Articol de Emanoil Ursache - Publicat duminica, 21 aprilie 2024 16:14 / Actualizat duminica, 21 aprilie 2024 16:29
Selly, cel mai cunoscut vlogger din România, cu 3.500.000 de abonați pe YouTube, l-a propus pe Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului, pentru funcția de președinte al României.
Tânărul influencer consideră că Șucu este potrivit pentru prima funcție în ierarhia statului român, deoarece finanțatorul Rapidului vine din mediul de afaceri și este priceput la organizare și administrare.
Dan Șucu, propus în funcția numărul 1 din statul român de Selly
„După părerea mea ar trebui să fie cineva din mediul de afaceri. Și acum, gândindu-mă la o personalitate care să fie foarte cunoscută, mă gândesc la cine mai e pe la «Imperiul Leilor». Domnul Dan Șucu, spre exemplu.
Întrebarea este «ce personalitate din România crezi că ar fi cel mai bun președinte al țării?». Și acum, gândindu-mă la personalitățile române, m-am gândit că nu merge din sfera artistică, trebuie să fie cineva care să se priceapă cât de cât la organizare, administrare.
Și m-am gândit la cineva care e o personalitate în zona de afaceri. M-am gândit cine din zona asta ar fi un om mai temperat, să nu fie genul care să epateze. Domnul Șucu e primul care mi-a venit în minte.
E un manager extraordinar cu siguranță. Este și la emisiunea «Imperiul leilor», deci îl putem considera o personalitate, dar cu siguranță mai sunt mulți ca domnia sa. A fost primul gând care mi-a venit în cap.”, a fost opinia lui Selly, invitat la emisiunea „La Măruță”.