Articol de GSP - Publicat joi, 25 ianuarie 2024 15:36 / Actualizat joi, 25 ianuarie 2024 15:46
Compania de tehnologie OPPO a anunțat că a semnat un acord global de cu Nokia, care acoperă brevetele esențiale pentru standardul 5G și alte tehnologii de comunicații mobile. În urma acordului, ambele părți vor rezolva toate litigiile aflate în curs în toate jurisdicțiile. Condițiile specifice ale acordului sunt confidențiale, conform acordului comun.
Feng Ying, Chief Intellectual Property Officer la OPPO, a declarat: „Suntem încântați că am ajuns la acest acord global cu Nokia, care include licențierea încrucișată pentru brevetele esențiale pentru standardul 5G. Acest acord reflectă recunoașterea reciprocă și respectul pentru proprietatea intelectuală a celuilalt și pune bazele unei viitoare colaborări între OPPO și Nokia. OPPO continuă să susțină taxe rezonabile de redevențe și o abordare pe termen lung a proprietății intelectuale care să sprijine soluționarea disputelor prin negocieri amiabile și respect reciproc pentru valoarea tuturor."
Jenni Lukander, președintele Nokia Technologies, a declarat: „Suntem încântați că am ajuns la un acord cu OPPO care reflectă respectul reciproc față de proprietatea intelectuală a celuilalt și investițiile Nokia în cercetare și dezvoltare și contribuțiile la standarde deschise. OPPO este unul dintre liderii pe piața globală de smartphone-uri și așteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a aduce mai multă inovație utilizatorilor lor din întreaga lume. Noul acord - împreună cu celelalte acorduri majore pentru smartphone-uri pe care le-am încheiat în ultimul an - va oferi finanțare pe termen lung pentru business-ul nostru de licențe.”
Ca deținător cheie al drepturilor pentru patente esențiale pentru standardele 5G, dar și în calitate delider global pe zona dispozitivelor inteligente, OPPO este atât un inovator, cât și un implementator de standarde tehnologice. Până la 31 decembrie 2023, OPPO a implementat brevete standard de comunicații 5G în peste 40 de țări și regiuni, cu un total de peste 5.900 de familii de brevete la nivel global, peste 3.300 de brevete standard 5G declarate la ETSI și peste 11.000 de documente standard transmise la 3GPP. Conform raportului 5G 2023 publicat de Academia Chinei pentr Tehnologia Informației și Comunicațiilor (CAICT) și a unui raport de la IPlytics publicat în octombrie 2023, OPPO se plasează printre companiile de top la nivel global în ceea ce privește brevetele esențiale pentru standardul 5G.
###
Despre OPPO
OPPO este un brand global de dispozitive inteligente. De la lansarea primului său telefon mobil - „Smiley Face” - în 2008, OPPO a fost în căutarea neîncetată a sinergiei perfecte pentru îmbinarea esteticului și a tehnologiei inovatoare. Astăzi, OPPO oferă o gamă largă de dispozitive inteligente, în frunte cu seriile Find și Reno. Dincolo de dispozitive, OPPO oferă utilizatorilor săi și sistemul de operare ColorOS și servicii de internet. OPPO este present în peste 60 de țări și regiuni, cu peste 40.000 de angajați dedicați creării unei vieți mai bune pentru clienții din întreaga lume.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro