Articol de Dan Udrea - Publicat luni, 04 februarie 2008 00:00
Steaua şi-a găsit portari de clasă: roş-albaştrii au primit un singur gol în primele 4 amicale ale perioadei de pauză
Coşmarurile Carlos şi Andrey au fost date uitării. Steaua şi-a găsit portarii de care avea nevoie. Primele două cantonamente ale iernii, cel din Spania şi cel din Cipru, au scos la iveală un lucru: că singurul post pe care probabil Lăcătuş nu are nici o bătaie de cap este cel al portarilor, acolo unde Zapata, Cernea şi Vâtcă au dat randament maxim atît la antrenamente, cît şi la meciurile amicale.
“Ne-am găsit siguranţaîn poartă”
“Pot spune clar că Steaua şi-a găsit, în sfîrşit, siguranţa în ceea ce priveşte portarii. Avem la dispoziţie 3 goalkeeperi de mare valoare, care comunică excelent între ei. Sînt receptivi, nu se dau înapoi de la nici un fel de muncă, îşi doresc foarte mult să progreseze”, e prima concluzie a antrenorului cu portarii din Ghencea, Andrei Speriatu.
Au închis poarta
În cele 4 partide de verificare, cei trei au demonstrat de ce Lăcătuş n-are griji în privinţa portarilor: echipa nu a luat nici un gol în faţa lui Wisla Cracovia, Metalurgs Liepajas şi Levski Sofia, Cernea fiind singurul care a fost învins o dată, aseară, în amicalul cu Ceske. Zapata a fost precis în toate intervenţiile, Vâtcă a avut două mingi grele în meciul cu bulgarii, pe care le-a rezolvat perfect, iar Cernea a dovedit siguranţă în multe momente.
“Sîntem uniţi”
“Sîntem ca o familie şi asta ne ajută să fim puternici”, a spus Zapata după ce trioul cu mănuşi al Stelei a pozat pentru Gazeta Sporturilor pe plaja Mării Mediterane. “Portarii Stelei formează o familie foarte frumoasă. Ne înţelegem foarte bine şi nu există invidie faţă de Zapata”, zice Cernea, completat de Vâtcă: “Din contră, ne motivează şi pe noi prestaţiile lui deosebite şi ne fac să tragem şi mai tare la antrenamente”.
Speriatu îi caracterizează:
... Zapata
“E un portar de valoare, matur, cu experienţă, care munceşte de la zi la zi parcă mai mult. El are o presiune mare pe umeri pentru că prestaţiile lui de pînă acum trebuie continuate. Cea mai mică greşeală ar putea dărîma toată munca pe care a depus-o”
... Cernea
“Un goalkeeper care şi-a demonstrat valoarea atunci cînd s-a apelat la el şi a dovedit că te poţi baza pe el în orice moment”
... Vâtcă
“E un portar de viitor. Da, într-adevăr, ar fi vrut să plece, însă am stat de vorbă cu el şi l-am întrebat unde se mai întîlneşte el cu şansa de a fi în lotul unei mari echipe, aşa cum este Steaua”
1 milion de euro au costat cei 3 portari: Zapata (500.000), Vâtcă (450.000) şi Cernea (50.000)
14 meciuri din totalul celor 31 disputate în acest sezon de Steaua s-au terminat fără gol primit de roş-albaştri
10 goluri a primit Steaua în primele 19 etape de campionat, fiind formaţia cu cea mai bună defensivă din Liga I
6,70 este media notelor gsp primite de Zapata în meciurile din acest sezon, columbianul fiind cel mai bine notat stelist
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor