FOTBAL  »  Superliga  »  PLAY-OFF

EXCLUSIV Totul pentru play-off! Primă specială dacă echipa din Superliga intră în primele șase

Hermannstadt a pierdut, 0-2 cu Rapid, ultimul meci din campionat / foto Cristi Preda (GSP)
Hermannstadt a pierdut, 0-2 cu Rapid, ultimul meci din campionat / foto Cristi Preda (GSP)

Articol de - Publicat miercuri, 21 februarie 2024 15:33 / Actualizat miercuri, 21 februarie 2024 18:13

Patronii lui Hermannstadt vor să-i mobilizeze pe jucători pentru ultimele 4 meciuri ale sezonului regulat și, din informațiile Gazetei, le-au promis un bonus de 100.000 de euro dacă echipa se califică în play-off.

Hermannstadt nu traversează o perioadă bună în Superliga, doar 2 puncte acumulate în ultimele 3 etape, dar are în continuare șanse bune de a accede în play-off, în condițiile în care nici contracandidatele Petrolul, U Cluj, UTA și Sepsi nu excelează.

Patronul din Superligă și-a făcut calculele: „Bat Steaua, mă distrez la Cluj... vă dați seama câte puncte iau?”
PROGRAM
Patronul din Superligă și-a făcut calculele: „Bat Steaua, mă distrez la Cluj... vă dați seama câte puncte iau?”

Cum îi „montează” șefii lui Hermannstadt pe jucători

Pentru a nu rata oportunitatea, șefii clubului s-au mobilizat și fac tot posibilul ca, împreună cu antrenorul Marius Măldărășanu, să-i „monteze” pe jucători pe finalul sezonului regulat.

Astfel, pentru accederea în play-off, conducerea le-a promis un bonus. Iar din informațiile Gazetei Sporturilor, este vorba despre o primă specială cifrată la 100.000 de euro.

Și-au propus să ia 7 puncte din ultimele 4 meciuri

Sibienii mai au de jucat cu FCU Craiova, acasă, vineri, cu Dinamo (d), Oțelul Galați (a) și CFR Cluj (d) și, potrivit socotelilor făcute, le-ar ajunge șapte puncte pentru a prinde un loc în primele șase la finalul sezonului regulat.

În afara bonusului de 100.000 de euro, jucătorii lui „Măldă” au și prime de play-off trecute în contracte. „Este vorba despre sume cuprinse între 15.000 și 25.000 de euro, depinde de fiecare, cât joacă”, a declarat finanțatorul Claudiu Rotaru, pentru Pro TV.

Dani Coman îi bagă pe jucători în ședință

Președintele Dani Coman, la rându-i, a anunțat o ședință cu toți jucătorii. „Trebuie să-i facem să înțeleagă că mai avem 4 meciuri grele, dar dacă vrem să fim în play-off trebuie să câștigăm 3 din 4 și sunt ferm convins că vom fi în play-off.

Dacă nu, ne vom lupta pentru evitarea retrogradării, pentru că distanța după înjumătățire va fi foarte mică între locul 7 și ultima poziție. Tragem la un loc cât mai bun pentru fiecare jucător, pentru club, pentru banii din drepturile TV, pentru bonusurile încasate de jucători.

Făceam referire la meciurile cu FCU Craiova, Dinamo și Oțelul, dar am mai câștigat la CFR Cluj. Depinde doar de noi în momentul de față, dar dacă vineri nu câștigăm, e clar că șansele noastre s-ar diminua considerabil”, a afirmat Coman la „Fotbal Club”, pe DigiSport.

„Cred că Sepsi și Petrolul sunt principalele rivale la play-off, deși în ultima etapă Sepsi joacă la Ploiești”, a mai spus președintele lui Hermannstadt.

Match Quiz CFR Cluj - Dinamo

Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe meciul CFR Cluj - Dinamo și câștigă premiile puse în joc!

Mai puteți citi:

S-a terminat ședința de 3 ore de la Universitatea Craiova » Anunțul lui Rotaru: „Momentul ZERO pentru echipă!”

Atac la Gigi Becali dinspre CFR Cluj: „Are un vocabular și un mod de viața în care asemenea practici sunt de notorietate”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează