GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  ION ILIESCU

Ion Iliescu la 90 de ani » Cum a salvat-o pe Steaua când Armata a „brevetat” falimentul în fotbal: „Salvați-ne, domnule Iliescu!”

Ion Iliescu a avut fost președinte timp de 10 ani, între 1990 și 1996, apoi în 2000-2004, foto: Guliver/gettyimages
Ion Iliescu a avut fost președinte timp de 10 ani, între 1990 și 1996, apoi în 2000-2004, foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat marti, 03 martie 2020 07:49

Ion Iliescu, președinte al României timp de 10 ani și inculpat pentru crime comise împotriva umanității în dosarul Revoluției, împlinește astăzi 90 de ani. 

  • GSP.ro dezvăluie modul în care Steaua a scăpat de faliment, după intervenția lui Iliescu, când Armata era să prăbușească echipa, la finalul anilor '90. 

Armata a avut în proprietate clubul până în 1998, când a avut loc privatizarea și crearea unei societăți noi, AFC Steaua, o structură în care se aflau în continuare multe personaje din minister.

Cum a dus-o Steaua de la Revoluția din 1989 până la transferul către Becali, petrecut în 2003?

„SALVAȚI-NE, DOMNULE ILIESCU!”

Laurențiu Roșu, fost comandant al CSA, a povestit într-o carte că Steaua se afla, la finalul anilor '90, aproape de faliment! Echipa Armatei ajunsese în incapacitate de plată cu mult înainte ca George Copos să dea tonul insolvențelor în Liga 1 cu reorganizarea cerută în 2011.

Steaua semnase un contract de modernizare a stadionului cu firma Tehnorob, o societate care ulterior a dat clubul în judecată. Constructorul a pretins că nu i s-au plătit lucrările și a cerut dizolvarea și lichidarea Clubului Sportiv al Armatei! Roșu povestește în cartea lui că i-a scris lui  Ion Iliescu pentru salvare.

Argumentul căuta să "trișeze", să treacă peste verdictul instanței:

"M-am întâlnit cu Iliescu, ca președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării. I-am spus că pe data de 10 ianuarie 2002 Tribunalul București s-a pronunțat printr-o sentință, neredactată încă, pentru dizolvarea  CSA Steaua. Și că Ministerul Apărării Naționale consideră că prin această decizie instanța a fost abilitată să se pronunțe cu privire la desființarea unei unități militare, ceea ce creează un precedent deosebit de periculos în materie judecătorească, cu încălcarea evidentă a principiului separației puterilor în stat!" 

SPRIJIN DE LA COTROCENI ȘI DE LA BECALI

Cum a scăpat Steaua de faliment?

Comandantul Roșu povestește că demersul a avut succes:

„Juriștii lui Ion Iliescu, de la Cotroceni, au confirmat că Steaua nu poate fi dizolvată, din moment ce are indicativ de unitate militară. Doar CSAT putea să desființeze unități militare, nu un judecător!".

Clubul a scăpat și a tras mai departe de datoria către firma de construcții.

O parte din datoria ajunsă la peste 40 de miliarde de lei vechi a achitat-o Becali. Gigi a participat la o licitație la care fuseseră scoase la vânzare nocturna și tribuna I din Ghencea!

„Da, el le-a cumpărat pe ambele la licitație și așa s-a achitat o parte din datoria către Tehnorob", confirmă Roșu.

Pițurcă a confirmat într-o emisiune de la TV Digi Sport: "Aveam datorii și investițiile pe care le-a făcut George Becali ne-au ajutat, nu contest asta".

Gigi a vorbit despre o datorie totală de 4 milioane de dolari, existentă în 2003, în momentul în care a fost înființată societatea pe acțiuni al cărei control l-a preluat el. 

Cine e Ion Iliescu

  • Ion Iliescu s-a născut la 3 martie 1930, în municipiul Olteniţa, judeţul Călăraşi, scrie Libertatea.ro;
  • A intrat în PCR în 1953 şi a devenit membru al Comitetului Central al PCR în 1965. Începând cu 1971, a fost marginalizat de Nicolae Ceauşescu;
  • Ion Iliescu a fost din decembrie 1989 liderul FSN, transformat ulterior în PDSR şi PSD. El a condus statul român ca preşedinte al CFSN şi CPUN până la alegerile din mai 1990, când a fost ales preşedinte al României;
  • Ulterior, el a mai avut două mandate de preşedinte ales al ţării, între 1992-1996 şi 2000-2004. Între 1996-2000 şi 2004-2008 a fost senator din partea PDSR/PSD;
  • Ion Iliescu a fost inculpat, pe 21 decembrie 2018, în Dosarul Revoluției.

Citește și:

Sâmbătă neagră pentru Steaua » 3 eșecuri dureroase: bătută de Dinamo la baschet, prima înfrângere pentru Lăcătuș și prestație dezolantă la handbal: „Nu ne mai înscriem la anul”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (110)
blatistudinovidiu
blatistudinovidiu  •  03 Martie 2020, 17:03

Respect TALPAN

blatistudinovidiu
blatistudinovidiu  •  03 Martie 2020, 17:03
Postat de florar pe 03 Martie 2020, 14:36

Ce vorbesti Svec....?Adica Armata avea bani in conturi dar nu platea Tehnorob...???Pai numai si pentru asta este corecta ca cei care sunt cluburi departamentale sa nu aiba dreptul sa activeze in piata concurentiala...Armata sa faca sport intre unitatile lor...Asa ar fi corect...Te gandesti ce a insemnat neplata datoriilor pentru firmele neplatite de CSA????O fi fost corect ca Becali in contul Banilor dati in 2003 sa-i dai niste fiare vechi cand s-a daramat stadionul???Tu ai accepta asta?

Succesuri

mioriticul
mioriticul  •  03 Martie 2020, 16:43

Iliescu & Jiji. Un cuplu admirabil.

Vezi toate comentariile (110)
Comentează