FOTBAL  »  NATIONALA  »  ATAC

Florin Talpan, atac fără precedent la adresa lui Mircea Lucescu: „E supărat că nu face parte dintre primii cei mai buni 3 antrenori români. Să-și vadă de treabă, că jucăm sub ce era cu Edi!”

Florin Talpan
Florin Talpan

Articol de - Publicat marti, 19 noiembrie 2024 10:36 / Actualizat marti, 19 noiembrie 2024 10:54

Florin Talpan, juristul Stelei, l-a distrus pe Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul României, pentru declarațiile făcute în ultima perioadă. „Il Luce” a numit-o în ultimele intervenții publice «Steaua» pe FCSB, formație din Superliga.

Talpan a publicat pe pagina lui de Facebook un mesaj-manifest, în care a dat de pământ cu selecționerul „tricolorilor”. Mai mult decât atât, juristul Stelei s-a legat inclusiv de jocul echipei naționale.

Mircea Lucescu „a erupt”, după meciul cu Cipru: „Niște nerușinați!”
ROMÂNIA - CIPRU 4-1
Mircea Lucescu „a erupt”, după meciul cu Cipru: „Niște nerușinați!”

Florin Talpan s-a luat de Mircea Lucescu: „Are alte preocupări”

Juristul Stelei este de părere că naționala României arăta mult mai bine în mandatul fostului selecționer, Edi Iordănescu (46 de ani).

Lucescu a intrat în „război” cu Steaua București după ce, zilele trecute, a declarat faptul că nimeni nu-l poate obliga să spună „Steaua” atunci când se referă la FCSB. Prin intermediul mesajului publicat, Talpan nu îl situează nici măcar în primii trei antrenori români din istorie.

„Am urmărit meciul naționalei cu pumnii strânși de emoție, dar dezamăgit de jocul echipei! Comportamentul echipei noastre este de felicitat pentru că nu a răspuns la provocările echipei din Kosovo, cotată ca fiind o echipă modestă, care însă a jucat bine și doar norocul ne-a ajutat să nu pierdem jocul.

Constat cu regret jocul slab al fotbaliștilor la doar câteva luni distanță de la acel superb 3-0 cu Ucraina, cu Edi Iordănescu pe bancă. Sunt convins că nu echipa este de vină, ci doar schimbarea selecționerului.

Edi Iordănescu a antrenat naționala, a avut rezultate remarcabile, nu a intentat războaie cu Steaua, nu a încercat să se dea mai presus de lege, să spună că nu-i pasă de decizii ale instanțelor, ci doar a antrenat. A antrenat la superlativ și a avut rezultatele de care suntem toți mândri! Acum, observăm că actualul selecționer are alte preocupări!

În loc să se concentreze asupra echipei, îi place doar să fie în lumina reflectoarelor, să își dea cu părerea și să facă judecăți de valoare care nu au legătură cu realitatea. Si nici cu istoria! Nici cu statul de drept!

Pentru că în statul de drept, decizia instanțelor este respectată așa cum sunt respectate și legile de către toți cetățenii! Pentru că toți suntem egali în fața legii, nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar Lucescu!

Nu poți să îl condamni că este supărat pentru că nu face parte dintre primii cei mai buni 3 antrenori români din toate timpurile: Ienei, Covaci, Iordănescu! Care culmea, sunt steliști adevărați! Dar asta este! Nu putem schimba istoria, așa cum a zis-o chiar el. Ienei, Covaci și Iordănescu vor fi mereu cei mai buni trei antrenori de fotbal pe care i-a avut România.

Iar dacă Lucescu vrea să se apropie de performanțele lor, ar trebui să și muncească mai mult. Să își vadă de treabă și să antreneze! Și să aibă rezultate și să performeze așa cum a avut Edi Iordănescu acum câteva luni.

Lucescu trebuie să accepte că Steaua București aparține statului român, aparține militarilor din anul 1947. FCSB este o altă echipă care nu are nici o legătură cu Steaua București, doar a parazitat-o ani de zile”, a „tunat” Florin Talpan, pe rețelele de socializare.

Mircea Lucescu s-a referit întotdeauna cu numele Steaua la formația patronată de Gigi Becali. Înaintea partidei de vineri, contra celor din Kosovo, selecționerul a oferit o declarație clară pe acest subiect: „Nu mă interesează decizia instanței, eu sunt o persoană particulară”.

Cum crede cineva că un raport de 50 de ani între Dinamo și Steaua dispare așa ușor? Steaua e un brand național, nu doar al clubului. Nu poți să o desființezi de la o zi la alta. Aici e un palmares, oameni care au muncit pentru asta.
Gândiți-vă la cei care au muncit pentru renumele clubului Steaua. Să facă o echipă puternică. Steaua să se întoarcă în Ghencea! Mie îmi e și greu să pronunț FCSB.

- Mircea Lucescu, selecționerul României

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (89)
atthur
atthur  •  20 Noiembrie 2024, 08:57
Postat de Catalynn_28 pe 19 Noiembrie 2024, 19:15

Vezi să nu te audă Ilie Năstase! :-)))))))) Talpan măcar e ofițer activ și colonel pe bune.

talpa(n)iadului e NIMENI,ca și tine,de altfel...!!!...

mzm1
mzm1  •  19 Noiembrie 2024, 21:39

Mircea Lucescu are perfectă dreptate pe fond, dar aduce niște argumente ușor ridicole: 1. „Crede cineva că un raport de 50 de ani între Steaua și Dinamo dispare așa ușor?” Despre ce fel de raoprt e vorba și ce legătură are Dinamo cu speța, cu îmbățoșarea lui Talpan?! 2. „Steaua e un brand național, nu doar al clubului”. Da, așa-i, și nici Talpan nu cred că are altă părere. Dar nu vrea ca altă echipă să se numească Steaua! 3. „Aici e un palmares, oameni care au muncit pentru asta”. Păi și Talpan zice la fel! 4. „Gândiți-vă la cei care au muncit pentru numele clubului Steaua”. La cine te referi, nea Mircea? Că dacă e vorba de foștii jucători ai Stelei, aceștia țin, în majoritatea lor, de același băț cu Talpan!! Nea Mirce trebuie să pună ordine și logică în argumentație, că va fi sâcâit în continuare.

atthur
atthur  •  19 Noiembrie 2024, 21:04
Postat de Catalynn_28 pe 19 Noiembrie 2024, 11:51

Bravo nea Florine, l-ai ÎMPACHETAT! asta ca să folosesc un termen drag gspeilor. Gigimea e iar în chin și derută! :-))) PS: l-am băgat pe Randumb în post negru, ieri mi-a scris vreo 8 mesaje doar, doar primește replica. :-)))

Ho bă nivel ***,te crezi mult prea important,dar ești doar o nulitate absolută...!!!...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (89)
Comentează