Articol de GSP - Publicat miercuri, 12 septembrie 2012 00:00 / Actualizat marti, 11 septembrie 2012 19:49
A doua zi după atentatele de la New York şi Washington o echipă americană de fotbal a fost obligată să joace un meci în Peru.
Fiecare dintre noi îşi aminteşte, în aceste zile, unde era şi ce facea în acel fatidic 11 septembrie 2001. Mai devreme sau mai tîrziu, fiecare dintre noi am fost incapabili să ne luăm ochii de la televizoarele unde vedeam cum doi coloşi de oţel sînt transformaţi în cenuşă şi cum mii de oameni încearcă să se salveze din ghearele morţii.
Deşi în seara de 11 Liga Campionilor se jucase normal, ca şi alte competiţii, impactul evenimentelor din America a fost colosal, aşa că, a doua zi, pe 12, majoritatea competiţiilor au fost amînate. Nu toate, iar de obtuzitatea unor oameni de decizie s-a lovit inclusiv o echipă americană.
Meciul nimănui
Kansas City Wizards (acum se numeşte Sporting Kansas) se afla în Peru, la Lima, pentru a juca împotriva echipei locale Sporting Cristal, în Cupa Merconorte. Jucătorii, în frunte cu cunoscutul portar Tony Meola, ce a apărat şi împotriva României la Mondialul din 1994, plecaseră pe 10 septembrie din America, lăsînd o ţară liniştită, şi s-au trezit într-o cameră de hotel din Lima privind împietriţi la televizor ceea ce se întîmplă. Mulţi, inclusiv Meola, aveau rude în New York şi, evident, ar fi vrut să ştie ceva despre ele, dar comunicarea era imposibilă.
Odiseea fotbaliştilor americani abia începuse. CONMEBOL, organizatoarea competiţiei, n-a fost la fel de flexibilă ca UEFA şi a decis că meciul trebuie jucat. După multe conversaţii cu Departamentul de Stat american, unde numai de fotbal nu aveau chef, şefii celor de la Kansas s-au conformat. Oricum echipa era "prizonieră" în Peru, căci spaţiul aerian american fusese închis.
Meciul s-a jucat într-o atmosferă bizară. În condiţii de securitate excepţionale şi cu o atitudine extrem de "prietenoasă" din partea spectatorilor peruani şi foarte respectuoasă din partea jucătorilor echipei Sporting Cristal faţă de nişte adversari care n-aveau nici un chef de fotbal. Scorul final a fost 2-1, dar n-a interesat pe nimeni.
Odisea întoarceri
A fost singura echipa americană care a intrat într-o competiţie în acele zile. Adevărata competiţie a fost însă cea a întoarcerii acasă. Pe tot globul psihoza terorii limita libertatea de mişcare. S-a acţionat pe principiul naufragiilor: primii au plecat cei căsătoriţi şi cu copii, apoi cei doar căsătoriţi şi abia apoi ceilalţi.
Majoritatea pe cont propriu, cu avionul pînă în Mexic şi trecînd apoi graniţa cu autobuzul, pe parcursul unor ore ce păreau a nu se termina. Abia cînd au ajuns la casele lor, şi-au dat seama că pe timpul absenţei lor lumea întreagă se schimbase pentru totdeauna.
)
)
)
)
)
)
)
