A murit Radu Cosașu. Decanul presei sportive românești avea 92 de ani

În ultimii aproape 20 de ani, Radu Cosașu a fost editorialist al Gazetei Sporturilor.

Important e că nu m-am plictisit pe pământ. Un prelat bulgar a fost întrebat cândva ce așteaptă de la Judecata de Apoi. Și-a mângâiat tacticos barba, a privit în zare, și-a mai mângâiat o dată barba, apoi a decis: «Cred că se exagerează foarte mult!». Iată, și alții exagerează
Radu Cosașu

Scriitorul şi publicistul Radu Cosaşu, (pseudonim al lui Oscar Rohrlich) s-a născut la 29 octombrie 1930, la Bacău. A urmat la București, Liceul Evreiesc chiar sub legile rasiale antonesciene (1940-1948), după care a frecventat timp de un an Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (1948-1949) şi apoi Şcoala de Literatură „Mihai Eminescu” (1952-1953).

Radu Cosașu, exclus din cauza originii sociale

A fost reporter la Revista elevilor (1948-1949), unde a şi debutat în 1948, apoi redactor la Scânteia Tineretului (1949-1950). A fost exclus din redacție din cauza originii sociale. Familia emigrează în Israel. 

După trei ani de pauză este reangajat la Scânteia Tineretului ca reporter special și debutează cu „Opiniile unui pământean”. Între anii 1968-1987 a fost redactor la revista „Cinema”.

În perioada 1956-1968 publică volumele „Energii”, „Nopțile tovarășilor mei” și romanul „A înțelege sau nu”. Apare și volumul „Maimuțele personale” - „Proză pe care o consider adevăratul meu debut literar”. 

Apoi, volumele care au urmat au confirmat aprecierile criticii privind originalitatea şi pluralitatea scrierilor sale, dintre acestea evidenţiindu-se ciclul autobiografic de nuvele „Supravieţuiri”, „Meseria de nuvelist”, „Ficţionarii”, „Logica”, „Cap limpede”.

Debutează în ziarul Sportul

Din 1969 face cronică sportivă sub pseudonimul Belphegor în ziarul Sportul. Iar pentru trei ani, începând cu 1970 îi apar volumele „Un august pe un bloc de gheață”, „Alți doi ani pe un bloc de gheață”, „Povești pentru a-mi îmblânzi iubita” și „Ocolul pământului în 100 de știri”. Rubrică permanentă în România liberă, „Telecinema” (care va dura 23 de ani).

În 1993 semnează rubrica „Din vieața unui extremist de centru”, încă de la primul număr al revistei „Dilema”. În 2002, prin rearanjarea cronologică a nuvelelor din seria „Supravieţuiri”, îi apare un prim volum dintr-un nou ciclu intitulat „Supravieţuirile” - „Rămăşiţele mic-burgheze”, urmat, în 2003, de un al doilea volum intitulat „Armata mea de cavalerie”. În 2016 i-a apărut la editura Polirom volumul „Viaţa ficţiunii după o revoluţie”.

La 30 martie 2004 a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, conferit de Preşedinţia României, iar trei ani mai târziu primește Premiul național pentru literatură acordat de Uniunea Scriitorilor, închinat întregii cariere.

O carieră încununată cu premii

• Premiul „Ion Creangă” al Academiei (1973), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1971, 1981), Premiul „Felix Aderca” (1999), Premiul Naţional pentru Literatură al Uniunii Scriitorilor (2007), Premiul pentru literatură la Gala Premiilor „Flacăra” (2010), Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia, din partea revistei Observator cultural (2010).

La Gala Premiilor „Ioan Chirilă”, rezervate gazetarilor sportivi, din 22 noiembrie 2010, Radu Cosaşu a primit Premiul de excelenţă. Ultimul premiu primit a fost în 2022, pentru întreaga activitate, oferit de Asociația Presei Sportive.

Din 2005 continuă să scrie săptămânal în pagina de opinii a Gazetei Sporturilor, ultimul său text publicat fiind pe 18 februarie 2023, „Imobilul Dan Petrescu”.

editorial radu cosașu

Imobilul Dan Petrescu

Citate din ultimul interviu acordat de Radu Cosașu, lui Ovidiu Ioanițoaia, în 2010:

• ...zborul cu avionul: „Doar de câteva ori. O dată în Germania, să-mi văd sora la Frankfurt, de 2-3 ori în Israel, în vizită la mătuși, surorile mamei”
• ...numele său: „Nu mi-a fost și nu-mi e rușine nici cu originea, nici cu numele, doar că Rohrlich era greu de pronunțat. Uneori mi-e dor de el, poate că voi semna un volum cu Rohrlich. Nostalgii de om bătrân și suferind, acceptă-le!”
• ...regrete: „Că nu i-am convins și pe unii dintre prietenii mei să prețuiască mai tare valorile în care am crezut și cred eu”
• ...ipohondrie: „Sunt un pic ipohondru. Toți suntem mai mult sau mai puțin. Dar nu de asta evit micul ecran. Ci pentru că televiziunea a modificat totul, rareori în bine, și pentru că sunt timid”
• ...sport: „Îmi produce o imensă bucurie să discut despre sport. Îți împărtășesc un secret, de copil am visat să fiu cronicar de fotbal. În stilul lui Vanea Chirilă, să descriu cum se marchează ori se ratează un gol. Teribil mi-aș fi dorit să fiu gazetar sportiv!”