Articol de GSP - Publicat marti, 27 iunie 2017 17:49
CSA Steaua nu este încă sigură în ce ligă va activa, însă Marius Lăcătuș lucrează intens la completarea lotului, dar și la programul echipei.
CSA și-a stabilit probabil deja programul pentru această vară, iar în calendar apare și un meci amical cu CS Mioveni, care va fi probabil primul de la înființarea echipei.
Lăcătuș a transferat un lot întreg de jucători de la Regal Sport, fotbaliști născuți în 1999-2000.
De asemenea, ieri, "Fiara" a fost prezent la antrenamentele naționalei jucătorilor fără contract, pentru a căuta oameni.
"Al doilea amical va fi contra Stelei (echipa CCA prezidată de Marius Lăcătuş) care activează în ligille inferioare, partida fiind programată pe 15 iulie", se arată pe site-ul oficial al celor de la Mioveni.