Articol de Andrei Crăiţoiu, Ionuţ Iordache - Publicat duminica, 28 aprilie 2024 16:37 / Actualizat duminica, 28 aprilie 2024 17:08
Oțelul s-a impus în fața celor de la Hermannstadt, 1-0, și a obținut o victorie importantă în cursa pentru primul loc din play-out.
La finalul meciului, la conferință, antrenorul Dorinel Munteanu a vorbit despre importanța victoriei și despre planurile pentru ultimele etape din play-out.
VIDEO. Concluziile lui Dorinel Munteanu după Oțelul – Hermannstadt
„După un joc extrem de greu, pe care l-am avut azi, și după programul din ultima lună, nu pot decât să fiu mulțumit de parcurs. Avem 5 victorii, un egal și o înfrângere. Cred că e mai mult decât bine. Știam că azi avem în față un adversar puternic și am cerut echipei să se gândească la acest joc. Ne-am organizat foarte bine. Efortul băieților a fost atât de mare încât nu am dat șansa adversarului să fie foarte foarte periculos. Am luat 3 puncte meritate. Iar acum ne gândim la următorul joc, cu Petrolul.
De la începutul campionatului le-am spus jucătorilor să aibă încredere. Dacă era mai atenți în tur, poate jucam în play-off. Dar stăm bine. Acum un an nu aveam nicio șansă, iar acum toată lumea trebuie să fie mândră de ce am realizat.
Sperăm să câștigăm și restul meciurilor și să terminăm cu bine anul. Nu voi menaja niciun jucător în acest final de sezon. Nu am de ce. Pentru mine, meciurile oficiale sunt mai bune decât antrenamentele. Le dau posibilitatea jucătorilor să demonstreze că mă pot baza pe ei. Am o listă lungă, iar dacă jucătorii demonstrează că merită, eu merg pe continuitate”, a spus Dorinel Munteanu.
Dorinel Munteanu: „Stau bine cu inima, că iau pastile”
Întrebat cum stă cu sănătatea, având în vedere modul în care trăiește fiecare meci, Dorinel Munteanu a declarat: „Cu inima stau bine. Iau pastile (n.r.- râde).
Pentru noi a fost un meci important. Nu e vorba doar de puncte, ci și de banii din drepturile TV. Cu cât suntem mai sus, cu atât e mai bine. Orice ban e important. O parte se duc la jucători, o parte la cheltuielile de zi cu zi”.
Cupele europene îl lasă fără vacanță
Oțelul va merge în preliminariile Europa League dacă va câștiga Cupa, iar Dorinel Munteanu a comentat amuzat faptul că nu va avea vacanță în acest scenariu.
„Ce planuri am? Nu pot să spun pentru că nu e normal să vorbim înainte. Mă gândesc cu părere de rău că nu voi avea vacanță. Vom începe pregătirea după câteva zile.
Facem două stagii de pregătire, unul la munte și unul în străinătate. Dacă mergem în Europa, tururile preliminare încep repede. După 3 ani, mi-aș fi dorit și eu 2-3 săptămâni de vacanță. Dar sunt în grafic să nu am”, a spus antrenorul gălățenilor.
Mă bucur pentru suporterii care au venit azi. Problema e că nu am avut galerie. Trebuie să ne spunem punctul de vedere. De ce galeria noastră e mereu drastic sancționată? Vrem să fie ordine, dar cred că Jandarmeria face puțin exces de zel.
Avem o galerie destul de cuminte. Nu înțeleg de ce Jandarmerie din Galați și Jandarmeria din Bacău sunt împotriva suporterilor noștri? Da, nu sunt sfinți, dar sunt și ei oameni. Să aplice legea, dar să nu abuzeze. Suporterii noștri nu sunt așa cum îi prezintă. Azi am susținut protestul fanilor. Noi nu avem probleme în deplasare, dar avem acasă. De ce? Trebuie să ne spunem punctul de vedere pentru că nu se poate așa ceva.
– Dorinel Munteanu
A fost greu în 10 oameni, dar s-a terminat bine. A fost foarte important că am marcat bine. Noi vrem să câștigăm toate meciurile. Mai avem două meciuri și apoi ne gândim la finala Cupei. Acum vrem să câștigăm toate meciurile. A fost un sezon greu, dar am avut publicul alături de noi. Eu sunt mulțumit de ce am realizat. Pentru moment mă gândesc doar la finalul sezonului. Din vară vom vedea ce va fi.
– Yabre
Suntem fericiți că am avut o reacție de echipă mare după înfrângerea de la UTA. Eu îmi fac treaba meci de meci, vreau să-mi ajut echipa cu goluri sau pase de gol. E important că am fost ales omul meciului, dar echipa e cea mai importantă. Vom avea o lună foarte încărcată. Mai avem două meciuri grele în campionat și vrem să scoatem maximum. Apoi ne gândim la finala Cupei. Pot spune că sunt mulțumim de evoluția echipei. Nu știu dacă putem face mai mult.
– Ștefan Bodișteanu