Articol de GSP - Publicat joi, 09 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat joi, 09 ianuarie 2014 01:44
Asociaţia Naţională de Fotbal din Chile a anunţat că România va disputa un amical cu selecţionata sud-americană pe 30 mai, ora şi locul unde se va disputa partida urmînd să se stabilească ulterior.
Cele două Federaţii au căzut de acord ieri conform anfp.cl. Cei din Chile consideră România adversara perfectă înainte de Mondialul din Brazilia, precizînd că naţionala noastră ocupă locul 32 în lume şi este una dintre cele patru ţări care au participat la primele trei ediţii ale Cupei Mondiale, alături de Brazilia, Franţa şi Belgia.
Chilienii amintesc şi cea mai mare performanţă a naţionalei noastre, dar scriu că am fi jucat cu SUA în sferturile de finală ale Mondialului din 1994. De fapt, cu SUA am jucat în grupe, din sferturi ne-au scos suedezii.

Sud-americanii îi menţionează şi pe emblematicii Hagi şi Popescu, însă şi eliminarea ”dramatică” de la barajul cu Grecia din acest an. În fotografiile din articol au apărut iniţial jucătorii echipei ruseşti FC Rostov :) (*mulţumim cititorilor care ne-au ajutat să indicăm echipa corectă pe gsp.ro :D). Ulterior, imaginile respective au fost scoase de pe site-ul federaţiei.
La Mondialul brazilian, Chile face parte dintr-o grupă cu Spania, Olanda şi Australia. Cei mai reprezentativi jucători ai "naţionalei" chiliene sunt Claudio Bravo (Real Sociedad), Gary Medel (Cardiff City), Matias Fernandez (Fiorentina), Alexis Sanchez (Barcelona), Arturo Vidal şi Mauricio Isla (Juventus).
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro