Articol de Sergiu Alexandru - Publicat marti, 06 iunie 2023 13:30 / Actualizat marti, 06 iunie 2023 14:49
Grupul media Ringier Sports Media Group și compania Vicontrol SGPS S.A. au ajuns la un acord pentru achiziționarea cotidianului portughez A Bola (print, digital și TV), unul dintre cele mai cunoscute branduri de presă sportivă din Europa.
Tranzacția în care mai este inclusă și postul A BolaTV, dar și revista AutoFoco, va fi finalizată în următoarele săptămâni. „Suma este confidențială”, se arată într-un comunicat remis de compania elvețiană.
Cotidianul A Bola este unul dintre cele mai cunoscute publicații sportive din Europa. A fost fondat în 1945, în Lisabona, și scrie în mare parte despre fotbal. În 2012, și-a lansat propriul post TV de sport, A Bola TV.
Fondat în 1833, Grupul Ringier are investiții importante în digital, print, stații de radio și producții de televiziune. În România, trustul elvețian are în portofoliu titluri precum Libertatea, Gazeta Sporturilor (în parteneriat cu Sportal Media Group), Elle, Viva!, Unica, Avantaje sau TV Mania.
Pe lângă România (prin Gazeta Sporturilor și GSP.ro), Ringier Sport Media Group mai are operațiuni în Bulgaria (Sportal.bg), Serbia (Sportal.rs), Ungaria (Sportal.hu), Grecia (Sportal.gr), Nigeria (Pulse.ng) și Slovacia (Sport.sk). Cele mai multe dintre site-urile grupului folosesc conceptul GSP.ro de user-experience, premiat în 2021 de Digital Media Awards pentru "Best site design in Europe".