Articol de Victor Vrînceanu - Publicat sambata, 06 august 2016 00:00
Botoşani a umilit etapa trecută CFR-ul, scor 3-1, astfel că cei de la Voluntari aşteptau partida de ieri cu frică, mai ales că Maftei, căpitanul echipei, a lipsit, accidentat.
Teama celor din Voluntari s-a mutat repede în tabăra Botoşaniului pentru că veteranul Florin Cernat nu acceptă să fie pus la respect de nimeni. La cei 36 de ani ai săi, Cernat joacă pentru Voluntari aşa cum o făcea cândva pentru Dinamo Kiev. Cel supranumit "Diamantul" a desenat aseară trei dintre cele patru goluri marcate de elevii lui Florin Marin, a mai avut o ocazie foarte mare de gol şi este clar dirijorul echipei de lângă Bucureşti.
Răzbunarea lui Ivanovici
Dacă Cernat nu ar fi jucat ieri, cel mai important om al Voluntarilor ar fi fost Petre Ivanovici. Fostul fotbalist al celor de la Botoşani a reuşit o "dublă", în minutele 7 şi 32, răzbunându-se astfel pe echipa care l-a neglijat în urmă cu ceva vreme.
În iarnă, Ivanovici, Vaşvari şi Fulop intraseră în ultimele 6 luni de contract, dar conducerea moldavă l-a considerat neimportant pe Petre şi le-a prelungit înţelegerile doar lui Vaşvari şi Fulop. Odată cu revenirea lui Grozavu, Ivanovici a început să joace din ce în ce mai bine, iar când acesta a primit oferta de prelungire, a refuzat şi a ajuns la Voluntari. Cu mai puţin de un sfert de oră înainte de final, Istvan Fulop a ieşit şi el din nou la rampă, cu o "dublă", asta după ce în etapa trecută, cu CFR Cluj, mijlocaşul marcase un supergol din lovitură liberă.
6 golurişi 6 pase decisive au în 2016 atât Ivanovici, de la Voluntari, cât şi Fulop, de la Botoşani
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro