Articol de Octavian Pescaru - Publicat joi, 13 aprilie 2017 00:00
Iosif Sîrbu este primul campion olimpic al României. A cucerit aurul olimpic în 1952, în proba de tir, armă liberă, calibru redus, 40 focuri, poziția culcat, concurând în poligonul Malmi din Helsinki.
A reprezentat România și la JO Melbourne 1956 și Roma 1960 fără să mai urce pe podium. Și-a luat viața în 1964 în condiții misterioase și din motive neelucidate.
Adăugăm ideilor de mai sus două fotografii, mereu aceleași, și cam acestea sunt informațiile vehiculate de zeci de ani cu privire la cel care a adus primul aur olimpic pentru România. Până astăzi! Studierea dosarului Iosif Sîrbu din arhiva CNSAS, depistarea certificatului de deces și a biletului de adio lăsat de el, identificarea unor martori oculari la moartea primului campion olimpic al României, toate acestea aduc importante lămuriri despre această personalitate unică a sportului românesc.
Martor ocular al fatidicei zile de 26 septembrie 1964
La 52 ani de la moartea lui Iosif Sîrbu, brașoveanca Maria Sicorschi, campioană națională de tir și ulterior arbitru, este primul martor ocular care depune mărturie despre ceea ce s-a întâmplat în fatidica zi de 26 septembrie 1964, ziua în care primul campion olimpic din istoria României a renunțat la viață. "Eram junioară pe vremea aceea. Mă aflam în poligonul Tunari, la marginea pădurii Băneasa, împreună cu colega mea Margareta Filip. Eram în pauză, după prima poziție, și mă plimbam alături de Margareta când, la un moment dat, trece pe lângă noi Iosif Sîrbu, nenea Ioșca, așa cum îl strigam noi, cei mai tineri. L-am salutat, ne-a salutat și fiecare și-a văzut de drumul său", își amintește ea.
"A trecut pe lângă noi la o distanță de 3-4 metri . El de obicei trăgea cu pușca, așa că am rămas oarecum surprinse văzând că are în mână un pistol de calibru mare. Mergea calm, liniștit, de parcă nu voia să deranjeze nici pietrele. N-am apucat să ne depărtam prea mult de el, făcuserăm doar 10-15 pași, când am auzit o bubuitură puternică. Am întors capul instantaneu și l-am văzut prăbușit la pământ. Colega mea Margareta a suferit un șoc. Repeta întruna «…pușca, nea Ioșca…pușca, nea Ioșca». Imediat după nenorocire am fost evacuate din poligon de antrenorul nostru, Marin Cristea. Țin minte că salvarea a ajuns târziu pentru că traficul era închis în zonă din cauza unei delegații străine care sosea de la aeroport".
Tot Maria Sicorschi explică felul în care a intrat Iosif Sîrbu în posesia pistolului cu care și-a luat zilele: "Nenea Ioșca a primit pistolul de la căpitanul Feciorescu, cel care răspundea de armament în poligon. A spus că vrea să vadă și el cum se comportă o astfel de armă cu care nu mai trăsese. Era un pistol de calibru mare, cu butoi. Căpitanul Feciorescu i l-a dat pentru că n-avea niciun motiv să-l suspecteze că va recurge la un asemenea gest.
"Sîrbu a încărcat în pistol un glonț bont, care produce pagube mult mai mari în comparație cu unul ascuțit, clasic", rememorează și Virgil Atanasiu, primul campion mondial de tir din istoria României, medaliat cu aur în 1966 în Germania Federală, la Wiesbaden. Campionul olimpic Iosif Sîrbu a fost înmormântat în cimitirul Ghencea civil. "Antrenorul nostru de atunci a mobilizat toți trăgătorii pentru înmormântare. Țin minte că eu am fost cel care i-a dus crucea", spune Virgil Atanasiu.
Pe 26 septembrie 1964, în poligon se afla și Teodor Ciulu, vicecampion european de tir și multiplu campion național: "S-a întâmplat undeva în jur de 10.00-11.00 dimineața. În poligon era puțină lume. Avusesem o scurtă discuție cu nea Ioșca și stabilisem să ne revedem la vestiar. La cel mult 10 minute după discuția noastră am auzit o bubuitură puternică. Eram în zona pavilionului central. Am luat-o la fugă spre locul de unde răsunase împușcătura. Când am ajuns acolo, am rămas înmărmurit. Nea Ioșca era căzut pe spate, la mică distanță de vestiar, cu capul către ușa de acces în clădire. Glonțul, unul cu vârf de plumb, intrase prin partea dreaptă a capului și ieșise prin stânga. Pentru că încă mai respira am vrut să-l ridic de acolo, dar medicul poligonului mi-a explicat că e în agonie și că e mai bine să nu-l clintim. Sincer, nu l-am crezut niciodată în stare de așa ceva", povestește Teodor Ciulu.
Bilete de adio
Din acea zi de sâmbătă, 26 septembrie 1964, și până azi au apărut numeroase speculații cu privire la gestul lui Iosif Sîrbu. Ascunse într-un colț al dosarului de supraveghere, două bilete semnate "Iosif Sîrbu" oferă o nouă perspectivă asupra morții sale. Primul, dactilografiat, fără semnătură olografă, este datat 23 septembrie 1964 și se intitulează "Mărturisire".
Mărturisire
Încerc să-mi înving boala cu ultimele picături de voinţă. Nu-i cunosc originea şi nici denumirea. Simt o stare continuă de nelinişte din această cauză.
Nu pot pune totul pe seama unor conflicte din căsnicie, provocate mai ales de o terţă persoană care locuia împreună cu noi. Poate solicitările prea intense de ordin nervos din ultimii ani să fi dus la această stare gravă.
Îi rog pe părinţi, prieteni şi toţi cei care m-au cunoscut să nu mă considere un laş. Am încercat tot ce am putut, dovadă sunt medicii, pentru a mă redresa. Nu mai pot suporta nici spitalele, nici medicamentele. Mi-a plăcut sportul, viaţa în aer liber, dar nu pot accepta infirmitatea.
După operaţia de apendicită, pe care eu am dorit-o, capu-l simt congestionat, iar starea de nelinişte s-a accentuat. Medicamentele mă buimăcesc şi am senzaţia că sunt beat. Nu mai pot suporta prea mult.
Consider că este cinstit să nu învinuiesc pe nimeni. Cei care m-au cunoscut reţin conflictele mele din ultimii ani, iar adevăraţii oameni vor şti cândva să spună adevărul despre mine celor ce vor dori să ştie cine am fost.
23 septembrie 1964 Adio
Sîrbu Iosif
Al doilea bilet, de asemenea dactilografiat, nu poartă nicio dată și conține următorul text:
Acasă, în una din cutiile biroului, am lăsat câteva rânduri pentru cei de acasă. Aş dori să poată fi realizate notele lăsate în scris.
În acest interval, orice angajament la CEC pentru a le lăsa bani părinţilor ar fi dat naştere la interpretări.
Cu salutări
Iosif Sîrbu
Boala misterioasă
Cele două bilete sunt atașate dosarului său de supraveghere fără să existe vreun comentariu din partea Securității. Niciun raport al Securității nu se referă la starea sănătății sale și nu îl poziționează în niciun moment în vreun spital sau sub tratament, în ciuda faptului că el însuși scrie că nu mai poate suporta spitalele și medicamentele și vorbește despre o infirmitate.
Se știe doar că după aurul cucerit la JO Helsinki 1952 i s-a depistat o afecțiune la ochiul drept și a fost avertizat de medici că dacă îl mai forțează, își poate pierde vederea. Ulterior, Sîrbu a inventat un sistem de ochire care îi permitea să țintească folosind ochiul stâng și așa a concurat până la moarte. Astfel a participat la JO de la Melbourne 1956 și Roma 1960. Singura mențiune legată de starea sănătății sale aparține sursei "Pietraru" care, într-un raport din octombrie 1960, nota că "în 1953-1954 Iosif Sîrbu a fost bolnav de nervi", dar mențiunea trebuie privită cu rezerve.
"La club, la Brașov, eram supuși lunar unor controale psihologice și psihiatrice. Dacă ar fi avut vreo afecțiune de natură psihiatrică, e greu de crezut că ar fi putut s-o țină ascunsă", povestește Maria Sicorschi. La rândul său, Teodor Ciulu confirmă frecvența controalelor medicale, dar adaugă ceva nou: "Dacă avea vreo afecțiune ar fi fost depistată. Totuși, îmi amintesc perfect că prin iulie-august 1964 a fost internat în spital, unde l-am vizitat împreună cu alți patru colegi. Ne-a spus că are ceva probleme la stomac, dar nu ne-a dat alte amănunte".
Depresia, posibila cauză a suicidului
Analizând biletul său de adio, precum și certificatul de deces, în lipsa unor alte dovezi medicale sau declarații, nu se pot face decât presupuneri. Din bilet reiese clar că avea o suferință, pe care căuta s-o țină ascunsă, de vreme ce nu s-a destăinuit nici colegilor care l-au vizitat la spital în vara lui ‘64. Elementele furnizate de Iosif Sîrbu, "neliniște", "cap congestionat", "senzație de beție" sau "solicitările prea intense de ordin nervos", au fost analizate de Mihail Mihailide, medic și scriitor, director general al săptămânalului Viața Medicală și al Editurii Viața Medicală Românească.
Potrivit doctorului Mihailide, detaliile din biletul de adio conduc la ipoteza că Iosif Sîrbu suferea de o puternică depresie din cauza stresului acumulat de pe urma filajului la care era supus de Securitate, a problemelor personale, precum și a altor chestiuni apăsătoare. "Chiar dacă mergea regulat la controale medicale ca sportiv, ar fi putut ascunde simptomele depresiei. Teoretic, depresia poate fi ascunsă de pacient, caz în care ea poate fi depistată numai de un medic psihiatru cu experiență, simptomatologia depresiei fiind polimorfă. Dacă trăgea cu arma nu înseamnă că avea și o structură psihică puternică", spune doctorul Mihailide.
El are o versiune foarte interesantă și cu privire la operația de apendicită evidențiată în mod aparent bizar în biletul de adio. Forțând un pic lucrurile, această intervenție ar fi putut înrăutăți și ea situația. "La operațiile pentru apendicită se făceau anestezii locale (rahianestezie) sau generale. Nu știm cum a fost în cazul lui Iosif Sîrbu, dar dacă i s-a făcut o anestezie totală atunci, în mod excepțional, aceasta ar fi putut genera anumite cauze, trecătoare în mod obișnuit. Precum acele stări de neliniște, cap congestionat, senzația de beție. Dar stările descrise de el în biletul de adio - dacă dactilograma este autentică - sunt mai degrabă cele ale unei depresii profunde", conchide doctorul Mihail Mihailide.
Locul morții, strada Berceni nr. 10
Un alt element care atrage atenția este legat de locul morții lui Iosif Sîrbu. Deși toți martorii afirmă că s-a împușcat în poligonul Tunari, pe certificatul de deces eliberat în data de 2 octombrie 1964 apare altceva.
- "Republica Populară Romînă – Sfatul Popular al Raionului N. Bălcescu
- Data morții: 26 septembrie 1964
- Cauza morții: fractura craniului
- Moartea a fost trecută în registrul Stării Civile din București, Nic. Bălcescu la nr. 1646 din anul 1964, luna septembrie, ziua 28
- Locul morții: Nic. Bălcescu – str. Berceni nr. 10"
În strada Berceni, la numărul 10, actualmente șoseaua Berceni 10, se află din 1923 Spitalul Alexandru Obregia. Dacă Sîrbu s-a împușcat în poligonul aflat în nordul Bucureștiului, cum a ajuns în sudul orașului, în strada Berceni 10, și de ce nu a fost dus direct la IML ori la Spitalul de Urgență?
Medicul Mihail Mihailide vine cu o explicație pertinentă și în această privință: "Este posibil ca persoanele care l-au ridicat pe Iosif Sîrbu de la locul unde s-a împușcat să fi sesizat sau să fi crezut că mai există în el o urmă de viață. Drept urmare, l-au transportat la Spitalul Obregia, unde exista o clinică de neurochirurgie, în speranța unei resuscitări. Cum pacientul nu a revenit la viață, s-a trecut în certificat ca loc al decesului acela unde faptic i s-a constatat moartea și s-a eliberat actul de deces", spune doctorul Mihailide.
Asupra morții lui Sîrbu încă rămâne o umbră de mister. Dar, chiar și așa, se știe acum mai mult decât notița seacă, impersonală, care consemna doar că Iosif Sîrbu s-a sinucis prin împușcare. Și mai sunt lucruri de aflat, în partea a doua a poveștii primului campion olimpic român.
Citiți în Gazeta de mâine:
- Cum a fost hăituit ani întregi de Securitate pe motiv de "atitudine cosmopolită" și "manifestări dușmănoase", turnat chiar de colegii de club
- Amănunte inedite despre căsnicia capricioasă cu una dintre cele mai frumoase femei ale vremii, actrița Lia Șahighian
Raportul despre suicid din dosarul de la CNSAS al campionului, care decidea sumbru scoaterea sa de sub urmărire
Acesta este certificatul de deces, eliberat la Spitalul Alexandru Obregia
)
)
)
)
)
)
)
)
