Articol de GSP - Publicat joi, 19 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat joi, 19 ianuarie 2012 14:01
Justiţia italiană a pus ochii pe Hector Cuper. Acum antrenor al lui Bogdan Stancu la Orduspor, locul 14 în Turcia, antrenorul argentinian este bănuit că a acceptat să colaboreze cu mafia şi a trucat patru meciuri: două în Argentina şi tot atîtea în Spania. Pentru serviciile aduse ar fi primit circa 200.000 de euro, sumă livrată ”de doi cunoscuţi membri ai Camorrei”.
”Este o poveste puţin bizară ţinînd cont că Hector Cuper a pozat mereu într-o persoană verticală, decentă, serioasă. De la el nu te aştepţi la aşa ceva ori la explicaţii de genul 'mi-am renovat casa cu bani de la mama', a comentat cotidianul ”La Repubblica”. Acesta a completat însă: ”La fel de adevărat este că banii pot fura mintea oricui”. Mafioţii i-ar fi dus banii în Spania ascunşi în ciorapi şi în chiloţi.
Nu se precizează la ce echipe era Cuper cînd a făcut aranjamentele. În Argentina, antrenorul de 56 de ani le-a pregătit pe Huracan (1993-1995), Lanus (1995-1997), iar în Spania pe Mallorca (1997-1999, 2004-2006), Valencia (1999-2001), Betis (2007), Santander (2011).