Articol de GSP - Publicat duminica, 17 iunie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 17 iunie 2012 19:21
Perioada petrecută de Sabău în Brazilia a început să dea roade. Rapid l-a transferat pe Renan Silva(23 de ani), care a fost crescut la Flamengo
Renan, un mijlocaş ofensiv înalt de 1,76, s-a antrenat alături de ceilalţi rapidişti şi va pleca alături de noii săi coechipieri în cantonament.
"Este al nostru, al Rapidului. Mîine se va face vizita medicală, semnarea contractului, şi mîine după amiază va pleca în Austria. Nu uitaţi, este primul jucător luat de la Flamengo", a declarat George Copos pentru Digi Sport.
Patronul giuleştenilor are mare încredere în proaspăta achiziţie a Rapidului: "Eu sper că va fi de valoarea lui Wesley. Este un copil extraordinar, l-am văzut şi astăzi, un copil deosebit, care trăieşte pentru fotbal şi mă bucur că am reuşit să facem acest transfer".
E rapper :)
Renan era cunoscut şi ca rapper în favela Turano, sub numele de scenă de "Mc Boa Pinta", şi îşi distra coechipierii prin reprezentaţiile sale în vestiar.
În 2008 era la juniorii lui Flamengo şi spera să ajungă titular la prima echipă, dar visul nu i s-a mai împlinit. A ajuns la Bahia în 2010 şi a mai jucat la Olaria şi Vitoria.
L-a umilit pe Ronaldinho
A devenit cunoscut cînd, într-un meci jucat împotriva lui Flamengo, i-a dat mingea printre picioare lui Ronaldinho. (Vezi în VIDEO de la minutul 3.15)
Copos anunţă parteneriat cu Flamengo! La Rapid mai vine un atacant! Detalii AICI!