Articol de Andrei Petrescu, Iosif Popescu (video) - Publicat miercuri, 06 septembrie 2023 11:48 / Actualizat miercuri, 06 septembrie 2023 13:03
Gazeta Sporturilor continuă serialul dedicat crainicilor echipelor de tradiție din România cu episodul #2, în care descoperim cine este Mircea Baganagiu, profesor de limba franceză și crainic al Petrolului Ploiești.
Episoade publicate până acum din seria „Viața de crainic de stadion”:
Mircea Baganagiu (43 de ani) este născut în Ploiești și cochetează de mic cu Petrolul, chiar dacă el a practicat baschet în copilărie. Acesta a abandonat sportul pentru carte, devenind ulterior profesor de limba franceză.
Comentatorul ne-a dezvăluit cum a ajuns din întâmplare crainicul „lupilor” și cine i-a schimbat viața pentru totdeauna.
VIDEO Mircea Baganagiu: „Am ajuns crainic din întâmplare”
- Domnule Baganagiu, mulțumim că ne-ați primit. Să începem cu începutul dumneavoastră în acest fenomen. Cum v-ați îndrăgostit de fotbal?
- E o poveste ciudată pentru că eu am fost sportiv profesionist, dar nu de fotbal. Am practicat baschet, nu am avut foarte multă legătură cu lumea fotbalului, doar prin prisma faptului că, fiind ploieștean, am cochetat cu echipa din oraș. Dar nu am jucat niciodată fotbal, așa că nu pot spune că am fost din totdeauna un înrăit al fotbalului. Am fost un om normal care se uita la televizor și mai mergea din când în când la stadion.
- Ce s-a întâmpla apoi?
- După anul 2000 am început să lucrez la radio, iar ulterior la un post de televiziune local. De acolo am fost propus pentru acest post de crainic, odată cu inaugurarea noii arene „Ilie Oană”. O persoană din Consiliul de Administrație, Radu Popescu, care era director la Regia Autonomă de Transporturi, m-a propus managerului de atunci, Vivi Răchită, iar Consiliul de Administrație a fost de acord.
- Așa...
- Așa am ajuns într-o zi să fiu sunat de un reprezentant al Petrolului, care m-a invitat să particip la o ședință a C.A. al clubului. Mi s-a spus acolo despre ce era vorba, am fost anunțat că suntem 10 candidați pe acest post de crainic și dacă îmi doresc o dată cu arena nouă să fie și un crainic nou. Am acceptat provocarea asta.
Am avut nevoie de foarte mult sprijin, nefiind familiarizat cunoștiințele mele despre ce ar trebui să facă un crainic erau zero. Nu știam absolut nimic. De altfel, la prima mea partidă la inaugurare a fost un meci Petrolul - Dinamo 1-4.
- Cum a fost?
- Eu am fost un dezastru. Eram obișnuit să prezint evenimente, să am mulți oameni în jurul meu, dar 18.000 de oameni pe stadion iar eu în mijlocul terenului a fost puțin cam mult pentru mine și am fost pe lângă subiect. Dar oamenii m-au înțeles, m-au sprijinit, au înțeles că eram nou și nu știam nimic.
Ulterior, cu răbdarea celor din conducere, cu bunăvoința suporterilor și cu ajutorul mentorului meu, Hamunga Harold, un foarte bun prieten care m-a învățat, am ajuns sunt acum. Cu el mă consult înainte de fiecare meci la mesajele pe care le rostesc. Mereu îl sun să-și spună părerea. Așa am ajuns crainicul arenei, dintr-o pură întâmplare.
Baganagiu: „Am fost la o firmă de construcții să mă angajez”
- Ați spus că ați făcut baschet, de ce v-ați oprit?
- Am făcut baschet începând cu clasa a 4-a și m-am oprit în clasa a 10-a. Dacă nu aș fi încheiat atunci probabil nu aș mai fi terminat școala. Începuse baschetul să ocupe atât de mult loc în viața mea încât nu mai aveam timp de școală, de carte. Cum părinții mei nu ar fi fost de acord cu o carieră sportivă pentru că nici nu eram cine știe ce virtuoz în baschet, am renunțat și am continuat școala.
Mi-am terminat studiile la Liceul Mihai Viteazul din Ploiești. Am continuat apoi cu studiile universitare, cu Masterul. Mi-am continuat cariera pe învățătură, de altfel profesia mea este cea de profesor. Eu sunt profesor de limba franceză, nu sportiv.
- Cum ați ajuns profesor de franceză?
- Și aici e o altă poveste. Eu după ce am terminat liceul am dat examen la o facultate la București, la care am intrat pe locurile cu taxă. Părinții mei neputând să mă țină la facultate în acea vară a trebuit să încep să lucrez cu alți 2 prieteni aflați în aceeași situație. Am fost la o firmă de construcții să ne angajăm, altundeva unde să te angajezi ca tânăr care nu știe să facă nimic? Patronul de acolo ne-a zis să ne ducem să cumpărăm mistrie și cancioc, eu nici nu știam ce înseamnă.
-Așa...
- Mergând spre un magazin de unde să cumpărăm mistrie și cancioc am trecut pe lângă Liceul Mihai Viteazu unde am învățat, iar acolo am dat de fosta mea dirigintă, doamna Carmen Rădulescu. M-a întrebat unde mă duc și am început să-i povestesc tot. Că am intrat la taxă, știa că sunt sărac și părinții mei nu-și permit să mă țină la facultate. Mi-a zis «Ce să cauți, băiete, la șantier când ai 20 de kg îmbrăcat». De altfel, și pe patronul firmei respective l-a pufnit râsul când ne-a văzut prima dată. « Ce să faceți voi, mă, aici, că un sac de ciment e mai greu decât voi?». Cu toate astea trebuia să facem ceva.
Mircea Baganagiu: „Nu știam ce e ăla rastel, nu știam să pun note”
- Ce ați făcut?
- Doamna diriginte mi-a zis să mă duc următoarea zi cu toate actele la Inspectoratul General, unde inspector era doamna Lungu, de franceză. M-am dus vineri, mă aștepta doamna inspector care m-a pus să dau un test să vadă dacă sunt cu adevărat bun. A sunat cineva la telefon, a întrebat dacă sunt bun, ea a răspuns că da, apoi mi s-a transmis să mă duc luni dimineață. Eu nu puteam să-mi închipui că mă numește profesor.
- Și v-a numit?
-Dar luni dimineață, în aceeași zi în care trebuia să plec pe șantier, stabilisem să ne vedem la MC Donalds, aici, în Ploiești, am ajuns la Inspectorat și am fost numit profesor suplinitor de franceză la Liceul Teoretic Aurel Vlaicu din Breaza. Fix în aceeași zi. Dacă există un Dumnezeu, și există... asta a fost soarta mea. În aceeași zi în care trebuia să ajung pe șantier am ajuns la catedră. Am intrat în prima mea clasă la clasa 6B. Nu știam să pun note, nu știam să pun absențe, nimic nu știam.
M-a învățat directorul în biroul lui. Eram zero. Sunt recunoscător pentru că Dumnezeu mi-a oferit șansa de a-mi schimba soarta. Am plecat de la -1 la stadion și de la -1 ca profesor. Acum sunt profesor la Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza din Ploiești, sunt apreciat și iubit de oamenii de pe stadion.
- Vă mai amintiți cum a fost prima oră ca profesor?
- A fost cruntă. Am intrat în clasă, copiii nu știau, anul școlar începuse deja. Nu știam ce e ăla rastel. Am întrebat de unde se ia catalogul, nu știam că rastelul e locul unde se pun cataloagele. M-a luat șefa mea de catedră și mi-a dat catalogul. Am intrat în clasă, eu aveam 19 ani. Dacă vă arăt o poză de atunci cu mine vă pufnește râsul. Eram vai de capul meu. Dar eram simpatic și m-au plăcut copii. După clasa 6B am intrat la 6D, două ore una după alta.
- Ce ați făcut apoi?
- Nu pot să vă zic cum am ieșit. Nu știu de unde am început și cum am terminat. Știu doar că dacă aveam vreo problemă cu inima atunci făceam infarct sau vreun AVC. Am avut așa mari emoții încât efectiv memoria mea este «blank». Știu că aveam emoții, știu că le-am strigat numele, îmi tremura vocea. Exact la fel cum s-a întâmplat și pe stadion. Sunt lucruri pe care nu poți să le traduci în cuvinte.
Mircea Baganagiu: „Fiecare are un dar de la Dumnezeu”
- Revenind la Petrolul, cum este să fiți crainicul echipei?
- Pentru mine nu este un job. Au fost momente grele în istoria clubului nostru. Am trecut și prin faliment, prin Liga a 4-a, Liga a 3-a. Au fost foarte multe momente în care eu și majoritatea colegilor mei am venit fără să fim plătiți. M-am atașat de clubul ăsta așa mult încât dacă de mâine mi se spune că nu mai au bani să mă plătească și să vin doar dacă vreau, am să fac ce am făcut ani de zile la rând. Au fost suporteri care veneau la meci și făceau mici. Vindeau mici ca să dea bani jucătorilor să vină să joace!
-Continuați...
