Articol de Remus Dinu, Andrei Furnigă (video) - Publicat luni, 17 iunie 2024 02:30 / Actualizat marti, 18 iunie 2024 17:56
Gazeta Sporturilor publică în ziua meciului România - Ucraina confesiunea tulburătoare a Anastasiei Melnychuk, 27 de ani, o poloistă din Kiev care locuiește încă de dinainte de război la București ♦ Între timp naturalizată, cooptată în naționala feminină de polo a României și cu o viață tot mai înrădăcinată în capitala noastră, lumea Nastyei s-a sfărâmat în bucăți în ianuarie, când a aflat că tatăl său, înrolat în armată, a fost ucis pe front ♦ Recunoscătoare românilor, sportiva legitimată la CS Rapid vorbește despre atrocitățile de acasă, încercările familiei și cum se simte în noul ei cămin ♦ Și mizează pe un egal astăzi, în duelul de suflet de la EURO 2024.
Într-un univers ideal, a rosti zilele acestea numele Ucrainei ar trebui să însemne doar griji pentru cum îl blocăm pe Mudryk sau cum desfacem apărarea lui Rebrov. În realitate, galben-albastrul te duce cu gândul în altă parte, la dramele de la graniță și ororile care parcă nu se mai opresc. Nu întâlnim doar vedetele de milioane din Premier League, avem în față o întreagă comunitate căreia România i-a întins mâna în ultimii doi ani!
Peste 70.000 ucraineni s-au stabilit la noi în țară, conform datelor existente, de la declanșarea războiului din Ucraina. Șapte milioane de oameni, fiecare cu propriile motive și remușcări, au trecut granița spre România din februarie 2022 și până astăzi. Povestea Anastasiei Melnychuk e puțin diferită.
Ea locuiește la București încă de dinainte ca țara să-i fie asediată de Rusia. A ajuns în România pentru a-și da o șansă în plus în carieră, după ce s-a izbit de neajunsurile financiare de acasă. În decurs de câțiva ani, a trecut pe la cele mai importante cluburi de la noi, Steaua, Dinamo, Rapid.
„În primii doi-trei ani, nu mă gândeam că o să rămân aici”
Sportiva ucraineană a povestit în detaliu cum au arătat începuturile ei în România:
„Eu am venit pentru prima oară în România acum 6-7 ani, în 2017. După, am luat decizia de a-mi lua cetățenia aici, pentru că au început problemele financiare cu echipa națională în Ucraina și a fost dificil pentru sportivii din echipa mea. Am decis să mă mut de tot aici, în România, și au început discuțiile despre cetățenie. Norocul a fost că am rezolvat foarte repede problema și am început să fiu convocată în echipa voastră națională.
În 2017, a venit întrebarea dacă vreau să joc în România, la Clubul Steaua. Am venit în România, am jucat doi ani la Steaua, apoi m-am mutat la Dinamo, iar acum sunt la Rapid. Asta a fost ideea pentru care am venit în România.
În primii doi-trei ani, nu mă gândeam că o să rămân. OK, mie îmi place foarte mult România, dar nu mă gândeam că va fi așa”.
Nastya vorbește fluent limba română: „La început, a fost foarte greu, nu înțelegeam absolut nimic, erau două limbi foarte diferite. Am început să învăț, să-i ascult pe oameni, să citesc cât de cât, cum puteam, am început să văd video, să învăț cu profesori pentru a prinde măcar baza limbii.
Și am început să înțeleg cuvinte, iar acum înțeleg total ce spun oamenii. Uneori, e problemă să spun ceea ce doresc, dar încerc”, spune Anastasia, ușor rușinată.
„Kievul și Bucureștiul sunt similare. Haosul, oamenii care fug peste tot...”
După 7 ani în România, tânăra găsește multe similitudini între viața de la București și cea din Kievul de acasă:
„Ce-mi place mult la București e că-i similar cu orașul meu, Kiev.
OK, Kievul e mai mare cam de două ori, dar haosul cu traficul, cu oamenii care fug peste tot în fiecare zi, asta-mi place. Sunt obișnuită, nu a fost o problemă. Și la noi sunt foarte mulți oameni, e trafic, e acel haos cu toată lumea mergând la muncă. Sunt obișnuită, îmi place. E un oraș foarte frumos, e curat”.
