INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Hard Rock în ajun de Crăciun în campionatul spaniol » Un meci foarte important din LaLiga ar putea fi mutat, în premieră, în orașul în care evoluează Leo Messi!

Hard Rock Stadium din Miami poate găzdui până la 75.000 de fani la meciurile de fotbal
Hard Rock Stadium din Miami poate găzdui până la 75.000 de fani la meciurile de fotbal

Articol de - Publicat miercuri, 23 octombrie 2024 09:21 / Actualizat miercuri, 23 octombrie 2024 10:15

Pentru întâia oară în istoria campionatelor de top ale Europei, și nu numai, o partidă din divizia de elită a Spaniei, se va organiza în afara țării din Peninsula Iberică.

Englezii de la „Daily Mail” au rămas azi cu gura căscată aflând că șefii din LaLiga le-au luat deja fața și ar fi reușit să obțină acordul celor din SUA pentru mutarea duelului dintre Barcelona și Atletico Madrid la Miami, pe 22 decembrie.

FCSB chiar are o problemă » Urmează amenzi drastice
FCSB
FCSB chiar are o problemă » Urmează amenzi drastice

Barcelona ar trebui să joace contra celor de la Atletico pe Stadionul „Olimpic”, casa temporară a liderului din LaLiga, pe data de 22 decembrie.

Dar toate cele trei părți implicate lucrează pentru a duce derbyul din ajunul Crăciunului la Miami. Surse din SUA au declarat pentru „Mail Sport” că speră ca schimbarea să fie aprobată și premiera chiar să aibă loc la sfârșitul anului!

Hard Rock în ajun de Crăciun în campionatul spaniol » Un meci foarte important din LaLiga ar putea fi mutat, în premieră, în orașul în care evoluează Leo Messi!
La ultimul meci disputat pe „Estadi Olimpic” Montjuic, Barcelona a spulebrat-o pe FC Sevilla (5-1) / Foto: Imago

„Vedem jocuri din NBA și NFL în Europa. De ce să nu facem la fel?”

Președintele Javier Tebas nu a făcut niciun secret din dorința de a programa un meci din campionatul Spaniei pe continentul nord-american de ceva timp: „E un semn de respect față de fanii americani ai LaLiga. Vedem NBA și NFL disputând partide în Europa sau în Mexic. Acest lucru ar avea un deosebit impact pe piața americană”.

Repetiția a fost deja făcută în vară. Barcelona a înfruntat-o pe Real Madrid într-un amical pe MetLife Stadium din New Jersey, în fața a 82.500 de spectatori.

Hard Rock în ajun de Crăciun în campionatul spaniol » Un meci foarte important din LaLiga ar putea fi mutat, în premieră, în orașul în care evoluează Leo Messi!
Și jucătorii blaugrana ar fi foarte bucuroși să zboare în ajunul Crăciunului în America / Foto: Imago

Javier Tebas dezvăluia de-atunci planurile Ligi de a juca un meci din prima ligă spaniolă în SUA în sezonul 2025-26. Hard Rock Stadium din Miami, casa echipei lui Leo Messi, este locul propus pentru meciul din decembrie.

Federația spaniolă a tot pus piedici, sprijinită de veto-ul FIFA

Federația spaniolă s-a tot opus cu îndârjire ideii de a organiza o partidă oficială în străinătate. LaLiga a făcut două încercări, eșuate, în 2019 de a disputa una dintre întâlnirile din campionat pe teritoriul Statele Unite, dar ambele au avut loc în timp ce Luis Rubiales era președintele federației spaniole.

Fiul lui Didi Prodan s-a născut la Glasgow și anunță cu cine va ține în meciul Rangers - FCSB: „2-0!” » Mărturie emoționantă: „Nici nu vedeam mingea din cauza lacrimilor”
RANGERS - FCSB
Fiul lui Didi Prodan s-a născut la Glasgow și anunță cu cine va ține în meciul Rangers - FCSB: „2-0!” » Mărturie emoționantă: „Nici nu vedeam mingea din cauza lacrimilor”

LaLiga n-a putut programa Girona - FC Barcelona și, ulterior, nici Villarreal - Atletico departe de Spania. În era „post-Rubiales”, există însă mai mult optimism că forul care gestionează campionatul iberic va fi susținut de federație.

FIFA s-a opus întotdeauna acestei idei. Regulile forului fotbalistic suprem stipulează strict că meciurile oficiale din campionat trebuie să se dispute numai pe teritoriul asociației membre respective.

Însă LaLiga a considerat a fi chiar exemplu din partea președintelui UEFA, Alexander Ceferin, de a organiza o finală a Ligii Campionilor în America de Nord.

Barcelona a mai făcut o repetiție la Dallas în decembrie trecut

Barcelona a mai jucat un meci amical la Dallas în decembrie anul trecut și e clubul spaniol cel mai deschis la idee. Catalanii au, totuși, și cea mai are nevoie de profitul și avantajele oferite de organizarea acelei partide de campionat în SUA.

Hard Rock în ajun de Crăciun în campionatul spaniol » Un meci foarte important din LaLiga ar putea fi mutat, în premieră, în orașul în care evoluează Leo Messi!
Elevii lui Hansi Flick se pregătesc aici pentru partida de foc contra lui Bayern, la Munchen, în grupa Ligii / Foto: Imago

Los blaugrana au o datorie estimată recent la 2,5 miliarde de euro de către Victor Font, care a fost principalul rival al actualului președinte Joan Laporta la ultimele alegeri ale grupării catalane.

Liderul din LaLga a pierdut aproximativ 50 de milioane de euro evoluând departe de „Spotify Camp Nou” în sezonul trecut, în timp ce arena se află într-un amplu proces de renovare. Iar casa temporară aflată la „Montjuic” poate găzdui doar 45.000 de spectatori.

Barcelona ar reveni pe Camp Nou în 2025, cu 60.000 capacitate

Clubul speră că se va putea întoarce acasă la începutul lui 2025, când lucrările de construcție vor fi finalizate doar pe jumătate. Iar capacitatea va fi de doar 60.000. Barcelona va putea evolua având în tribune 105.000 de spectatori abia în vara anului 2026.

La rândul ei, partenera de meci de la Miami, Atletico Madrid, ar avea, de asemenea, beneficii financiare importante și, practic, ar simți că joacă pe teren neutru.

E posibil ca unele dintre celelalte 18 cluburi din prima divizie să nu fie de acord, întrucât cele două formații „emigrate” la Miami ar obține un avantaj economic.

LaLiga a confirmat pentru „MailSport” că partenerul din SUA, „Relevant”, este în discuții avansate cu FIFA: „Mai sunt pași de făcut, dar ne place ideea”, a declarat un purtător de cuvânt al emisarului forului spaniol pe continentul nord-american.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează