Articol de Victor Vrînceanu - Publicat vineri, 09 februarie 2018 20:45
Dintre golgeterii celor opt pretendente la play-off, Nemec și Salomao sunt cei mai slabi marcatori, cu câte patru reușite. Alături de ei mai este doar Chițu de la Viitorul
Dinamo speră să intre în play-off, dar cei mai buni marcatori ai echipei nu se ridică la nivelul adversarilor. Gazeta a analizat cei mai buni marcatori care încă activează la primele opt echipe din Liga 1 și care sunt în luptă directă pentru play-off. Adam Nemec, 32 de ani, și Diogo Salomao, 29 de ani, nu stau bine deloc, cu patru goluri marcate, fiecare, pentru clubul din Ștefan cel Mare.
Până la primul meciul oficial din 2018, 2-2 cu Craiova, Salomao, suspendat, era cel mai bun marcator, dar slovacul a punctat împotriva oltenilor și l-a egalat astfel pe portughez.
Ex-dinamoviștii la putere
Topul golgeterilor este condus de doi atacanți care au îmbrăcat în trecut tricoul alb-roșu. Stelistul Harlem Gnohere a punctat de 12 ori în acest sezon, fiind lider, iar atacantul celor de la CFR, George Țucudean, de 11 ori.
11.000 €pe lună câștigă Nemec la Dinamo, fiind cel mai bine plătit fotbalist din lot
Batin, printre cei mai buni!
Adversara de luni a lui Dinamo, Concordia Chiajna este pe locul 11, dar Paul Batin este unul dintre cei mai eficienți atacanți din acest sezon de Liga 1, cu 9 goluri marcate în 19 meciuri. Adică mai mult de dublu față de cât are Adam Nemec în acest moment. Slovacul are și două meciuri în plus față de jucătorul ilfovean. La fel ca Gnohere și Țucudean, și Batin a jucat în trecut la Dinamo.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”