FOTBAL  »  Superliga  »  TRAGEDIE

Helmuth Duckadam a murit! Lungul șir de suferințe al „Eroului de la Sevilla” și toate operațiile prin care a trecut: spunea recent că ia 18-22 de pastile pe zi

Helmut Duckadam a încetat din viață +50   FOTO
Helmut Duckadam a încetat din viață

Articol de - Publicat luni, 02 decembrie 2024, 14:15 / Actualizat luni, 02 decembrie 2024 15:10

Helmuth Duckadam, legendarul portar al Stelei, supranumit „Eroul de la Sevilla”, a încetat din viață astăzi, la vârsta de 65 de ani. Duckadam, unul dintre oamenii-simbol ai fotbalului românesc, era cunoscut cu probleme cardiace și fusese internat la Spitalul Militar pentru o operație de hernie de disc. Conform unor surse medicale, acesta suferea de endocardită, iar în cursul nopții a suferit un infarct.

Doliu fără margini în fotbalul românesc! Helmuth Duckadam, protagonistul marii victorii a Stelei din finala Cupei Campionilor din 1986, a decedat la 65 de ani, în timp ce se afla la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” pentru efectuarea unei intervenții chirurgicale. Ultima dintr-un lung șir de suferințe pentru fostul mare portar al Stelei.

A murit Helmuth Duckadam, eroul Stelei '86 în finala de la Sevilla
TRAGEDIE
A murit Helmuth Duckadam, eroul Stelei '86 în finala de la Sevilla

Helmuth Duckadam făcuse recent o dezvăluire copleșitoare: „Iau 18-22 de pastile pe zi!”

Recent, Duckadam vorbea despre situația sa medicală, într-un interviu răscolitor, în care a recunoscut că e nevoie să scoată anual din buzunar o sumă consistentă pentru a-și cumpăra pastile.

Omul care a făcut posibilă cea mai mare performanţă din istoria fotbalului românesc, câştigarea, în 1986, a Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, a făcut dezvăluiri despre medicația pe care e nevoit s-o urmeze și restricțiile care vin la pachet.

„Eu, de 40 de ani încoace, iau 18-22 de pastile pe zi. Am 4 operaţii pe artere, iar ultima a fost pe cord deschis. A fost decontată de Casa de Asigurări.

Dar, oricum, eu cheltuiesc între 5.000 şi 8.000 de euro, anual, pe medicamente. Nu-mi este uşor, dar nu vreau să mă plâng. Acum mă aflu în perioada de recuperare, nu pot conduce nici maşina…”, a afirmat Duckadam, potrivit sportpesurse.ro.

Helmut Duckadam
Helmut Duckadam
Helmut Duckadam
Helmut Duckadam
Helmut Duckadam
+45 FOTO

La jumătatea lunii septembrie a acestui an, Helmuth Duckadam a fost operat pe cord deschis la Spitalul Universitar de Urgență București. „Eroul de la Sevilla” a trebuit să sufere o operație de aortă, intervenția fiind un succes, astfel că Duckadam a putut să revină după câteva săptămâni la job-ul său de analist TV.

Helmut Duckadam a fost pus la încercare încă din tinerețe, cumpenele medicale prin care a trecut fiind de notorietate.

  • 1986: se afla la Arad și a alunecat pe iarbă la un foc de tabără cu prietenii. S-a sprijinit pe braţul drept, a simţit o durere mare, iar mâna i s-a învineţit. A fost dus de urgenţă la spital în Arad, unde primeşte un diagnostic crunt: un cheag de sânge îi blochează circulaţia în braţ. E adus la Bucureşti, unde e operat la Spitalul Militar de către dr. Vasile Cândea.
  • 1998: în 1986, doctorul care îl operase l-a avertizat de faptul că după 9-10 ani va avea nevoie de o nouă intervenţie chirurgicală la braţ. A fost operat din nou la mână după 12 ani.
  • 2004: suportă prima operaţie la genunchi. La cel stâng, unde acumulează lichid şi e nevoit să ajungă la bisturiu.
  • 2005: celălalt genunchi are şi el nevoie de o artroscopie. Tot pentru a-i fi eliminat lichidul care i se acumulase şi care îl împiedica inclusiv să meargă normal.
  • 2009: suportă cea de-a treia intervenţie la braţ. "Mi s-a umflat mâna dreaptă, vechea mea problemă, pentru care am mai fost operat de două ori. Am fost nevoit să merg la spital şi m-am internat la Pădurea Verde, în Timişoara, mi s-a pus un stent şi sâmbătă am venit acasă. Am şi acum mâna umflată", spunea când a fost externat.
  • 2012: în septembrie 2012 i s-a întâmplat cam acelaşi lucru din vara lui 1986. Un cheag de sânge i s-a deplasat şi i-a blocat circulaţia în braţ. Se afla la Constanţa, a mers de urgenţă la spital, unde a fost operat de chirurgul Marius Militaru. "Am intervenit în bifurcaţia arterei", a explicat acesta.
  • 2012: după numai câteva zile, în urma unor analize amănunţite, află că e nevoie de o nouă intervenţie chirurgicală. Care să vizeze eliminarea unui anevrism arterial, în care se aflau şi două stenturi de la operaţii mai vechi, precum şi montarea unei proteze vasculare, cu rolul de refacere a fluxului arterial. A fost, poate, cea mai complicată şi mai complexă operaţie. A durat 9 ore şi a fost realizată de dr. Şerban Brădişteanu.
  • 2024: operație pe cord deschis la aortă

De altfel, din cauza multiplelor problemelor de sănătate cu care s-a confruntat, Duckadam a mai apărat foarte puțin după finala de la Sevilla.

Vreo șase operații am avut doar la brațul drept. Prima, atunci, în 1986, apoi încă cinci...Mai am o proteză la picior, mai altele...Mă mai joc cu cățelul, că de dat cu piciorul în minge nu mai merge. (...) Dând la o parte aceste probleme de sănătate, am avut o viață frumoasă. Am făcut fotbal, ce mi-a plăcut, am lucrat peste 7 ani în cadrul Poliției de Frontieră. Chiar am făcut în viață tot ce mi-a plăcut.

- Helmuth Duckadam, conform Fanatik

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
A murit Helmuth Duckadam, eroul Stelei '86 în finala de la Sevilla
Superliga
A murit Helmuth Duckadam, eroul Stelei '86 în finala de la Sevilla
Ștefan Iovan, distrus de decesul lui Helmuth Duckadam: „Noi am fost mai mult decât colegi, am fost prieteni buni”
Superliga
Ștefan Iovan, distrus de decesul lui Helmuth Duckadam: „Noi am fost mai mult decât colegi, am fost prieteni buni”
Moment de reculegere în memoria lui Helmuth Duckadam. Anunțul făcut de FRF
Superliga
Moment de reculegere în memoria lui Helmuth Duckadam. Anunțul făcut de FRF

Gigi Becali a răspuns în direct la întrebarea „Ați accepta să fiți premier?” » „Să vă mai spun ceva”

Deian Sorescu îl așteaptă pe cai mari pe Jose Mourinho: „Mă simt copt ca jucător” + N-a uitat ofensa de la Dinamo: „Ne-au făcut în fel și chip”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close