- Au fost deplasări în care jucătorii nu aveau cum să ajungă, neavând autocar, iar suporterii îi duceau cu mașinile. Nu mai zic că au adus bani de acasă, toți am făcut asta! Pentru mine nu mai e o meserie, "hobby" e prea puțin spus. Am transformat-o într-o pasiune. E o plăcere de-ale mele. Așa cum unii bărbați se duc la bere, fetele se duc la terasă, eu merg la stadion. Consider că fiecare dintre noi primește un dar de la Dumnezeu și e de datoria noastră să-l împărtășim. Și dacă darul meu e să-i fac fericiți pe acei oameni înainte de meci, de a-i încânta, îmi place să dau din această emoție a mea.
- A fost vreun moment în care ați vrut să renunțați?
- Nu, la treaba asta, nu! M-am gândit să renunț la foarte multe lucruri, am renunțat în viață la foarte multe lucruri. Dar la asta, nu! De fiecare dată mă bucur, de fiecare dată am emoții. Îmi place să fac asta și nu aș renunța, deși sunt conștient că nimeni nu este de neînlocuit. Fiecare dintre noi trebuie să aibă conștiința efemerității lui. La un moment dat, dacă nu renunț eu, poate mă va înlocui careva. Azi sunt în viață, mâine pot să nu mai fiu. Sunt șanse ca eu să nu mai fiu la un moment dat acolo, nimeni nu e etern.
- Credeați că veți mai trăi momentul să ajungeți din nou în Liga 1 după faliment și reînființare?
- Sincer, am sperat! Toți cei care eram în administrativ am rămas în contact. Imediat ce fostele glorii au pus pe picioare o echipă cu care să jucăm, au folosit o emblemă pe care ei o aveau ca echipa să existe. A fost o plăcere când m-au sunat și mi-au zis că încep din nou. Aproape că nu mi-a venit să cred! Bucuria a fost enormă, nu doar la Liga 1. Au fost meciuri la Liga a 3-a sau Liga a 4-a când stadionul era la fel de plin ca acum. Masa esențială a suporterilor a fost tot timpul alături de echipă. Când am promovat din Liga a 4-a în a 3-a și din a 3-a în a 2-a a fost spectacol.
Baganagiu: „Nimeni din conducere nu mi-a cerut să arăt ce scriu”
- Vă mai amintiți primul meci de la reînființare?
- La el mă gândeam. A fost un spectacol pur și simplu! Nu mai știu cu cine am jucat, dar a fost spectacol. Jucător să fii de fotbal și oricât ai fi de obosit, învii! Nu ai cum, când vezi atâția oameni că te aplaudă, să nu alergi, să nu mănânci iarba aia de pe teren.
- Cum vă pregătiți înainte de o partidă?
- Atunci când am fost la primul Consiliu de Administrație și la prima întâlnire cu domnul Răchită, care a fost de acord cu propunerea ca eu să fiu crainic, am venit cu o prezentare. Am întrebat ce vor de la mine și mi s-a spus că vor un discurs motivațional înainte și să prezint echipele. Și am venit cu o prezentare d-asta artistică, iar la jumătatea ei am fost oprit.
Mi-au zis că oamenii nu sunt toți cu facultate, să am un mesaj mai direct, mai simplu, ca să înțeleagă toți. Și l-am făcut mai scurt, în ideea să fiu deosebit, să nu copiez pe alții. Și lucrând înainte atâția ani în radio și televiziune, eu aveam câteva replici deja ca să atrag publicul, să atrag atenția și am decis să le aplic pe stadion. "Doamnelor, domnișoarelor, domnilor, bine ați venit în arena "lupilor"!".
- Continuați...
- Așa spun eu la început. Apoi discursul tot timpul l-am schimbat, l-am adaptat în funcție de evoluția echipei și în funcție de sfaturile pe care le-am primit. La început, aveam și o statistică pe care o dădeam. Îmi spunea cineva înainte de fiecare partidă câte meciuri avem cu echipa respectivă, câte victorii, când a fost primul meci etc. Dar dacă jucam cu echipă care ne-a bătut de 100 de ori și noi am bătut-o doar de 50 de ori, spuneam că am bătut de 50 de ori, nu de câte ori am pierdut! La fel și cu golurile marcate. Prezint lucrurile într-o manieră bună pentru că noi suntem un club mic. De tradiție, dar mic. Împlinim acum 100 de ani, iar clubul a trecut prin multe suișuri și coborâșuri.
- V-a scris cineva vreun discurs înainte de meci?
- Nimeni! Și nimeni din conducere nu mi-a cerut înainte de meci să arăt ce scriu. Singurul om care știe dinainte ce o să spun este Hamunga Harold, mentorul și bunul meu prieten. În rest, nimeni nu știe ce am de spus. Înainte de meci, stau la mijlocul terenului cu președintele Claudiu Tudor și nici măcar de curiozitate nu se uită pe foaie. Atât de multă încredere are în mine!
Citește și alte știri din Liga 1:
)
)
)
)
)
)
)
)
