Health Talks by GSP „Copiii noștri vor trăi cu 5 ani mai puțin decât noi”. De ce tot mai puțini copii și adolescenți sunt atrași de sport și cum putem să le creăm o alternativă reală la mediul digital

- Bine ai venit, Daniel!
- Bine v-am găsit!

- Întâi de toate, spune-ne despre Brașov Running Festival. Ce înseamnă și cum ți-a venit ideea organizării acestei competiții?
- Au fost două motive care m-au determinat să demarez acest proiect, un proiect care a ajuns deja la un punct de maturitate. O maturitate precoce, că sunt doar patru ediții până acum.

- Care au fost aceste două motive?
- Primul e legat de zona de performanță sportivă, acolo unde eu văzusem un gol în piața din România. În ciuda faptului că suntem o țară cu una dintre cele mai explozive piețe de competiții de alergare. Dar acestea nu atingeau zona de sport de elită și pe mine m-a mirat asta pentru că această zonă este cel mai puternic promotor al unei competiții de alergare sportivă. Oricât de plăcut și impresionant ar fi vibe-ul din cursele de amatori, cursele profesioniștilor sunt cele care oferă statut, oferă imagine, oferă brand unor competiții sportive și atunci sigur că a existat focus în zona asta de performanță.

- Al doilea motiv?
- Al doilea este poate mai important și, până la urmă, mai profund decât primul. Am văzut un clip al unei firme de echipament sportiv care pleca de la o realitate extrem de cruntă, și anume faptul că generația copiilor noștri este prima generație care, în ciuda întregii evoluții tehnologice și a industriei de sănătate, are o speranță de viață mai mică decât cea a părinților ei. Putem să vorbim în cazul lor despre 5 ani de viață trăiți mai puțin decât părinții lor. Iar clipul pleca fix de la întrebarea foarte simplă, dar în același timp extrem de profundă adresată copiilor: Ce ai face dacă ai primi 5 ani în plus? M-a marcat foarte tare. Veneam după pandemie și era foarte ușor de văzut la ce a dus lipsa mișcării și statul ăsta permanent în fața device-urilor. Au fost copii pe care i-a prins tranziția asta dintre grădiniță spre școală, care au crezut că așa arată interacțiunea umană. Și atunci trebuia făcut ceva. Sigur că nu puteam să schimb doar eu, sau tu, ceva, ci schimbarea asta trebuie să se întâmple la nivel de societate.

- Atunci s-a născut ideea cu Brașov Running Festival?
- Probabil că mi-au trecut prin cap mult mai multe idei despre ce s-ar putea face. Eu am văzut Brașov Running Festival drept un context în jurul căruia să pot să ating lucrurile acestea care țin de stil de viață sănătos, având în minte trei lucruri.

Imagini de la Brașov Running Festival

+45 FOTO

Daniel Santa: „Am vrut să creez o experiență plăcută din care să vrei să faci parte”

- Care ar fi acestea?
- Primul a fost să creez o experiență plăcută din care să vrei să faci parte sau în mijlocul căreia să vrei să te afli. Al doilea a fost să creez o zonă de motivație și să aduc mari campioni, vârfurile de pe planeta asta, pentru ca atât cei mari, cât și cei mici să-i vadă la treabă și să-și dea seama cam care e nivelul și care poate fi amploarea unei cariere sportive. Iar ultimul a fost unul de rewarding, de recompensă. Toată atmosfera asta de festival, de bucurie combinată cu concerte, cu o mulțime de extraactivități pe lângă cursele de alergare în sine, trebuie să vină cumva ca o recompensă pentru efortul pe care l-ai făcut. Să te miști din fotoliul atât de confortabil, să te expui unui context care la un moment dat pare și concurențial, te scoate puțin de zona de confort atât fizic, cât și emoțional, dar la sfârșit satisfacția este uriașă și vine cu un sentiment adiacent de apartenență la o comunitate de oameni foarte faini.

