidă, n-ai cum să acţionezi după şabloane, fiindcă orice meci are specificul lui.
- În ultimii trei ani, Tudor şi Balaj au trecut şi ei prin filtrul Elite Development, dar, din păcate, n-au fructificat această şansă. Va fi pentru tine o apăsare cu atît mai mare?
- Ştiu că, odată ajuns la acest nivel, aşteptările de la mine sînt mari. Dacă voi arbitra corect, lumea va spune "OK, e normal să fie aşa!". Dar dacă se va întîmpla să mai şi greşesc, criticile vor deveni foarte aspre după ideea "e în top, trebuie să fie perfect!". Unii chiar nu admit însă că arbitrii nu pot fi nişte roboţi, mai comitem şi erori, iar uneori am trăit experienţa de a fi atacat de nişte oameni de la care chiar nu mă aşteptam. Nu e cazul să dau nume! Dincolo de asta însă, nu iau această promovare ca pe o presiune suplimentară. Sînt de mare sprijin sfaturile pe care le-am primit deja de la Tudor şi Balaj, rămîn între noi detaliile!, iar experienţa şi deschiderea lor mă încurajează şi mai tare.
"Am spus adevărul afară despre ce s-a întîmplat în arbitrajul românesc"
- Îmi închipui că ai fost pus în faţa situaţiei de a explica la nivel internaţional apele tulburi din arbitrajul românesc al ultimilor ani. Te-ai simţit stînjenit în mijlocul unei asemenea discuţii?
- Au fost într-adevăr în trecut lucruri neplăcute şi am simţit că răspunsul meu trebuie să conţină adevărul, nu să ascundă problemele. Şi l-am spus cînd mi s-au pus întrebări pe această temă! Credibilitatea noastră a suferit, în ţară încă se discută mult prea mult despre arbitraje, însă senzaţia din ultimele luni e că parcă atmosfera s-a mai domolit. Parcă arbitrii au început să cîştige un pic altă percepţie în opinia publică şi asta nu e rău!
- Primul pas important în plan internaţional l-ai făcut în 2009, cînd ai intrat în programul "Talente şi mentori", unde l-ai avut coordonator pe elveţianul Andreas Schluchter. A însemnat acea perioadă în special o pregătire psihologică?
- E un program clasic al UEFA, prin care au trecut absolut toţi arbitrii aflaţi acum în Elite. Sînt selectaţi "centrali" tineri din Europa, consideraţi cu o anumită perspectivă, iar această experienţă mi-a folosit enorm la dezvoltarea mea. Am lucrat cu oameni care ştiu exact ce se cere la nivel internaţional şi am ieşit din acest program mult mai întărit mental, pregătit să dictez fără reţinere, dacă e nevoie, şi o decizie de arbitraj împotriva unui echipe susţinute de 80.000 de oameni în tribune!
"Predau anatomie în limba engleză la «Vasile Goldiş»"
- Hai să încheiem cu jobul tău obişnuit, cel de medic, mai ai timp şi pentru asta?
- Am terminat doctoratul în 2009, dar există un preţ pe care trebuie să-l plătesc din postura de arbitru şi anume acela că nu voi avea timp să şi practic această meserie. Mi-ar fi însă greu să mă depărtez de domeniu, aşa că am intrat în spaţiul didactic. Sînt asistent universitar şi, două zile pe săptămînă, predau anatomie în limba engleză la Universitatea "Vasile Goldiş" din Arad. Îmi place, mă bucur că am fost acceptat şi voi încerca să îmbin în continuare ambele mele provocări: arbitrajul şi profesoratul.
Propune sistemul cu "adiţionali" şi în România
"Centralul" din Arad spune că nu ştie la ce să se aştepte dacă se va implementa tehnologia electronică pentru validarea golurilor în cazul unor faze la limită: "Din punctul meu de vedere, mă simt perfect în formula cu şase arbitri, luîndu-i în calcul şi pe «adiţionali», ne completăm admirabil şi ar fi în beneficiul fotbalului românesc să adopte sistemul. Sigur, asta ar presupune un efort financiar suplimentar, dar ar fi o măsură care ar ajuta la acurateţea campionatului".
Motivaţia vine de la bebe
Ovidiu Haţegan admite că familia a însemnat un sprijin în ascensiunea sa europeană: "Mulţumesc în permanenţă soţiei pentru că mă înţelege şi acceptă sacrificiile astfel încît să-mi continuu cariera de arbitru. Iar puştiul meu de un an şi şapte luni înseamnă o motivaţie suplimentară, îi iau după fiecare meci cîte un cadou, o jucărie, o bluziţă, maşinuţele sînt însă la putere! Nu vreau să ajungă cineva vreodată să-i reproşeze ceva pentru tatăl său".
"UEFA nu monitorizează doar prestaţia de pe gazon. Există acolo oameni care sînt fini cunoscători ai psihologiei unui arbitru, urmăresc să ai un comportament exemplar şi un caracter putrenic" (Ovidiu Haţegan)
4 arbitri români au ajuns pînă acum la turnee finale: Andrei Rădulescu (CM '70), Nicolae Rainea (CM '74, '78, '82, CE '80), Ioan Igna (CM '86, CE '88) şi Nicolae Grigorescu (CM '98, CE 2000)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
