Articol de Maria Olteanu - Publicat marti, 19 noiembrie 2024, 09:26 / Actualizat marti, 19 noiembrie 2024 10:49
Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul României, a avut un nou atac la adresa kosovarilor, după meciul abandonat de aceștia vineri seara, în etapa a 5-a din Liga Națiunilor, la scorul de 0-0, cu câteva secunde înainte de final. Lucescu a continuat „tirada” la adresa adversarilor și după succesul cu Cipru, de luni, scor 4-1, la conferința de presă.
CONTEXT: În prelungirile partidei de vineri seara, Amir Rrahmani, căpitanul kosovar, a acuzat un comportament rasial, care ar fi venit din partea ultrașilor români, îndemnându-și colegii să iasă de pe teren. Aceștia s-au conformat, iar după aproximativ o oră, timp în care oaspeții au fost rugați să termine meciul pe teren, s-a luat decizia ca meciul să fie abandonat.
Selecționerul României avusese un discurs dur la adresa adversarilor și la conferința de presă premergătoare ultimei partide din Liga Națiunilor, iar luni seara a vorbit din nou despre kosovari, pe care nu a ezitat să îi numească direct, fără ocolișuri, „nerușinați”.
VIDEO. Mircea Lucescu, furios în continuare pe kosovari, după haosul de vineri seara
„Nici nu mă interesează. În mod normal e 3-0. Dacă ar da o altă decizie, ar fi îngrozitor pentru fotbal, înseamnă că nu mai există regulament, oricine își poate face de cap în fotbalul european sau mondial.
Un papagal zice ceva prin tribună, se retrage echipa și spune nu știu ce. «M-a făcut negru» sau mai știu eu ce culoare.
Nu se poate așa ceva, există o limită, fair-play-ul trebuie să domine, responsabilitatea jucătorilor față de jocul de fotbal, față de echipa adversară, față de suporteri și toată lumea, trebuie să fie maxim. Profesioniștii trebuie să respecte în totalitate, 100%.
Sunt foarte nemulțumit, am ajuns la vârsta asta în care am văzut oameni care se comportă altfel decât am fost noi obișnuiți. Fair-play-ul făcea parte din viața noastră, din entuziasmul nostru, din tot.
Acum te trezești că vin ăștia și sparg și tot ei au dreptate. Mint ca niște nerușinați și au tot ei dreptate. Inventează tot felul de lucruri și au tot ei dreptate. Nu se poate asta. Puțină decență ar trebui să existe.
E nemulțumirea mea de om ajuns la vârsta asta, 50 de ani de activitate, și văd aceste lucruri care mă îngrijorează”, a spus Mircea Lucescu, la conferința de presă de la finalul meciului de luni seara, cu Cipru.
Cred că este vorba despre mândrie națională, jucătorii s-au simțit extrem de insultați, din nou. Doar cei care cunosc istoria Kosovo pot empatiza cu asta.
Chiar dacă Kosovo este o țară mică - Kosovo este Kosovo, toată lumea trebuie să respecte asta. Toată lumea, UEFA și FIFA, sunt desigur împotriva xenofobiei. Dar este dificil să oprim tribunele
- Franco Foda, selecționer Kosovo, în presa germană