Articol de Alexandru Barbu - Publicat miercuri, 01 ianuarie 2025 11:59 / Actualizat miercuri, 01 ianuarie 2025 11:59
Adrian Mititelu (56 de ani), patronul FCU Craiova, a declarat în cadrul podcastului GSP „2 la 1” că a investit 50 de milioane de euro în fotbal.
„Fotbalul a fost marea mea slăbiciune”, afirmă Mititelu, care explică de ce e atât de implicat în viața echipei și dezvăluie suma uriașă pe care a alocat-o clubului de fotbal.
VIDEO. Adrian Mititelu spune câți bani a pierdut în fotbal
„Lumea mă acuză că mă implic. Dar să vă spun ceva: eu nu sunt patronul echipei. Din punct de vedere juridic, nu sunt patron, nu dețin nicio acțiune. Echipa la care am fost acționar a fost dezafiliată și a intrat în faliment. În prezent, sunt administrator, un fel de președinte. Mă implic ca un președinte, pentru că asta îmi place să fac.
Mulți mă întreabă de ce mă bag. Dar mie nu-mi place să stau acasă și să mă uit la televizor. Eu mă implic, îmi place să fiu prezent. Am iubit fotbalul încă din copilărie. Nu am reușit să devin fotbalist, nu am avut veleitățile necesare, dar de la 8 ani am fost aproape de fotbal, am fost alături de echipa asta. Nimeni nu poate să-mi spună ce înseamnă fotbalul, din perspectiva unui om atașat de această echipă. Am fost în toate pozițiile posibile la echipa asta. Tot ce fac, fac din dragoste pentru fotbal.
În același timp, mi-am dat seama că aceasta a fost marea slăbiciune a vieții mele. Așa cum alții au patima jocurilor de noroc, eu am avut patima fotbalului.
Am consumat foarte mulți bani, am investit cel puțin 50 de milioane de euro în fotbal. Credeți-mă, nu exagerez. Și nu sunt bogat ca Sucu, Becali sau alții. Dintre toți, eu am cheltuit cei mai mulți bani în fotbal, deși nu mă compar cu ei ca avere. Atenție, vorbim de 25-30 de milioane investite până în 2011, 2012, când banii aveau o altă valoare. Am avut noroc de niște bani, iar cei mai mulți i-am băgat în fotbal”, a declarat Mititelu în podcastul GSP „2 la 1”.
Mă implic la echipă pentru că asta îmi place: să fiu acolo, să contribui direct. Chiar și când am fost în detenție, am controlat totul la echipă, cu excepția a 5-6 zile adunate. Știam tot ce se întâmplă: când se antrenează echipa, când pleacă în deplasare, ce strategie are antrenorul. Nu s-a pus un antrenor fără să se discute cu mine înainte!
- Adrian Mititelu, patron FCU Craiova
VIDEO INTEGRAL. Adrian Mititelu, invitat la podcastul GSP „2 la 1”
Despre Adrian Mititelu:
- prima oară patronul Universității Craiova între 2005 și 2011, perioadă în care a investit milioane de euro fără să obțină nicio performanță notabilă;
- în 2011, echipa a fost dezafiliată de FRF, el aflându-se în război deschis cu Mircea Sandu și cu Dumitru Dragomir;
- a intentat procese, a refăcut echipa, a început din Liga 4 și a reușit să revină pe prima scenă în 2021. În prezent, FCU Craiova se află în eșalonul secund, după ce vara trecută a retrogradat din SuperLiga;
- în noiembrie 2020 era condamnat la închisoare, fiind acuzat de evaziune în cazul transferului lui Mihai Costea de la Universitatea Craiova la FCSB. A fost eliberat după ce a ispăşit un an şi 7 luni din pedeapsa totală de 3 ani.
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”