Articol de GSP - Publicat sambata, 16 martie 2019 21:34
Duelul de la Ovidiu dintre Viitorul și CFR Cluj, încheiat 0-1, a adus o fază foarte controversată în minutul 44, când dobrogenii au solicitat penalty la o intervenție a lui Bordeianu asupra lui Denis Drăguș.
A fost o fază la limită, în care intarea puțin întârziată a lui Bordeianu l-a destabilizat pe Drăguș, care și-a pierdut echilibrul în urma impactului și s-a prăbușit la pământ.
Marius Avram a lăsat jocul să continue, spre nemulțumirea publicului constănțean și a jucătorilor lui Hagi, care au protestat la decizia arbitrului bucureștean.
„Dacă era var, se dicta penalty”
Aflați în studioul TV Digi Sport, foștii jucători Ianis Zicu și Daniel Niculae au fost de părere că Marius Avram trebuia să dicteze penalty pentru Viitorul.
„Cred că e penalty. Dacă ar fi fost VAR, s-ar fi dictat penlaty”, a spus Ianis Zicu, rafinatul mijlocaș trecut de-a lungul carierei pe la Rapid și Dinamo.
„Înclin spre penalty”, a opinat și Daniel Niculae, fost atacant important la Rapid.