Articol de Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video) - Publicat vineri, 21 octombrie 2022 23:22 / Actualizat vineri, 21 octombrie 2022 23:40
Adrian Mutu, tehnicianul celor de la Rapid, a analizat egalul giuleștenilor cu Farul, 1-1.
Antrenorul alb-vișiniilor consideră că rezultatul e unul nedrept și că echipa sa i-a surclasat la toate capitolele pe fotbaliștii lui Gică Hagi.
Adrian Mutu: „Am dominat Farul, am arătat că suntem o forță”
„Sunt mulțumit de jocul echipei, am făcut un joc solid, pe care l-am dominat în totalitate. Trebuie să lucrăm mai mult la finalizare. Am avut ocazii, însă nu am reușit să câștigăm acest meci, deși meritam!
Le-am spus jucătorilor la pauză să continue să joace așa cum au făcut-o în prima repriză. Dacă dădeam gol în minutul 2, altfel ar fi stat lucrurile. Am dominat meciul cap-coadă. Am abordat o tactică agresivă, am avut posesia, am câștigat multe dueluri.
Diferența s-a făcut în fața porții. Dacă eram mai concentrați și gazonul se prezenta în condiții mai bune, cred că am fi câștigat. Fundașii noștri s-au descurcat extraordinar în fața lui Denis Alibec, e prea mult să spunem că l-a umilit pe Dragoș Grigore la acea fază (n.r. - un moment din prima repriză în care Alibec l-a ridiculizat pe stoperul giuleștenilor). În ansamblu, s-a văzut că doar o singură echipă, Rapidul, a fost pe teren.
Luăm fiecare meci în parte. Azi am jucat contra unei echipe bune, mă mulțumește atitudinea jucătorilor. E greu să domini o echipă precum Farul, iar noi am reușit acest lucru și am arătat tuturor că Rapid e o forță”, a spus Adrian Mutu, la microfonul Prima Sport.
Îmi pare rău pentru ce i se întâmplă Simonei Halep.
- Adrian Mutu, antrenor Rapid
FOTO / Imagini spectaculoase surprinse în remiza Rapid - Farul 1-1
VIDEO Cristi Săpunaru: „Dacă Farul a controlat vreo repriză, eu mă apuc de judo”
Sunt două puncte pierdute pentru noi. De ce nu am câștigat? Că n-am băgat de suficiente ori mingea în poartă. Am controlat meciul de la un capăt la celălalt. Ei au avut vreo două ocazii pe contraatac la început, dar, în rest, am dominat meciul de la un capăt la celălalt. După pauză, am intrat cu dorință și răutate pozitivă, tot stadionul ne-a aplaudat la final. Suntem mulțumiți pentru fotbalul prestat, dar nu suntem mulțumiți pentru rezultatul de pe tabelă
- Cristi Săpunaru, căpitan Rapid
Citește și alte știri despre partida Rapid - Farul 1-1:
VIDEO + FOTO Rapid - Farul, supermeci într-o atmosferă incendiară! Clasamentul actualizat
Reproșul lui Hagi, după 1-1 cu Rapid: „Puteau să fie mai atenți”
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro