Articol de Andra Mocanu - Publicat sambata, 10 iunie 2023 19:12 / Actualizat sambata, 10 iunie 2023 19:40
Fostul fotbalist Vlad Munteanu (42 de ani), acum manager operațional la FRF, a comentat la GSP Live o declarație picantă pe care a făcut-o în timpul carierei de sportiv: „Am făcut sex chiar înainte de meci”.
Fost jucător la echipe precum Dinamo, Wolfsburg și Auxerre, Vlad Munteanu a oferit o declarație inedită în timpul carierei de fotbalist, în cadrul unui interviu acordat revistei Playboy:
„Hai să recunosc ceva în premieră, deși poate că nu e bine: am făcut sex chiar înainte de meci, în cantonament. Meciul era la prânz și m-am simțit foarte bine, am dat randament, așa că eu consider că nu este nicio problemă”.
Invitat de curând la emisiunea GSP Live, Vlad Munteanu a fost provocat să comenteze dezvăluirea curajoasă de la acea vreme.
Vlad Munteanu, despre dezvăluirea picantă din Playboy: „Am făcut sex înainte de meci”
„Teribilismul. E o declarație dată la teribilism. Singura care a venit la mine a fost soția, ea mi-a atras atenția. Mi-a spus frumos: «Gândește-te cum se simt familiile noastre acum». Nu a venit nimeni din lumea fotbalului să-mi spună: «Bă boule, hai să stăm puțin de vorbă. Ca fotbalist trebuie să ai o anumită comunicare, e imaginea ta».
Ție (n.r. - spre moderatorul Costin Ștucan, vorbind despre jurnaliști la modul general) ți-a convenit, ți-ai făcut un titlu pe interviul respectiv. M-ai provocat, ți-am răspuns la provocare, foarte bine.
Dar hai să vedem cum putem comunica mai bine, să nu te expui în zona respectivă. Ești la lotul național, ai 16 ani și îți faci un selfie în baie, să-ți arăți pătrățelele. Că fac asta, toți își dau tricoul jos, să arate...
Este OK? Comunică un mesaj corect. Ai oameni lângă tine să te sprijine, să te învețe? Că tu nu știi! Eu n-am știut atunci, am zis că «fac un teribilism, le arăt eu». Trebuie să te gândești pe cine afectezi”, a precizat Munteanu, acum angajat la Federația Română de Fotbal.
Vlad Munteanu este căsătorit din 2008. El și Andreea au împreună doi băieți.