Articol de GSP - Publicat vineri, 06 octombrie 2023 15:40 / Actualizat vineri, 06 octombrie 2023 16:36
Carlo Ancelotti (64 de ani), antrenorul de la Real Madrid, a anunțat că mijlocașul Luka Modric (38 de ani) nu va părăsi echipa în această vară, chiar dacă croatul este nemulțumit că și-a pierdut statutul de titular incontestabil.
Luka Modric va rămâne liber de contract vara viitoare, după ce contractul său cu Real Madrid va expira. Vârsta acestuia, dar și faptul că începe meciuri pe banca de rezerve tot mai des fac ca perspectiva prelungirii înțelegerii să devină tot mică.
Carlo Ancelotti consideră că fotbalistul va continua pe „Santiago Bernabeu” și din luna ianuarie, chiar dacă este nemulțumit de minutele jucate.
„Nu cred că Modric se gândește să plece în ianuarie. El este încă foarte important și suntem încântați de el. Vorbesc cu Modric în fiecare zi și ceea ce aduce el în vestiar este ceva ce nimeni altcineva nu poate aduce.
Pentru mine, el este foarte important chiar și atunci când nu joacă pentru că își motivează colegii. Nu-i place să nu joace și asta îl afectează, înțeleg asta”, a spus Carlo Ancelotti, la conferința de presă de dinaintea meciului cu Osasuna de sâmbătă.
Au apărut tot mai multe zvonuri cum că mijlocașul va face pasul în Statele Unite. Pedja Mijatovic, impresarul jucătorului, a confirmat că Lionel Messi l-a contactat pe croat pentru a-l convinge să meargă la Inter Miami.
Impresarul lui Luka Modric: „Messi s-a interesat de posibilitatea ca Modric să ajungă la Inter Miami”
„A primit oferte din SUA, de la multe echipe de fapt, dar de acolo în mod special. A avut și din Arabia Saudită, dar a dorit să rămână la Real Madrid.
Chiar Messi s-a interesat de această posibilitate, ca Modric să joace în SUA. În Croația, acum câteva zile, s-a văzut cu Beckham, au luat masa”, a spus Mijatovic în AS.
Articol de Alexandru Tomuțiu
Citește și alte știri din fotbalul european:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”