Comentarii (6)
roddymcneil
roddymcneil  •  16 Octombrie 2024, 12:14
Postat de Mondo pe 16 Octombrie 2024, 01:11

Luce greseste, jucatorul care a avut aportul cel mai mare a fost Ianis. Atita timp cit a stat pe banca rezervelor, Romania a vut sanse, cind a intrat, atacurile Lituanienilor s-au inmultit. Multumim Ianis, pt statul be banca.

Ianis a intrat în min. 84 şi a jucat cam 10 min. Vorba vine a jucat, pentru că nu-mi aduc aminte să fi atins mingea. De făcut şi el o fază, ceva, nici pomeneală. Am remarcat că şi colegii lui nu-l joacă, parcă se feresc să-i dea mingea. În ultimele minute, aproape toate atacurile s-au purtat pe partea stîngă unde era Coman. Se observă de la distanţă că Ianis nu poate concura cu Man pe partea dreaptă, iar pe stînga are concurenţă mare: Mihăilă, Coman, Mitriţă. Poate că Ianis ar trebui să joace întîi la Rangers, să arate că ştie şi el ceva fotbal şi abia apoi să fie convocat la naţională. Nulitatea asta a adunat 43 sau 44 selecţii la naţională. Dar 44 selecţii în cîte minute? 17 min cu Cipru, 10 min cu Lituania, dar selecţiile se adună. Dacă un străin de fotbalul românesc citeşte cîte selecţii are păcăliciul ăsta, ar crede că e o mare valoare. Dar noi ştim că este un farsor (cînd ajunge în careu şi este doar atins, cade ca împuşcat). Mai devreme sau mai tîrziu, lumea se va plictisi de telenovela asta proastă numită Ianis Hagi. Beizadeaua asta a cîştigat destui bani de pomană, poate să stea liniştită, are viitorul asigurat. De fapt, de asta face taică-su atîta scandal, să-i asigure un viitor şi progeniturii sale.

corectorul
corectorul  •  16 Octombrie 2024, 11:56
Postat de Mondo pe 16 Octombrie 2024, 01:11

Luce greseste, jucatorul care a avut aportul cel mai mare a fost Ianis. Atita timp cit a stat pe banca rezervelor, Romania a vut sanse, cind a intrat, atacurile Lituanienilor s-au inmultit. Multumim Ianis, pt statul be banca.

Ai intrat aici ca sa-ti reversi haterismul ***!? Nu vrei sa faci ceva util, sa merci la lucrat pamantul?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

energydrik
energydrik  •  16 Octombrie 2024, 09:56
Postat de Unomfoartesimplu pe 16 Octombrie 2024, 00:43

Creatura mai libidinoasa decat nulitatea Stoichita, nu cred ca s-a inventat! Bravo Luce! Bravo baietilor!

Ii dai mult prea multa importanta, Slughita e doar un umil executant, nu are opinii proprii si vine cu totul notat in carnetel .. el fiind mai old school nu le are cu tehnologia, telefoane si alte vrajitorii ale secolului 21.

pierpatrat01
pierpatrat01  •  16 Octombrie 2024, 09:03
Postat de Unomfoartesimplu pe 16 Octombrie 2024, 00:43

Creatura mai libidinoasa decat nulitatea Stoichita, nu cred ca s-a inventat! Bravo Luce! Bravo baietilor!

Big like !

Mondo
Mondo  •  16 Octombrie 2024, 01:11

Luce greseste, jucatorul care a avut aportul cel mai mare a fost Ianis. Atita timp cit a stat pe banca rezervelor, Romania a vut sanse, cind a intrat, atacurile Lituanienilor s-au inmultit. Multumim Ianis, pt statul be banca.

Unomfoartesimplu
Unomfoartesimplu  •  16 Octombrie 2024, 00:43

Creatura mai libidinoasa decat nulitatea Stoichita, nu cred ca s-a inventat! Bravo Luce! Bravo baietilor!

Comentează