Nu pot să zic că sunt diferențe atât de mari cu mâncarea, pentru că și noi avem niște mâncăruri tradiționale similare cu cele din România. Preferata e ciorba de perișoare, îmi plac și sarmalele foarte mult. Avem și noi ceva precum sarmalele, dar mai mari. Plăcintele, la fel.
- Anastasia Melnychuk
„Ai noștri spun că o să bată Ucraina, voi spuneți că o să bată România...”
Inevitabil, Anastasia e conectată la meciul România - Ucraina de la EURO. Și încearcă să nu supere pe nimeni când e întrebată de pronosticul său, dezvăluind și că a urmărit zilele trecute filmul dedicat calificării naționalei la Campionatul European.
„Sincer... Ai noștri spun că o să bată Ucraina, voi spuneți că o să bată România... Nu știu, cred că o să fie meci egal.
Am văzut filmul despre naționala României. (...) Știu că ați avut un meci cu Muntenegru, ați pierdut, a fost o nenorocire, am văzut că oamenii au fost supărați, dar ăsta-i sportul, așa se întâmplă.
Am înțeles că acum aveți o generație nouă, și la echipa noastră sunt niște schimbări, sunt jucători mai tineri. Și România are jucători buni care joacă pe afară, la fel și Ucraina, părerea mea e că o să fie egalitate. Mudryk îmi place, îmi place felul în care joacă, îmi place și ca persoană, e mai optimist. Românior le doresc baftă, vă doresc să fiți puternici, să fiți curajoși!”
Am auzit că Mircea Lucescu a fost la Kiev, știu că e un antrenor foarte bun și că a avut multe rezultate bune și la echipele noastre, dar și aici.
- Anastasia Melnychuk
„Îmi place mentalitatea de aici, de asta am rămas în România”
Nastya admite că se vede locuind pe termen lung la București și că nu are nimic de reproșat vizavi de modul în care a fost primită de români. Se simte adoptată de țara noastră și și-a făcut și un iubit aici.
„De la început, când am venit prima dată, am fost primită foarte, foarte bine și am primit tot ajutorul de care aveam nevoie de-a lungul anilor, și cu cetățenia, și cu diverse chestii. Asta e foarte important. Nu pot să zic că am întâlnit oameni obraznici sau ceva de genul acesta.
OK, normal, în fiecare țară, în fiecare oraș mai sunt și oameni mai răi, dar cu mine nu pot spune că a fost ceva rău. Mie îmi place mentalitatea de aici și cred că datorită acestui lucru locuiesc aici și am rămas în România. Îmi plac oamenii care sunt aici.
Cred că voi rămâne în România, acasă nu cred că pot să mă întorc, din păcate... Sunt lucruri legate și de muncă, și de sport, aici am mai multe posibilități. Îmi plac mentalitatea oamenilor, am și un iubit aici, sunt foarte mulțumită”.
Muncesc aici, mă ocup cu inițiere înot pentru copii, iar cred că asta e o muncă mai aproape de sufletul meu, pentru că îmi place foarte mult să lucrez cu copiii. În afara antrenamentelor, când am pauze, muncesc cu copiii. Dacă luni am antrenament dimineața, seara pot merge să stau cu copiii. Mă înțeleg foarte bine cu ei, sunt și foarte mulți copii ucraineni care locuiesc aici, în București. Am dat un anunț că lucrez și au venit la club. Am și foarte mulți români care vin, e perfect.
„Îmi pare rău că, până să moară, n-am mai apucat să vorbesc cu tata. Psihic era căzut, dar n-avea ce să facă”
De la fotbal și viața în Capitală, discuția virează spre războiul de acasă, spre tragedia care a copleișit-o la începutul anului. Nastya nu crede în miracole peste noapte, știe că situația din Ucraina e departe de a se ameliora. Nu s-a vindecat după pierderea tatălui, lacrimile vin natural când retrăiește momentul.
„Încep să plâng...(n.r. se emoționează vizibil) În primul rând, mi-e dor de tata, pentru că eu l-am văzut ultima dată înainte de război, cam acum doi ani. Îmi pare rău că, până să moară, n-am putut să vorbesc cu el.
Am vorbit prin video, prin mesaje, dar nu e același lucru... L-am văzut cum era obosit, psihic era căzut, dar nu a avut ce să facă. Avea cinci copii pe care trebuia să-i crească, dar a luat decizia să meargă să-și apere țara. Și e normal pentru fiecare bărbat să fie așa! Asta doare cel mai mult acum.
