FOTBAL  »  Superliga  »  FC VASLUI

Probleme mari la FC Vaslui! Ciprian Damian anunţă: "Sînt datorii mari! Vor fi probleme cu licenţierea"

Articol de GSP - Publicat sambata, 05 aprilie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 06 aprilie 2014 00:01

Preşedintele SC Vaslui, Ciprian Damian, a declarat, sîmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, că situaţia financiară de la clubul este foarte gravă, jucătorii nemaiprimindu-şi salariile din luna august a anului trecut.

Ciprian Damian a subliniat că SC Vaslui ar putea avea probleme cu obţinerea licenţei şi a spus că sume importante care au intrat în contul clubului, au fost direcţionate ulterior în firmele conduse de Adrian Porumboiu.

”Criteriul de licenţiere face referire la sumele datorate bugetului de stat şi jucătorilor până la 31 decembrie, plătibile pînă la 31 martie 2014. Toate aceste sume de bani au făcut obiectul unei notificări către grupul de firme care finanţează acest club, inclusiv în luna decembrie şi în luna martie.

Sumele datorate jucătorilor de la 1 ianuarie şi până în prezent sunt foarte mari. Toată procedura de licenţiere este depusă în acest moment la Federaţia Română de Fotbal, acordurile cu fotbaliştii sînt în regulă, numai că jucătorii nu sunt plătiţi şi vom vedea cum rezolvăm acest lucru. Am dorit un climat de linişte la FC Vaslui, iar suma tranzacţionată în luna februarie pe contractul meu de administrare a fost limitată la o sumă de 1,5 milioane de euro, plătibilă în trei tranşe, cu toate că valoarea contractului era mult mai mare”, a precizat Ciprian Damian.

Oficialul vasluienilor susţine că a primit promisiunea că va primi suma de 750.000 de euro, pentru a acoperi datoriile de licenţiere şi încă pe atât pentru diferenţele de plăţi la bugetul de stat şi salariile jucătorilor.

”Până în acest moment, n-am primit niciun leu. În luna iunie, prin intermediul firmei care s-a ocupat de insolvenţa Clubului Rapid s-a început procedura de insolvenţă la SC Vaslui, procedură oprită odată cu intrarea în contul clubului a primei tranşe din drepturile de televizare. Suma a ajuns în proporţie de doar 20 la sută la club, restul întorcându-se în firmele domnului Porumboiu.

Am cerut achitarea în avans a celei de-a doua tranşe din drepturile TV, cu acordul domnului Porumboiu, dar când banii au ajuns în cont, au mers din nou în firmele domniei sale”, a mai spus Damian.Acesta a precizat că fiind ocupat cu chestiunile administrative şi nevoit să facă deplasări dese, lăsa la club ordine de plată semnate în alb, care erau ulterior completate şi astfel sumele erau virate către firmele omului de afaceri.

Damian a afirmat că şi banii proveniţi din transferul jucătorului Varela au fost direcţionaţi către firmele lui Adrian Porumboiu şi că din luna septembrie a anului trecut, clubul nu a avut nicio încasare.

”De o lună de zile, toate biletele la ordin emise cu mult timp în urmă, sunt refuzate sistematic, deşi procedura de pată este aceeaşi de patru - cinci ani de zile, în sensul că toate cheltuielile clubului cu terţii, erau rezolvate prin bilete la ordin acoperite prin contractele de finanţare.

Aceste contracte de finanţare au fost oprite în iunie 2012, printr-o adresă a grupului de firme, prin care ni se aducea la cunoştinţă că s-a ajuns la o limită de 20 de milioane de euro şi că ele nu pot continua.

Am fost sponsorizaţi pe parcursul a două sezoane de o firmă care a dat utilaje agricole în valoare de 5 milioane de euro, iar sumele datorate nouă prin vânzare au fost compensate fără semnătura mea pe procesul verbal şi fără acordul AGA”, a declarat preşedintele SC Vaslui, Ciprian Damian.

Jucătorii vor deveni liberi de contracte la finalul campionatuluiEl a mai afirmat că speră să găsescă sumele necesare, pentru ca echipa să poată termina campionatul.

”Faptul că nu am mai suportat neregulile la acest club, nu înseamnă că problema se va rezolva. Voi încerca să am o discuţie cu jucătorii, în sensul că fiecare fotbalist va juca până la finalul campionatului, urmând ca apoi să fie liber de contract.

Încercăm ca din sezonul următor, dacă nu voi găsi un alt partener care să susţină financiar echipa, să luăm în calcul vânzarea clubului. Firmele domnului Adrian Porumboiu au drept de preempţiune, în caz de vânzare a clubului, aşa că îl rog să-şi cumpere echipa'', a conchis Damian.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (7)
florisking
florisking  •  06 Aprilie 2014, 19:11

nu pot sa cred ,ca mi-ati cenzurat comentariul!!!nu vad ce nu v-a convenit din acel comentariu...asta e ,voi sunteti sefii...

blue_sky
blue_sky  •  06 Aprilie 2014, 09:28

E clar, in curand dispare si FC Vaslui.Pacat, chiar era una din echipele bune ale campionatului, dara fara sustinere financiara nimeni nu rezista.

muieprosport
muieprosport  •  06 Aprilie 2014, 05:42

Nu exista finantatori ci numai paraziti ce sug de la echipa. Cind echipa nu face bani...echipa dispare. Asa zisii patroni sint de fatp pesti si jucatori sint tratati precum prostituatele de pe centura (Siman de la sportul studentesc este cazul cel mai clar, cei ce au jucat la rapid sint cazuriile cele mai colorate, jucatorii lui Astra cei mai jigniti, jucatorii lui dynamo cei mai ghinionisti ca le-o face neacoitsa nu aveti grije...iar astia de la fc taranoaia...cui ii pasa de astia? Sper ca presa sa se autosezizeze si sa nu mai numeasca finantatori pe indivizii ce au luat mai mult decit au bagat.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează