Articol de Andra Mocanu - Publicat sambata, 25 noiembrie 2023 13:44 / Actualizat sambata, 25 noiembrie 2023 14:16
Ciprian Marica a oferit detalii despre controversata filmare în care a fost prins cu altă femeie într-un hotel din Cluj. Fostul fotbalist susține că i s-au cerut bani pentru ca acel video să nu fie făcut public.
Invitat la podcastul Anamariei Prodan, Ciprian Marica a vorbit și despre episodul „prosopul”. În 2019 a apărut un video cu fostul fotbalist, după o partidă de amor cu Ana Muntean, într-un hotel din Cluj, în timp ce era doar în prosop și încerca să-l calmeze pe soțul acesteia.
FOTO. Ciprian Marica susține că a fost șantajat cu celebra filmare în prosop
„Dacă eram bărbat, îmi era rușine că sunt bărbat, să mă pun în asemenea situații, să vin pe la uși. Dar mi s-a părut fabulos, și te aplaud încă o dată, că ai ieșit asumat la ușă și ai spus: «Ce vrei? Care e problema?». Ce ai simțit în momentul ăla? Te-a amuzat? Sincer! Te-a amuzat momentul ăla sau, cumva, te-a speriat că ți-ar putea știrbi din bărbăție?”, l-a întrebat Anamaria Prodan pe Ciprian Marica, în podcastul ei.
Fostul fotbalist a vorbit despre acest subiect și spune că realitatea ar fi, de fapt, alta. „Au trecut ceva ani de atunci. Mulți ani. N-am ales şi n-am vrut să vorbesc despre asta niciodată pentru că, dacă aș spune realitatea, unii ar zice că... și-ar da cu părerea, hai să nu spunem într-un fel sau altul.
N-aș dori să dau apă la moară sau să continui chestia asta. Este vorba, iarăși, despre o nuanțare a situației și o amploare care, sigur, era pandemia, am înțeles-o atunci... cu toate că povestea era mult mai veche și arătată în momentul care trebuie”, a declarat Ciprian Marica.
„Cineva a vrut să se răzbune, nu?”, l-a întrebat impresara pe fostul atacant.
Ciprian Marica a explicat episodul amoros controversat de la Cluj. „Nu eram căsătorit, nu aveam nici un contract cu cineva semnat... Bineînțeles că nu sunt mândru de ce am făcut, am și spus-o, mi-am și asumat public. Nu mi-aș fi dorit niciodată să apar public în situația aia.
Nu a fost chiar o răzbunare, hai să nu-i spunem așa, dar s-au întâmplat niște lucruri care au dus la situația aia. Am fost sunat și mi s-a propus de multe ori să cumpăr filmarea aia, dar am preferat să nu o fac. Am zis: «dă-o publicului», tocmai că nu am vrut să am ceva de ascuns niciodată. Am fost mereu asumat!”.
Ciprian Marica, prins în flagrant la hotel cu nora unui cunoscut om de afaceri
Site-ul ziardecluj.ro a publicat în urmă cu patru ani un videoclip cu derularea unui eveniment petrecut în 2019, când Ciprian Marica a fost prins în flagrant în timp ce afla într-un hotel cu Ana Muntean, nora lui Florin Muntean, fost șef la firma Transgaz.
Ciprian Marica și Ana Muntean au fost surprinși în timp ce aflau la hotel chiar de către soțul Anei Muntean. La bustul gol, acoperit doar de un prosop, fostul atacant al lui Stuttgart încerca în zadar să-l liniștească pe soțul înșelat, cu care se cunoștea de dinainte, scrie sursa citată.
Întâmplarea s-ar fi petrecut în vara anului 2019, la Grand Hotel Italia din Cluj-Napoca. Actul de infidelitate al Anei Muntean pare să fie acum istorie, din moment ce cuplul a trecut peste acel episod.