Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat miercuri, 24 mai 2023 16:01 / Actualizat miercuri, 24 mai 2023 16:33
Dan Petrescu nu doar că are șanse foarte mari să continue în Gruia, dar patronul Nelu Varga și-a anunțat oamenii din club să-i reamintească lui Dan Petrescu că oferta de prelungire a actualului contract, scadent în iunie 2024, e valabilă și dacă va accepta și va semna, atunci va fi legat de echipă cel puțin încă 3 sezoane.
CFR e la primul sezon, după ce a schimbat patronul și a ieșit din insolvență, în vara lui 2017, când ratează titlul de campioană. Cu toate acestea, deși se preconiza o despărțire iminentă de antrenorul care s-a aflat în funcție pe parcursul actualului sezon, situația s-a schimbat complet.
Dan Petrescu încă nu a luat o decizie finală, fiindcă ia în calcul și varianta în care va primi o propunere tentantă din străinătate, în special din zona Golfului. Totuși, în acest caz, el ar avea de achitat clauza de reziliere care e activă în înțelegerea cu CFR și care are o valoare de 400.000 de euro. Singurul scenariu în care Petrescu nu va continua la Cluj e cel în care el va da curs unei alte oferte, însă e puțin probabil să se întâmple așa ceva, mai ales după ce a ratat titlul.
Obiectivele lui Petrescu în viitorul sezon vor fi câștigarea titlului și accederea în grupele Conference League. Primul, în ordine cronologică, va fi cel european și are șanse mari de a fi îndeplinit. Ardelenii vor fi în urna capilor de serie în toate cele 3 tururi pe care le-ar disputa, până la faza grupelor, inclusiv în play-off.
780 de mii de euroe suma totală a veniturilor lui Dan Petrescu din contractul cu CFR în perioada 1 septembrie 2021 - prezent, ceea ce înseamnă o medie care trece de 37.000 de euro net lunar
Ar fi un argument pentru a juca în Conference cel puțin până în luna decembrie, când se vor încheia meciurile din grupă. CFR a fost în grupele Conference League și în 2022-2023, când a reușit chiar să meargă în primăvară, unde a fost eliminată de Lazio. Dar pentru parcursul avut s-a ales cu 7 milioane de euro, bonusuri din partea UEFA.
Pe ce contract rulează acum Petrescu
- a semnat în august 2021, pe o perioadă de 3 ani, până în iunie 2024
- a avut o primă de instalare de 50.000 de euro
- salariul lunar: 25.000 de euro net
- prima de titlu pentru sezonul 2021-2022 a fost de 100.000 de euro: încasată
- prima de titlu pentru sezonul 2022-2023 era de 200.000 de euro: ratată
- prima de titlu pentru sezonul 2023-2024 va fi tot de 200.000 de euro
- avea un bonus de 700.000 de euro pentru calificarea în grupele Champions League în 2022-2023: ratat
- avea un bonus de 300.000 de euro pentru calificarea în grupele Europa League în 2022-2023: ratat
- avea un bonus de 50.000 de euro pentru accesarea grupelor Conference League în 2022-2023: încasat
- pentru sezonul 2023-2024, recompensele financiare sunt la fel, însă cum CFR va începe direct din Conference League, Dan Petrescu va putea ajunge doar la bonusul pentru grupele Conference League
- are o primă de 1.000 de euro pentru fiecare meci oficial câștigat
A ajutat clubul să ia licența de Europa
CFR s-a aflat în dificultate în această primăvară atunci când a avut de îndeplinit cerințele UEFA pentru obținerea dreptului de a participa în cupele europene. Avea datorii mari către jucători, iar mulți dintre ei n-au mai fost de acord să semneze pentru a primi banii mai târziu.
20 de aniau trecut de când Dan Petrescu a debutat în meseria de antrenor: în iulie 2003 a preluat-o pe Sportul, care la acea vreme evolua în Liga a 2-a
Nelu Varga a fost, astfel, nevoit să scoată din buzunar 3 milioane de euro pentru a achita restanțele. Dan Petrescu a fost însă printre puținii din club care au acceptat să-și amâne încasarea mai multor salarii, care treceau de 100.000 de euro.
Recordurile lui Dan Petrescu la CFR
- A câștigat nu mai puțin de 5 titluri: 2018, 2019, 2020, 2021, 2022
- E echipa la care a avut cele mai multe mandate, nu mai puțin de 3, peste Sportul (2) și Kuban Krasnodar (2)
- E clubul la care are, cumulat, cea mai mare perioadă în care a antrenat: 4 ani și jumătate, peste Unirea Urziceni (3 ani și 3 luni) și Kuban Krasnodar (3 ani)
- E formația cu care a bifat cele mai multe calificări în primăvara cupelor europene (două ediții), dar și în grupele cupelor europene (3 ori)
- Clubul cu care are cele mai multe meciuri jucate în campionat și cupele europene: 222. La Urziceni a bifat doar 127
- A disputat cel mai mare număr de meciuri oficiale într-un sezon all-time pentru un club din România, cu meciul din ultima etapă va ajunge la 62 de partide. Precedentul record îi aparținea FCSB-ului, în 2014-2015, cu Gâlcă antrenor, care a jucat Supercupa, preliminarii de UCL, grupe Europa League și a disputat finalele în Cupa României și Cupa Ligii. În actualul sezon, CFR a jucat cu 25% mai multe jocuri decât a avut FCSB în 2005-2006, când a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA. De exemplu, Manchester City va avea bifate în acest sezon 61 de meciuri, cu finale de Cupa Angliei și Champions League disputate.
- A fost declarat de două ori antrenorul anului în Ancheta GSP, din postura de antrenor al CFR-ului (2019, 2022), la egalitate cu postura de la Urziceni (2008, 2009). Al 5-lea trofeu l-a cucerit în 2011, când era la Kuban Krasnodar
5 lunia fost cea mai lungă perioadă în care Petrescu a stat fără angajament, în cariera de antrenor: ianuarie - mai 2015, între demiterea de la Al Arabi (Qatar) și instalarea la ASA Tg. Mureș