- Ai observat deja ce impact a avut această competiție asupra comunității din Brașov și, de ce nu, asupra întregii țări?
- Mi-a spus cineva de curând că dacă nu ar fi fost atât de multă nevoie de evenimentul ăsta, el nu s-ar fi dezvoltat atât de repede. Noi am ajuns și suntem într-un punct din ăsta de noi căutări, pentru că la momentul la care am început ne-am setat niște obiective pe vreo 10 ani, pe care le-am cam atins după primele patru ediții, din care doar trei sunt serioase. Prima dintre ele s-a întâmplat chiar în context de pandemie și a fost mai mult o chestiune în care trebuia să bifăm un an de experiență pentru a putea să primim licențiere de la World Athletics. Am încropit în trei săptămâni un eveniment la care am avut la start 100 de oameni, că atât ne-a permis atunci autoritatea sanitară. Dar faptul că noi am reușit în tot timpul ăsta să creștem exponențial de la an la an, mie îmi arată că nevoia asta există în mod evident. În același timp, îmi mai arată faptul că de cele mai multe ori trebuie doar să găsești modalitatea prin care poți să deschizi o ușă, ca să vezi ce aflux de oameni poate să-ți intre pe ușa aceea. Cu riscul de a mă repeta, noi am creat contextul pentru povestea asta și în jurul lui acum construim și încercăm să ne dăm seama cum putem să facem mai mult, mai bine, să-i înțelegem pe oamenii care vin la eveniment, să le înțelegem nevoile, să vedem care sunt categoriile de populație cu cele mai multe probleme.

Daniel Santa: „E un vid imens în rândul adolescenților care fac sport”

- Care este categoria de populație care stă cel mai prost la capitolul mișcare?
- La copii nu sunt probleme pentru că acolo mai au părinții un cuvânt de spus. Dar la adolescenți și tineri este mai grav. Acolo am avut senzația unui vid imens pentru că te uiți pe statistici și vezi că la cursele de copii cu cât crește vârsta, cu atât scade numărul de participanți, iar la adulți trebuie să treacă de vreo 30 de ani ca să aibă o conștientizare și vezi că publicul de running este un public destul de matur și adult.

- Care ar fi motivele pentru acest vid?
- Ei nu au preocuparea asta pentru că, în primul rând, se cred invincibili. Apoi spun că au lucruri mai importante de făcut, au o mulțime de alte probleme, corpul încă îi ajută, dar la o anumită vârstă apar conștientizările. Ceea ce noi am sesizat a fost că tinerii sunt deja captivi în zona digitalului. Tot fenomenul din jurul digitalizării a devenit un concurent atât de puternic pentru tot ce înseamnă activitate fizică și interacțiune reale încât avem de dus acolo o luptă mai grea, mai puternică și mai importantă decât cea din zona copiilor. Sigur că la copii este important să ajungem prin intermediul părinților și acolo multe dintre mesaje se adresează părinților, care trebuie să îi facă pe copii să îndrăgească tipul ăsta de context, să nu vină la competiții cu frică, să nu aibă senzația că dacă s-au clasat pe locul 140 sunt slabi, să nu creadă că experiența asta în sine este legată doar de câștig și de a fi în top, e mult mai important să fii parte dintr-un grup și să trăiești o experiență similară cu copii care au aceleași valori ca și tine.

Daniel Santa, despre cum îi atragem pe copii spre sport

Daniel Santa: „Contează mult cum îi tratezi pe copii”

- Cum faceți să ajungeți la părinți?
- Ceea ce încercăm foarte mult să facem este ca la nivelul competiției efective și în momentul în care ea se desfășoară, toate lucrurile pe care noi le-am transmis părinților și pe care ei le-au transmis mai departe copiilor să se și întâmple în realitate. Și aici o discuție importantă este legată de modul în care îi tratezi pe copii și seriozitatea cu care privești cursele copiilor. Noi am tratat competiția copiilor exact ca pe cea a adulților, cu aceleași proceduri, cu aceleași reguli, cu aceeași seriozitate a abordării arbitrajului.

- De ce?
- E foarte important ca imediat după concurs copilul să poată să se uite pe ecranul LED și să vadă că el este pe locul 69, cu o sutime sau cu o miime în fața celuilalt pentru că a făcut un efort suplimentar, un efort care a fost premiat. Poate acești copii nu vor mai participa la următoarele ediții, dar se pot întoarce apoi pentru că știu că e o competiție corectă. Se vor întoarce când vor simți o anumită nevoie, vor simți că le lipsește o anumită stare, o anumită energie pe care le regăseau în evenimentele astea.

Daniel Santa: „În sport nu prea există scurtături”

- Ce principii ar trebui să le transmită părinții copiilor?
- Cred că unul dintre ele ar fi acela că în sport nu prea există scurtături. Și disciplina de care ai nevoie, consecvența de care ai nevoie sunt lucruri pe care trebuie să ți le antrenezi, trebuie să ți le educi pentru a ajunge acolo, în vârf. Sigur că nu toată lumea trebuie să ajungă acolo, în vârf, și asta este cumva o chestiune foarte importantă în tot ce înseamnă fenomenul ăsta al curselor de masă și al competițiilor de alergare pentru amatori, pentru că experiența în sine trebuie să fie o motivație mult mai puternică decât ideea de a câștiga.

- E simplu de spus acest lucru, că ar trebui să facem pași mici și să fim consecvenți, dar în ziua de astăzi avem foarte, foarte multe atracții care ne cresc dopamina foarte rapid, obținem imediat un rezultat și este foarte greu să educi un copil să aibă răbdare, să îi spui că are nevoie poate de un an ca să ajungă undeva. Ce sfaturi le-ai da părinților care și-ar dori ca băiatul sau fata lor să practice un sport?
- Ne-am gândit și noi la întrebarea asta și ne-am gândit cum am putea să facem un eveniment care să cuprindă efectiv comunitatea. Primul lucru la care ne-am gândit a fost că trebuie să aducem evenimentul foarte aproape de oameni, este și motivul pentru care îl facem într-un cartier. E probabil cel mai frumos cartier din România, dar nu îl facem într-o zonă turistică pe unde se plimbă doar oamenii care sunt în vizită, ci îl facem în proximitatea blocurilor. Primul pas este ca acei copii care nu știu cum e o asemenea competiție să se cam împiedice de ea. Și primul impact este să vezi ce se întâmplă de partea cealaltă a gardurilor, să vezi că, în ciuda tuturor eforturilor pe care le fac concurenții, în ciuda grimaselor, în ciuda transpirației, toți cei care trec linia de sosire au o stare de entuziasm extraordinar. Și atunci te întrebi cum s-a întâmplat, ce a generat-o, ce simte copilul ăla în momentul respectiv. Nu prea are cum să nu ți se pară interesant sau tentant în momentul în care vezi toate lucrurile astea întâmplându-se în fața ochilor tăi.

Daniel Santa: „E o prăpastie de energie între concurenți și spectatori”

- Care a fost efectul acestei idei?
- Eu știu foarte mulți oameni, atât copii, cât și adulți, care au ajuns să concureze la Brașov Running Festival după ce în primă fază au fost spectatori. Mi-au spus că vedeau că între ei și concurenți era o prăpastie de energie. Că ei mai aplaudau, se uitau, era frumos, dar cei care erau de partea cealaltă erau cu adevărat extaziați. Și s-au întrebat oare cum au ajuns să se simtă așa, oare ce-i determină. Cred că ăsta este primul pas, să stârnești un pic de curiozitate. În același timp, mai există o chestiune care ține atât de zona de motivare, cât și de zona de recompensare.

- La ce te referi?
- Întotdeauna ceremoniile de premiere se întâmplă înaintea celor mai importante concerte. Motiv pentru care acel copilaș care va urca pe podiumul categoriei 10-12 ani să aibă în față niște mii de oameni, nu trei trecători răzleți împrăștiați pe acolo. Putem accepta că acei spectatori nu au venit pentru a-l vedea pe acest copil sau pentru a-l aplauda, dar în același timp, fiind acolo, sunt foarte puțini cei care nu reacționează și nu fac măcar un minim efort de a-l aplauda pe cel mic care a câștigat cursa de 10-12 ani. Și atunci, dacă ești un terț care stă puțin în exterior, n-ai cum să nu privești cu un soi de admirație și, în același timp, un pic de invidie pozitivă și constructivă. Și tot atunci poate îți dorești să fii și tu acolo. Mai mult, premiile la copii sunt generoase. Poate nu este neapărat ideal să mergi doar pe motivație intrinsecă, poate trebuie să plusezi cu ceva. La un moment dat, tu îți imaginezi că ai nevoie de trei ani pentru a strânge bani ca să-ți cumperi o bicicletă de ultimă generație, dar, în același timp, te gândești că poți câștiga banii aceștia dacă participi la un asemenea concurs. Și s-ar putea să spui OK, e o cale mai rapidă, mai bună, și e important să creezi contextul acesta pentru copii.

- Ce "trucuri" mai folosiți ca să-i atrageți pe copii?
- Sunt foarte multe tertipuri, introducem mascote, introducem foarte multă animație, foarte multe elemente care să capteze atenția celor mici, sunt toate argumente care să-i atragă pe ei dintr-o zonă în care sunt captivi în fața unui ecran într-o realitate care poate să le ofere și ea foarte multă dopamină, foarte multă informație, foarte multe impulsuri, foarte multă energie pozitivă și foarte multă satisfacție. Sigur, e un efort considerabil să creezi toată povestea asta, dar satisfacția este uriașă. În momentul în care evenimentul se termină, noi părem ca niște oșteni după bătălii, ne curge sânge de peste tot și suntem extrem de obosiți, dar în același timp avem o stare de bine extraordinară pentru că suntem conștienți de ce am generat acolo. Suntem conștienți că există o mare probabilitate ca prin efortul nostru să fi schimbat foarte multe vieți sau să fi redirecționat foarte multe vieți. Și nu cred că există recompensă mai mare pentru un efort decât să știi că ai îndreptat ceva într-o direcție mai bună.

Daniel Santa: „Modelele din sport concurează cu modelele din mediul online”

- Din ce mi-ai spus, am tras două concluzii legate de cum îi atrageți pe copii spre fenomen: să creați un cadru cool și să le aduceți în față niște modele.
- Indiscutabil.

- Mi se pare că este o lipsă de modele pentru copiii din ziua de astăzi. Am fost la un eveniment al lui David Popovici în care promova sportul în rândul copiilor și micuții erau în extaz. E clar că nevoia asta de modele și dorința copiilor de a face sport există. Trebuie doar să le trezim interesul.
- Sunt mai multe lucruri aici. În primul rând, cred că e nevoie de modele în general în sportul românesc, nu doar în atletism. În același timp, cred că modelele care au acele valori pe care noi le considerăm potrivite au parte de o concurență din partea unor alte modele pe care copiii le preiau din mediul digital. Modele care au alte valori și alte preocupări și care îi duc în altă direcție decât credem noi. Eu am avut discuții cu foarte mulți copii și m-a surprins de foarte multe ori senzația pe care o au acești copii că este foarte simplu și ușor să devii influencer, să devii vlogger și să faci bani ușor, trăindu-ți viața în mod așa, idealist. Și de fiecare dată când mi se întâmplă asta încerc să le spun copiilor cam ce efort logistic e în spatele unui filmări aparent nevinovate a unui vlogger sau a unui influencer, care are în spate o armată de cameramani, luminiști, oameni care gândesc scenarii, contexte pentru ca ei să înțeleagă că "it's not that simple". În momentul de față, copiii văd calea aia drept una sigură și li se pare clar că pot avea succes urmând direcția asta, iar noi trebuie să ne luptăm cu asta venind cu o alternativă. În plus, e vorba și de cultura specifică fiecărui popor.

- Adică?
- De ce există atât de mulți copii care se îndreaptă către fotbal în Brazilia? De ce există atât de mulți copii care se îndreaptă către alergare în Kenya și Etiopia? Pentru că există o cultură care ți-a arătat că aia este o cale către succes, către împlinire, către realizare profesională, către bunăstare etc. Te poate scoate din sărăcie, te poate ajuta să vizitezi lumea întreagă, te poate ajuta să faci o mulțime de lucruri și sigur că dacă vezi asta ca model, s-ar putea să o și gândești ca o alternativă pentru tine. Dacă nu o vezi, dacă nu ești expus la ea, te gândești că singura cale de a avea succes este cea de a fi influencer. Și atunci aici este lupta noastră uriașă și mai e o luptă pe care eu cred că o avem noi cu noi, ca societate. Tendința, mai ales în mass media, este să îi avem pe oamenii aceștia mereu sub lupă și dacă se poate să le găsim cât mai repede un defect, un punct vulnerabil, o greșeală pe care să o punem foarte repede pe tapet. Eu nu sunt de acord cu chestiunea asta pentru că și sportivii sunt oameni, și sportivii fac greșeli. Și cred că trebuie să avem mult mai mare grijă cum ne purtăm cu modelele noastre.

Daniel Santa: „Pare absurd că trebuie să justifici investiția în sport”

- Am vorbit ce ar putea să facă părinții, dar ce ar putea să facă societatea, școala, statul, comunitatea pentru a-i atrage pe copii spre sport?
- Aici atingi cumva una dintre frustrările mele. Noi facem un efort extraordinar să găsim fondurile necesare pentru a susține un eveniment la nivelul ăsta și de fiecare dată când sunt în postura de a vinde evenimentul, oscilez, așa, între senzația că ofer partenerilor o oportunitate extraordinară și senzația că mă duc și cerșesc. Și asta s-a întâmplat și în relația cu privații, și în relația cu mediul privat, dar mai ales cu cel public. Eu cred că lucrul pe care îl putem face este să înțelegem că orice inițiativă corectă, serioasă și bine făcută de a aduce tinerii și copiii într-un context de genul ăsta este esențială astăzi pentru societate și nu vorbim despre mofturi aici. Eu cred că e o nevoie acută și esențială ca noi să avem niște generații viitoare care sunt sănătoase la cap. Pentru că accesul copiilor și al tinerilor nu ține doar de partea fizică, ține foarte mult de sănătatea lor mentală, ține foarte mult de echilibrul lor, ține foarte mult de starea lor de bine. Sunt atât de multe lucruri pe care sportul practicat în mod frecvent le aduce în viața oamenilor, încât pare absurd că trebuie să justifici investiția în sport. Și, sigur, e necesară investiția în sportul de masă și investiția în sportul de performanță în aceeași măsură. Sunt două lucruri care merg mână-n mână, nu prea funcționează unul fără celălalt.

- În România, se văd doar investițiile acestea în sportul de performanță. Premiem foarte bine sportivii, comparativ cu alte țări, sunt foarte multe primării care investesc în echipele de Liga 1 în loc să investească în comunitatea locală, în echipele de juniori și copii. Cum am putea să schimbăm această perspectivă?
- Cei care au putere de decizie vor rezultate imediate, vor beneficii imediate și investesc în acele lucruri care le oferă expunere și recompense imediat. Sigur că e o realitate cu care ne-am cam obișnuit și cred că greșeala noastră este că nu o taxăm, o considerăm dată. Personal cred că trebuie să ne transformăm ca societate și să găsim direcția și modalitatea prin care sportul de performanță să nu mai fie susținut în modul în care este susținut astăzi de stat. Eu nu zic că nu trebuie să fie susținut, dar noi dăm premii foarte mari pentru că dăm premii foarte puține. Nu facem nimic pentru ca acea performanță să se întâmple, o vedem doar atunci când ea se întâmplă și, de obicei, este rezultatul unor oameni excepționali, care pun la bătaie eforturi excepționale. Problema este că noi trebuie să vedem lucrul ăsta un pic mai devreme.

- Cum facem diferența între ce merită să fie susținut și ce nu?
- Eu cred că trebuie să-i ajutăm, dar să nu le dăm de-a gata. Eu am văzut la un moment dat în sportul românesc și mult confort, și multă stare de relaxare. Am avut un proiect prin care am naturalizat în România trei fete din Kenya care sunt atlete de mare performanță. Inițiativa mea a fost primită și foarte bine, și foarte rău. Pentru că deranjezi o ordine care deja s-a așezat foarte bine, în care, exceptând două-trei vârfuri, nivelul era mediocru. Nu era chiar greu să devii campion național, nu era chiar greu să-ți atingi niște obiective la club și, de pe urma lor, să duci o viață nu strălucită, dar decentă. Cred că trebuie cumva să schimbăm paradigma asta. E evident că sunt niște paradoxuri. Există oameni care vor să facă lucruri excepționale și nu au susținere. În același timp, la fel de anormal este că există un sistem care permite foarte multor sportivi și foarte multor antrenori să primească bani de la stat fără ca ei să evolueze în vreun fel. Și, atunci, lucrurile trebuie regândite.

Daniel Santa: „Trebuie să ne folosim înțelepciunea mult mai mult în relația cu adolescenții”

- Ce soluție ar fi?
- Eu nu zic că știu cum, nu zic că am rețeta, dar știu că așa nu e bine și știu că ne uităm peste tot în exterior cumva cu jind la infrastructura sportivă, la modul în care se face performanță. Dar cluburile acolo sunt private, investițiile în infrastructură sunt și publice, și private, și cumva partea asta de stil de viață sănătos, de susținere a sportului e în cultura tuturor. Că vorbim de companii, că vorbim de primării, că vorbim de persoane fizice, toată lumea știe că e o bucățică în care trebuie să investești. Or, asta la noi lipsește. Avem foarte multe capitole în viața societății în care ne bazăm numai pe stat. Dau tot timpul exemplul ăsta fiindcă e cel mai simplu. Am văzut foarte mulți oameni care văd pe jos o hârtie și nu se apleacă să o ridice și să o pună la gunoi pentru că își spun că plătesc taxe și sunt niște oameni plătiți să facă curățenie. Așa e, dar nu e suficient. Dacă fiecare dintre noi am ridica hârtia aia de pe jos, ne-am da seama că putem să funcționăm ca societate cu de două ori mai puțini oameni care fac curățenie și să avem mai mulți bani pentru sport.

- Revenind la adolescenți. Eu am o fetiță de 11 ani și mă lovesc în acest moment exact de ce îmi spuneai tu. Este o perioadă în care face tocmai invers față de ce îi propun eu și, într-un fel, e normal, aceasta este adolescența. Ce putem face să îi convingem că o activitate sportivă poate fi ceva cool?
- Și eu mă confrunt cu asta acasă pentru că la rândul meu sunt părinte de copii aflați la vârsta asta. E normal ca ei să asculte mai mult în exterior decât în interior. Trebuie să avem grijă să-i expunem unor contexte și unor medii în care vor primi o informație care să le determine asemenea alegeri. Nu de la noi, dar din exterior. Cred că e foarte important să fructificăm nevoia lor de apartenență la ceva. Este o perioadă în care copilul se desprinde foarte mult de mediul de acasă, dar în același timp nu vrea să se desprindă într-un neant, el vrea să simtă o apartenență la ceva. Cred că trebuie să fim extrem de abili, cred că trebuie să ne folosim înțelepciunea mult mai mult decât în trecut și să găsim absolut orice cale de a-i atrage în zona asta. Ei vor găsi foarte mulți stimuli, vor găsi foarte multe lucruri interesante atâta vreme cât ajung în postura să interacționeze cu ele.

Daniel Santa, despre cum să-l scoatem pe copil din zona de confort, dar fără să-l forțăm

- Ești de acord să forțăm un pic adolescentul și să-l scoatem din zona aia de confort sau mai degrabă să-i oferim lui această alegere de a face sport?
- Depinde foarte mult de fiecare cum a crescut. Eu am crescut doar în afara zonei mele de confort.

- Era altă perioadă atunci, copiii erau crescuți în alt mod.
- Imaginează-ți că eu sunt în sine un introvert 100% și vorbitul în public pentru mine era un efort extraordinar. Părinții mei au sesizat că eram foarte atras de fenomenul mass-media și m-au trimis la radio. Eu am învățat toate lucrurile astea la radio, dar cumva foarte în afara zonei mele de confort. Am învățat să vorbesc, am învățat să interacționez cu oamenii în același timp într-un context special, și anume unul în care vorbeai cu zeci de mii de oameni, dar pe care nu-i vedeai. Cumva cred că trebuie să avem abilitatea de a găsi acele contexte care îi scot pe copii din zona lor de confort, dar fără să-i forțăm. Nu cred că reușim să obținem foarte multe lucruri forțându-i, ci, mai degrabă, trebuie să-i facem pe ei să conștientizeze că în afara zonei lor de confort s-ar putea să se găsească lucruri foarte interesante. Eu cred foarte mult în inteligența, e drept selectivă, dar inteligența evidentă a generației de astăzi. Trebuie doar și noi să răspundem cu la fel de multă inteligență și să le creăm context de a descoperi lucruri pe care ei nu le cunosc.

Daniel Santa: „Nu mai suntem în realitatea sportului făcut cu parul”

- Chiar acum este o discuție în fotbalul românesc, o discuție tot mai întâlnită în ultimul timp, legată de cum ar trebui să abordeze un antrenor relația cu jucătorii. Să fie ca Dorinel Munteanu, care este foarte strict, foarte dur cu jucătorii, chiar îi mai ceartă, îi mai ia de guler. Sau trebuie să fie ca Sabău, care este un gen mai apropiat de jucători, care le explică de ce trebuie să facă un anumit efort. Un alt exemplu, ar fi Agassi vs David Popovici. Primul a fost forțat de tatăl său și a ajuns să urască sportul, iar al doilea a fost susținut de părinți și și-a ales singur drumul. Care crezi că e varianta cea mai bună?
- În primul rând, nu cred că există o singură variantă bună. Cu siguranță, există foarte multe căi. Ceea ce noi încercăm să facem și facem greșit este să aplicăm aceleași metode pe copii cu personalități foarte diferite, crezând că la un moment dat vom obține același rezultat. În al doilea rând, și o spun cu toată responsabilitatea, cred că antrenorii din România trebuie să nu uite că ei trebuie să se educe și să crească în fiecare zi. Cred că trebuie să ne uităm la ce se întâmplă la cel mai înalt nivel de performanță. Și nu cred că îl vei vedea pe Pep Guardiola înjurându-și sportivii la Manchester City. Nu cred că îl vei vedea pe Ancelotti să-l urecheze pe Vinicius sau pe Mbappe și să le spună că nu sunt buni de nimic și că trebuie să mai facă încă 5 ture de stadion drept pedeapsă. Există cu totul alte metode și astăzi cred că nu mai suntem în realitatea sportului făcut cu parul.

- Multe persoane consideră că din acest motiv nu mai avem performanțe la gimnastică sau alte sporturi.
- Este una dintre marile probleme ale sportului românesc. S-a produs această schimbare de perspectivă în afara atenției antrenorilor, care la un moment dat s-au întâlnit cu o realitate cu care nu se mai potriveau. Nu trebuie să ne mire faptul că și personalitățile sportivilor se schimbă și se adaptează în general foarte repede la modelele la care simt că se pot alătura. E suficient să ne uităm la țările nordice și să ne ducem la modelele lor care vorbesc despre sport non-competitiv la vârstele copiilor. Când sportul se practică pentru că este important pentru stilul de viață al copiilor, iar competiția este într-un rol secundar și până la un punct inexistentă. Accentul trebuie să cadă pe modul în care faci lucrurile, pe competiția cu tine, pe modul în care poți tu să crești și atunci sigur că poți să ai fundamentul pe care să construiești un David Popovici. Care la un moment dat a înțeles că până aici a fost fun, dar de aici încolo e un pic mai mult decât fun. Dar trebuie să ajungi acolo.

Daniel Santa, despre relația dintre antrenor și jucători în sportul modern

Daniel Santa: „Nu cred într-o societate în care 1% din oameni sunt împliniți și restul sunt frustrați”

