Articol de Alexandru Stănilă - Publicat marti, 04 octombrie 2016 23:29
Deşi se află de trei sezoane la Real Madrid şi a bifat peste 150 de prezenţe, Isco nu reuşesţe să-şi găsească locul de titular incontestabil în linia mediană a madrilenilor.
Adus de la Malaga în 2013 pentru 30 de milioane de euro, jucătorul spaniol a recunoscut că este doar vina sa pentru că nu a putut evolua mai mult şi nu încearcă să dea vina pe antrenorii săi.
"E dificil când te antrenezi bine, dar antrenorul nu te foloseşte. Dar este doar vina mea, eu sunt cel responsabil. Trebuie să-mi îmbunătăţesc jocul pentru a fi titular.
Nu o să renunţ uşor. Ştiu că o să am parte de succes, fie aici, la Real Madrid, unde îmi doresc, fie în altă parte, daca va fi cazul. Mai am doi ani contract aici, clubul nu a sugerat nimic legat de un transfer, iar nici eu nu m-am gândit la asta.
Vreau să mă antrenez bine şi să demonstrez că pot să fiu titular. Am vorbit cu Zidane şi am ştiut că va fi dificil să fiu prima opţiune, însă am acceptat provocarea.
Doar la Malaga aveam postul de titular asigurat. La Real sunt cei mai buni jucători şi este o concurenţă incredibilă. De la un sezon la altul, situaţia a fost dificilă, dar asta face parte din fotbal şi voi lupta până la capăt", a declarat jucătorul pentru Marca.
După ce a ratat Campionatul European din acest an, Isco a fost convocat de noul selecţioner al ibericilor, Julen Lopetegui, pentru partidele din cadrul preliminariilor CM 2018, cu Italia şi Albania.
În 5 meciuri a evoluat mijlocaşul de 24 de ani pentru Real Madrid, din totalul de 10 din acest sezon, fiind titular într-unul singur.
22 de goluri şi 35 de assist-uri a strâns acesta în 154 de partide disputate în tricoul "blanco".