EXCLUSIV Fiul lui Didi Prodan s-a născut la Glasgow și anunță cu cine va ține în meciul Rangers - FCSB: „2-0!” » Mărturie emoționantă: „Nici nu vedeam mingea din cauza lacrimilor”

În noiembrie 2016, Daniel Prodan dispărea fulgerător în urma unui stop cardiac, la numai 44 de ani. Fiul său, Răzvan, a preluat din mers misiunea de a purta vie mai departe memoria tatălui și s-a implicat în multiple evenimente legate de amintirea celui supranumit ”Tătuca”.

Azi, băiatul născut în Scoția evoluează la CSM Satu Mare, în eșalonul trei, și scanează disputa Rangers - FCSB, care poate aduce încă un moment de grație în Europa League pentru trupa lui Gigi Becali, după hopurile RFS și PAOK.

FCSB

Un milion de euro pentru Gigi Becali! Anunțul momentului: „Vineri mă întâlnesc cu Burleanu”

La Glasgow, Daniel Prodan a petrecut doi ani și jumătate fără a prinde însă niciun minut în prima echipă a lui „The Gers”. A venit de la Atletico Madrid cu un genunchi distrus, scoțienii au dat un mare rateu la vizita medicală și au plătit degeaba 2,2 milioane de lire sterline în 1998 pentru a aduce un fundaș inutilizabil.

Răzvan Prodan: „Tata învățase multe din experiența nefericită de la Glasgow”

- Răzvan, cum îți merge la Satu Mare și cum arată viața în liga a treia?
- Cu greutăți, cu situații mai ușoare, trebuie să fim bărbați, să ne asumăm drumul pe care am apucat. Nu putem să ne comparăm cu formații din primele două divizii, normal!, dar condițiile sunt decente. Iar teren cum avem noi nu știu dacă sunt multe chiar la liga secundă! Când am venit aici, aveam așteptări limitate. Mai fusesem înainte să se desființeze. Nu era strălucit. Dar orizonturile s-au mai deschis, iar în această parte de țară lumea e destul de implicată în fenomen.

- Înainte de Rangers – FCSB, gândurile merg și către tatăl tău, care și-a trecut pe CV clubul scoțian, fără a aduna însă niciun meci timp de doi ani, din rațiuni medicale. Ce ți-a povestit despre acea perioadă stranie?
- A fost, într-adevăr, o situație dificilă pentru tata. Dincolo de problemele cu genunchiul, a dat și peste un ritm mai alert față de Spania și asta a contribuit, probabil, la toată acea poveste de la Rangers. La Atletico era obișnuit cu alt stil de campionat, alt regim meteorologic. În Scoția e acum soare, peste zece minute plouă, iar senin, se întoarce vremea mohorâtă. L-a afectat și din punct de vedere mental. Dar sunt convins că a învățat și el multe din experiența nefericită de la Glasgow.

Răzvan Prodan: „De neînțeles ce a pățit Ianis Hagi la Rangers!”

- Tu te-ai născut chiar la Glasgow, când Didi era sub contract în Scoția. Cu cine o să ții la acest Rangers – FCSB?
- Cu FCSB, bineînțeles! Țin cu echipele românești în cupele europene, indiferent de adversar. Va fi însă foarte complicat cu Rangers, o echipă peste PAOK, după părerea mea. Cu calitate mai mare, mai agresivă. Sufletește, aș miza pe o victorie cu 2-0 pentru FCSB, dar și o remiză ar fi OK. Important va fi să stăm bine tactic, să-i prindem pe contraatac, fiindcă avem jucători cu astfel de calități.

De la tata am moștenit ambiția și determinarea. Să nu renunț niciodată, oricât de greu ar fi. Să continuu cu încredere pe drumul pe care mi-l aleg
Răzvan Prodan, fiul lui Daniel Prodan

- Te simți legat însă emoțional de Scoția prin prisma faptului că acolo ai venit pe lume?
- Prea puțin! Am stat acolo câteva luni după naștere. Abia după venirea lui Ianis la Rangers mi-am mai îndreptat atenția spre echipă. E al treilea român la club, au mai fost înainte doar tata și Goian. Am urmărit partide din campionat, din cupele europene și e clar că e o formație care etalează intensitate și agresivitate. Mi-a părut rău pentru ce a pățit Ianis acolo după Euro, o situație nasoală, dificil de gestionat. A fost o problemă de neînțeles, mai ales că venea după turneul final din Germania, unde a contribuit la acel traseu remarcabil al naționalei.