- Mă bucur că ai amintit exemplul școlilor nordice. Am fost acum câțiva ani în Islanda și am dat întâmplător peste un consilier al federației, care era profesor universitar și era angajat de federație să creeze un sistem național care să atragă copiii spre sport. Iar el mi-a spus că scopul lor nu era să creeze doar niște vârfuri. Scopul era să aducă cât mai mulți copii către sport. Un proiect care la noi ar fi destul de complicat de implementat.
- Întotdeauna a fost complicat să ajungem undeva, dar a trebuit să începem de undeva. Noi cred că ne poticnim în începuturi. Am discutat atât de mult despre reforme în educație și în sport în ultimii ani de zile încât nu ne-am dat seama că nu ne-am apucat de ele. Noi am avut doar proiecte de reforme și am implementat foarte puțin. Cred că, cel puțin în școală, eu nu aș merge pe sport ca materie, cu note și medii, poate nici măcar în liceu. Dar, cu siguranță, până în liceu sportul nu ar trebui să fie o materie la care să primești note, pentru că îi pui în dificultate pe cei care deja au un handicap în zona asta. Și uită-te la câți copii sunt scutiți de sport doar pentru că sunt supraponderali și găsesc părinții o metodă să nu-i expună riscului de a-și strica media pentru că ei nu reușesc să aibă niște rezultate la teste. Eu cred că sistemul de recompensare ar trebui să fie exact invers și ar trebui să faci cumva ca toți acei copii care au dificultăți motrice, care au probleme în tot ce înseamnă activitatea sportivă, să fie supermotivați pentru a face pași mici. Dacă noi vom crea mereu un mediu în care doar cei superperformanți contează, ce facem cu ceilalți 99%? Eu nu cred într-o societate în care 1% din oameni sunt împliniți și restul de 99% sunt frustrați. Cred că trebuie să ajungem la un mecanism în care balanța să fie exact inversă. Azi nu se poate fără stil de viață sănătos. Stresul este uriaș. Toate mecanismele care ne impactează creierul din punct de vedere informațional sunt extrem de agresive, iar noi nu conștientizăm că soluția este la îndemână și este foarte simplă.

- În încheiere, te întreb dacă, în urma organizării acestei competiții, ești mai optimist sau mai pesimist față de cum erai acum 5 ani în privința adoptării unui stil de viață sănătos în rândul tinerilor?
- Aș vrea să încep cu un exemplu care pe mine m-a marcat. A venit cineva și m-a întrebat dacă nu sunt frustrat că alte competiții ne-au copiat și eu i-am spus că trebuie să fii nebun să crezi că asta este o problemă. Dimpotrivă asta este marea noastră realizare. Am ridicat un standard și am determinat alți oameni să facă la fel de bine sau mai bine decât facem noi. Mediul concurențial care s-a format la nivel de evenimente de running este fantastic astăzi în România și eu cred că România este una dintre cele mai efervescente piețe din lumea asta azi la nivel de dezvoltare a fenomenului, la nivel de creștere a numărului de oameni care participă. În continuare, e o nișă. Fără doar și poate, sunt extrem de puțini. Dar s-a creat un context și a început să se învârtă bulgărele ăla. Noi, la Brașov Running Festival, ne dublăm numărul de participanți de la an la an și nu am cum să nu fiu motivat să mai fac încă o ediție și încă o ediție, chiar dacă asta înseamnă eforturi financiare uriașe, înseamnă o risipă incredibilă de timp și de energie, risipă în ghilimele, evident. Dar nu ai cum să nu vezi că lucrurile se întâmplă. Și expunerea pe care o capătă aceste evenimente este tot mai mare și cred că în urma lor vor fi cât mai mulți oameni expuși fenomenului. În același timp, nu am cum să nu fiu optimist plecând de la simplul gând că eu, în fiecare zi, alături de colegii mei, construiesc viitorul unei nații. Și știu că fiecare suflet pe care am reușit să-l reorientez dintr-o parte în alta și pe care l-am făcut să conștientizeze că sportul e o parte din viața lui va întoarce în societate enorm.

- Mulțumesc mult, Daniel! Felicitări pentru acest demers pe care l-ai început și mult succes să ajungi de la an la an la cât mai mulți oameni!
- Îți mulțumesc și eu foarte mult pentru invitație, mulțumesc pentru cuvintele frumoase și vă felicit pe voi pentru că aveți inițiativa asta de a găsi o cale adaptată vremurilor prin care să-i faceți pe oameni să înțeleagă că astăzi sportul nu este nici un lux, nici un moft, ci dimpotrivă trebuie să fie parte din stilul nostru de viață zi de zi pentru că altfel vom fi pierduți!

Emisiunea integrală cu Daniel Santa

„Datoria noastră asta este, să aducem sportul în viața oamenilor, poate uneori cu forța, poate uneori cu dat din coate, pentru că apoi efectele vor crește exponențial și vom da cumva mai departe virusul ăsta, care este probabil cel mai bun virus pe care poți să-l dai celor din jurul tău”
Daniel Santa, director Brașov Running Festival