Serial GSP despre șah, după succesul Netflix cu „The Queen’s Gambit” » Episodul 8: Confruntarea Karpov

Articol de Vasile Ernu - Publicat luni, 04 ianuarie 2021 09:00 / Actualizat luni, 04 ianuarie 2021 09:26

Niciodată șahul nu a atins un nivel atât de ridicat și o vizibilitate atât de mare așa cum a avut-o în epoca marilor înfruntări dintre cei doi jucători sovietici. Un soi de bătălie a titanilor - cu siguranță a două dintre cele mai bune minți ale șahului modern.

Șahul în epoca acelor confruntări Karpov – Kasparov a atins, probabil, punctul maxim al nivelului de joc și al spectacolului șahist, într-un context global favorabil acestui gen de sport. Tot ce a fost după, fără a subaprecia valoarea jucătorilor care au urmat, nu a mai atins acest nivel de spectacol, emoție, pasiune și patos pe care l-a avut șahul în anii '80. Aceștia rămân pentru mult timp epoca șahului total – epoca de glorie a șahului.

E interesant că de data aceasta miza confruntării nu mai avea patosul Războiului rece: nu se mai confruntau URSS cu SUA, Spasski cu Fischer – inamici declarați. Acum se confruntau doi jucători sovietici, doi reprezentanți de vârf ai celei mai puternice școli de șah din lume, care a dominat fără drept de apel acest joc la nivel global mai bine de 60 de ani. Cu mici pauze. În anii '80 începuse chiar un turneu: URSS contra Echipa Lumii (restul lumii). Chiar și așa, forțele erau inegale în favoarea școlii sovietice.

Conservator vs progresist

În ciuda faptului că cei doi aparțineau aceluiași stat, acelorași școli și regim, ei reprezentau două direcții opuse din interiorul Imperiului. Lupta dintre cei doi era deja percepută ca o reconfigurare, o reprezentare a două forțe antagonice din interiorul aceluiași sistem: forța conservatoare Karpov – forța progresistă Kasparov. Karpov era perceput ca "reprezentantul" partidului, structurilor "tari" ale statului, iar Kasparov ca reprezentant ar forțelor reformatoare. "Bătrânii" erau cu Karpov – "tinerii" cu Kasparov.

Acest sentiment profund exista în societate, iar lumea occidentală a speculat la greu acest fenomen. Practic, elementul politic a fost deplasat de pe lupta între două regimuri prin reprezentanții lor, așa cum a fost în cazul confruntării Spasski-Fischer, spre lupta internă. Bătălia s-a mutat în interiorul Imperiului: două forțe antagonice luptau în sânul Imperiului. O bătălie imensă – cu o încărcătură simbolică colosală. Bătălia din șah anunța direcția politică.

Acesta este contextul politic din care șahul, "sportul minții", făcea parte fără ca jucătorii neapărat să-și asume asta. Ei aveau să devină parte a acestui mare joc politic. Presiunea asupra lor avea să fie imensă pentru că în spate erau forțe colosale. Dar să revenim la cei doi protagoniști centrali: Karpov și Kasparov.

Anatoli Karpov, maestru încă de la 14 ani

Anatoli Karpov (născut în 1951 la Zlatoust) este un copil al unei clasice familii din clasa de mijloc incipiente dintr-o zonă de provincie. Are o origine mai degrabă muncitorească – tatăl lui este inginer la o uzină metalurgică dintr-un mic orășel din URSS: începe ca simplu muncitor după care face studii de inginerie și devine inginer metalurgist. Mama lui se pare că e mai mult pe lângă casă.

Anatoli Karpov învață șah pe la 5 ani de la tatăl său și se înscrie la clubul de șah al Uzinei metalurgice. Primul său antrenor este un inginer de la uzina metalurgică. La 11 ani intră în competițiile pentru copii, iar la 14 ani este deja maestru în sport. Începe în adolescența timpurie să se antreneze cu echipa școlii lui Mihail Botvinnik, "patriarhul șahului sovietic". Termină școala cu specializare în matematică cu medalie de aur – excelent pe linie. În ciuda acestor realizări, nu trece examenele de admitere la Universitatea din Moscova (MGU) în 1968! Însă notele îi permit să se mute la Institutul militar-tehnic din Leningrad. Până la urmă, la intervenția lui Botvinnik, cel care-l pregătea, primește o bursă de studii la MGU. Karpov va ține de clubul ȚSKA și va fi antrenat de marele Semen Furman, care-și va lăsa amprenta pe mintea tânărului Karpov. Pentru că e mereu pe drumuri, Karpov va absolvi facultatea după 10 ani cu teza: Folosirea rațională a timpului liber în socialism.

Anatoli Karpov, 10 ani campion mondial

În 1969, el devine campionul lumii la șah la tineret, în 1970 – campionul Federației Ruse (nu URSS). Între 1973 și 1974 participă la toate competițiile internaționale pentru a căpăta dreptul să intre în marea competiție pentru titlu: învinge mai tot și capătă acest drept de a juca împotriva campionului lumii, marele Fischer. Însă Bobby Fischer, după cum știm, refuză să se prezinte pentru a-și apăra titlul. Conform regulamentului, președintele FIDE, olandezul Max Euwe, îl declară pe Anatoli Karpov noul deținător al titlului mondial: devine al 12-lea campion mondial. Timp de 10 ani de zile, între 1975 și 1985, Anatoli Karpov va domina scena șahului mondial. De-a lungul acestei perioade, Karpov își va apăra titlul de nenumărate ori arătând un joc de cu totul alt nivel și dovedind că nu este un campion accidental. Numai luptele cu Viktor Korcinoi cât fac – cel mai talentat jucător de șah al vremurilor care nu a putut deveni campion niciodată. Pentru că Anatoli Karpov era o mașină de șah.

Uimitorul puști Gari Kasparov

Însă pe scenă apare un tânăr jucător care impresionează: Gari Kasparov.

Gari Kasparov se naște în Baku, Azerbaidjan, în 1963. Este pe linie paternă evreu, pe linie maternă armean și rus după limbă. Vine dintr-o familie de un soi de upper middle class sovietic. Bunicul pe linie paternă este un cunoscut compozitor, tatăl inginer energetician. Familia pe linie paternă este plină de muzicieni. Mama este inginer, specialist în automatică, iar în familie se joacă șah permanent. Tânărul Gari pare a fi un copil foarte talentat și precoce. În 1973 vine să dea probe la școala lui Botvinnik din Moscova, unde va fi primit. Botvinnik va face și din el ceea ce știe mai bine: o mașină de șah – sistem, antrenament, echipă, muncă. În 1974, la doar 11 ani, face senzație învingându-l pe marele maestru Iurie Averbah. La 12 ani devine campionul URSS la tineret, fiind printre cei mai tineri participanți. În același an, 1976, se prezintă la competiția internațională pentru tineret, având o vârstă mult prea mică, unde câștigă locul 3. La numai 15 ani, Kasparov devine asistentul lui Botvinnik – asta însemna enorm. Practic, spunea totul despre potențialul său. La doar 16 ani, este acceptat, la presiunea lui Botvinnik, să participe în Iugoslavia la o mare competiție între "greii" șahului mondial. Face senzație: câștigă la 16 ani toate partidele și ia locul 1, în fața elitei șahului mondial – participă 16 jucători de top. Karpov nu e de față. La întoarcerea din acest turneu este întâmpinat de Gaidar Aliev – prim-secretarul PC al Azerbaidjanului – unul dintre cei mai influenți oameni din URSS. Aliev va deveni protectorul lui pe mulți ani. În 1980 termină școala cu medalie de aur și intră în naționala de șah a URSS. În același an devine campionul lumii la tineret fără nicio înfrângere. Urmează perioada de confruntări multiple pentru a aduna puncte în vederea marii bătălii: lupta pentru titlul suprem cu Karpov.

Fantezia împotriva consecvenței

Câteva lucruri despre stilul celor "doi K".