Ce-mi lipsește? Liniștea... Te duci acasă acum și nu poți să stai liniștit, toată lumea e agitată. Îmi doresc foarte mult să avem parte de liniște, asta-mi lipsește”.
„Când familia mea a fost atinsă, mi-am dat seama cât e de rău”
Mama Anastasiei locuiește în continuare la Kiev. „Are muncă, nu poate să spună: «Gata, plec!»”. Ultimele vești de acasă nu sunt deloc plăcute:
„Sincer, lucrurile nu stau prea bine, nu știu când o să se termine. Lumea tot spune că se termină într-o lună, că se termină în două luni, așa auzim de un an de zile. Dar lucrurile tot nu se liniștesc, în fiecare zi mor oameni, așa cum știți că s-a întâmplat și în familia mea, cu tata.
După situația aceasta, eu am înțeles cum stau lucrurile cu adevărat în țara mea. Ca tatăl meu, care a murit, sunt foarte mulți! Când a început războiul, stăteam și-mi spuneam: «Da, îmi pare rău, dar n-am crezut că e atât de serios și că o să dureze atât de mult timp». Apăreau zvonuri că a murit cineva dintre prietenii prietenilor... Îmi spuneam: «Da, nasol».
Apoi, când au început și mai tare problemele, când și familia mea a fost atinsă, atunci mi-am dat seama cât e de rău.
Sunt foarte mulți oameni care au rămas acolo, și familia mea e tot acolo. Mama nu vrea să plece fiindcă are muncă și nu poate să spună: «Gata, plec!». Ea e tot antrenoare de polo, pregătește o echipă de fete. E greu... La fel și bunica mea. Am și doi frați și două surori. Dar fetele sunt în Franța acum, frații sunt în Kiev.
Lumea stă acolo, e greu să pleci. Foarte mulți au plecat, dar, în același timp, au și rămas foarte mulți. Fiindcă sunt patrioți și vor să stea în țară, iar asta e normal.
Am fost acum câteva săptămâni acasă și e la fel... Pornesc alarmele, se întâmplă așa de câteva ori pe zi. Ești stresat. Oamenii care locuiesc acolo deja s-au obișnuit cu treaba aceasta și nici nu mai reacționează, dar pentru mine a fost stresant. Le auzi și te gândești ce o să se întâmple.
- Anastasia Melnychuk
Una dintre bunicile ei locuiește în Donetsk-ul ocupat „De 5 ani n-am mai văzut-o... Ei cred că totul e doar în capul nostru”
Cum îi percepe ea pe ruși și ce se întâmplă cu bunica aflată în Donetsk-ul ocupat?
„Eu am avut și rude în Rusia, și prieteni. Din păcate, s-au rupt toate legăturile. Nu pentru că vreau eu sau familia mea, ci pentru că sunt atât de diferite informațiile prezentate acolo... Oamenii de acolo nu înțeleg că lucrurile din țara noastră sunt, într-adevăr, așa.
Ei cred că asta e în capul nostru, că nu e adevărat. Mai am o bunică, locuiește în Donețk, în zona ocupată, sunt deja cinci ani de când n-am mai văzut-o și n-a mai venit în Kiev. Ea își ia informațiile acolo din partea Rusiei. Când vorbim, ne spune: «Nu, Doamne ferește, nu e așa...».
Dar sunt diferite informațiile între cele prezentate de canalele ucrainene și cele de la televiziunile rusești. 100%!». E greu să te înțelegi cu cineva”.
Sunt puternică, nu ai ce să faci în situația aceasta. Trebuie să ai putere, înțelegere și răbdare. Eu, ca fată din Ucraina, pot doar să transmit lumii, tututor țărilor, că trebuie să ajutați! Moral, fizic, cum puteți! Doamne ferește, dacă s-ar întâmpla ceva cu altă țară, și Ucraina ar veni să ajute!
Ca-n orice țară, sunt oameni mulțumiți și oameni nemulțumiți. În cazul nostru, toată lumea vrea să se termine războiul, asta e logic. Dar nici Zelenski nu ia singur deciziile, sunt mulți alți oameni pe lângă care pun presiune în luarea deciziilor. Și asta e 100%! Îmi pare rău pentru el, și el trăiește într-un stres foarte mare și își rezolvă treburile cum poate.
- Anastasia Melnychuk
)
)
)
)
)
)
)