„Și dacă mai încerca de o sută de ori, nu mai reușea acel gol fabulos din Champions League”

- Între Didi și Rangers a mai existat o ”afacere” memorabilă: golul fabulos pe care l-a marcat în Champions League în tricoul Stelei, 1-0 la București în 1995 - voleu cu stângul, în vinclu, la un corner executat de Gâlcă. Îl mai revezi din când în când?
- Da! Și mi-aduc aminte ce-mi zicea tata, că, și dacă mai încerca de o sută de ori, n-ar mai fi reușit acea execuție formidabilă. Cu câteva zile înainte de partidă, a fost prezent la Satu Mare la inaugurarea unui monument de la o biserică din județ. A considerat mereu că golul acela a venit ca un dar de la divinitate.

- Mai ții legătura cu cineva de la Rangers sau cu vreun fost coleg de-ai lui Didi din Scoția?
- Cu absolut nimeni din club. Doar cu Marco Negri am mai comunicat. Mi-a trimis un tricou pe care tata îl purtase la națională și i-l făcuse cadou. Mi-a zis că e timpul să mi-l ofere mie, în amintirea fostului său coleg de la Rangers. Fuseseră buni amici. S-au înțeles minunat la Glasgow.

Din păcate, n-am mai ajuns niciodată la Glasgow. Mi-ar face plăcere să văd spitalul în care m-am născut, locul în care a locuit tata, să simt atmosfera orașului. Duc tratative cu mama, cu sora, cu iubita, astfel încât la prima ocazie să mergem să vizităm Scoția
Răzvan Prodan, fiul lui Daniel Prodan

„De ziua lui, petreceam trei zile și trei nopți, ca-n basme”

- Ce așteptări ai de la FCSB pentru partida de joi seara?
- Foarte mari! E campioana României și, chiar dacă a început mai greu campionatul, sunt sigur că se va redresa. În plus, traseul european de până acum a fost remarcabil. Îmi plac mult Șut și Olaru. Păcat că Darius va lipsi la Glasgow! E un jucător decisiv, care s-ar putea adapta în orice mare campionat de pe continent.

- Spune-mi, te rog, două episoade emoționante din relația cu tatăl tău!
- Unu: mi-a povestit că plângea de fiecare dată când i se cânta imnul la meciurile naționalei. Nu se putea stăpâni. Și doi: m-a sfătuit să mă pregătesc serios pentru carieră, să fiu un războinic pe gazon, să ies la final cu tibiile pline de sânge, cum se spune.

- Când se apropie ziua de 16 noiembrie, data la care s-a dus Didi, în 2016, cum treci peste apăsarea momentului respectiv?
- Gândim în familie că trebuie să ne bucurăm de perioada pe care am petrecut-o cu tata, să ne amintim momentele frumoase, să povestim viața pe care am trăit-o împreună. Să nu alimentăm supărarea acumulată în toți acești ani de când ne-a părăsit. Era un om vesel și emana numai bucurie în jur. De ziua lui, pe 23 martie, petreceam trei zile și trei nopți, ca-n basme. Momentul însemna de fiecare dată prilejul să strângă aproape familia, prietenii.

„Ar fi minunat să mergem iar la Mondial în SUA și să ajung acolo alături de națională”

- Ce relație ai cu foștii colegi din Generația de Aur?
- Toți se mai interesează de mine, dar cei mai apropiați sunt Gâlcă și Răducioiu. Știți bine că m-au chemat și la evenimentul cu partida de adio de la București, când m-au invitat să port tricoul cu numărul 3 al naționalei, pe care să mai fie înscris încă o dată numele lui Prodan.

+1 FOTO

- O seară pe care îmi închipui că ai trăit-o la intensitate maximă!
- Mi-era și greu să văd mingea din cauza lacrimilor! Fusesem avertizat că mi s-a pregătit și o surpriză. În vestiar, am primit un tablou cu tata, realizat de un artist din București. Am crezut că acela a fost momentul evocat de băieți. Dar când am văzut apoi arborat în tribună chipul uriaș al tatălui meu, mi-a fost imposibil să nu izbucnesc în plâns. Emoționant!

- Meciurile de la World Cup 1994 sau secvențe din America mai urmărești?
- Mă uit deseori cu plăcere. Cred că e un pisc de neatins pentru fotbalul românesc. Nu știu dacă măcar ne vom mai apropia vreodată de o asemenea performanță. Tata a avut parte acolo de adversari formidabili, de la Asprilla și Valderrama până la Batistuta și Anderson. Clasă mondială!

- În 2026, cu Lucescu la timonă, naționala ar putea reveni la un Mondial american, după 32 de ani, cu un Hagi în lot și un munte de speranțe în bagaje. Ce-ai zice să trăiești un asemenea turneu în calitate de invitat al Federației?
- Uitându-mă la tata, mi-am dorit dintotdeauna să joc la un Mondial. Din păcate, nu se va întâmpla asta. Dar ar fi un moment unic să fiu la un turneu suprem alături de națională. Și, dacă România se va califica acolo, cred că FRF ar trebui să ia în considerare să invite în SUA toată Generația de Aur. Ar fi un gest frumos.