Serial GSP despre șah, după succesul Netflix cu „The Queen’s Gambit” » Episodul 8: Confruntarea Karpov – Kasparov: epoca de glorie

O imagine mult mai recentă cu cei doi mari rivali, în 2010, la o reuniune FIDE

Ambii veneau din aceeași școală, însă aveau multe lucruri diferite. Kasparov era jucător complex, aproape fără puncte slabe – controla perfect toate compartimentele jocului. Era recunoscut pentru fantezia și dinamica jocului: foarte bun la tactică, avea debuturi spectaculoase și cu strategii profunde, greu de urmărit, de bătaie lungă. Kramnik spunea că Kasparov este un jucător fără puncte slabe. Avea însă un caracter complicat, care marca jocul: impulsiv, un anumit tip de "libertarianism" în comportament, cu variații psihologice destul de mari. Uneori făcea greșeli mai degrabă în urma acestor impulsuri. El a fost mare fan al lui Alehin, care l-a marcat. Însă e clar că punctele lui forte erau legate de viteza de gândire imensă, dar în profunzime: mai și alegea varianta cea mai surprinzătoare ca soluție ultimă. Deloc întâmplător faptul că mai toată lumea îl consideră indiscutabil numărul 1 al tuturor timpurilor.

Primul meci (9 septembrie 1984) nu părea să pună mari probleme pentru Karpov: avea nevoie de 6 victorii și foarte rapid conducea cu 5:0. Cu toate acestea, Karpov nu reușește să câștige al șaselea joc. Kasparov a rezistat atacului, a făcut o serie de remize și apoi a câștigat trei jocuri! Meciul a fost întrerupt pe 15 februarie când scorul era 5:3 în favoarea lui Karpov, fără a fi declarat câștigătorul. Asta rămâne o enigmă pentru mine: de ce? Mi se pare total nedrept față de Karpov. Dar și față de Kasparov: ambii au început să dea vina unii pe alții, pe echipele lor, pe mânăriile politice. Însă ambii recunosc că ei personal ar fi vrut confruntarea.

Numărul 13, cu noroc

În anul 1985, a început un nou meci între aceiași adversari: un meci revanșă. Kasparov îl învinge pe Karpov cu 5:3. Devine cel de-al 13-lea campion mondial din istorie. Kasparov a câștigat revanșa și și-a apărat titlul în încă două meciuri. În 1987, la Sevilla, înainte de ultimul joc, Karpov conducea Ă1, dar în momentul decisiv nu s-a folosit de greșeala adversarului, ceea ce i-a permis lui Kasparov să câștige ultimul joc. Astfel, Kasparov își păstrează titlul de campion mondial. Karpov a pierdut și aici inexplicabil.

Karpov a pierdut în fața unui mare adversar: Kasparov. O lume apunea, se năștea una nouă: venea epoca lui Kasparov, care dorea să împingă șahul spre zona comercială. Confruntarea între K&K rămâne însă ca un reper fundamental în istoria acestui joc unic.

The Queen’s Gambit a devenit cea mai de succes miniserie proprie din istoria Netflix, înregistrând un număr-record de vizionări: a fost accesată de pe 62 de milioane de conturi din întreaga lume în primele 28 de zile de la lansare. A fost apoi în Top 10 în 92 de țări, în 63 dintre acestea fiind chiar pe prima poziție!
„The Queen’s Gambit” este inspirat de un roman al lui Walter Tevis, care a reintrat în lista de bestseller-ului a New York Times, la 37 de ani de la lansare. Potrivit celor de la Google, întrebarea „Cum să joci șah?" a atins cel mai mare nivel din ultimii nouă ani. Scriitorul american a decedat la un an după ce a publicat romanul, pe 9 august 1984.
Cele 7 episoade spun povestea lui Beth, o fată de 9 ani care ajunge la orfelinat după moartea mamei ei. Aici învață să joace șah, devenind, treptat, noua senzație a acestui sport la nivel mondial, înfruntând teribila școală de șah a rușilor. Povestea este una fictivă şi extrasă din romanul omonim lansat în 1983, dar se aseamănă cu cea a renumitului campion la şah, Bobby Fischer.
Vasile Ernu, autorul acestei serii despre șah în Gazeta Sporturilor, este un cunoscut scriitor român născut la Odessa, Ucraina, în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi al masterului de Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Volumul său de debut, „Născut în URSS”, a fost distins cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, ambele în 2007. De asemenea, Ernu publică texte de opinie și în Libertatea.