Articol de Theodor Jumătate - Publicat sambata, 11 aprilie 2020 17:39
Gigi Buffon, portarul italian de 42 de ani și trei luni, vrea să rămână la Juventus până în vara lui 2021.
La 42 de ani și trei luni, Gianluigi Buffon nu se lasă. Nici acum. Mai vrea să joace și, potrivit Corriere della Sera, își va prelungi contractul încă un sezon, până în 2021. Când va avea peste 43 de ani.
Buffon: 25 de ani de Serie A. Și recordul all-time!
Pe 19 noiembrie 1995, Gigi a debutat în Serie A, la Parma lui Scala (0-0 cu Milan). Avea 17 ani și 295 de zile. Odată cu semnarea noului acord, va sărbători în toamnă 25 de ani pe gazon în campionatul peninsular. Și nu va fi o problemă să stabilească recordul de meciuri în Serie A. Deocamdată, e la egalitate cu Paolo Maldini (647).
"Nu mă opresc pentru că mă simt bine. Și pentru că vreau să-mi respect visele din copilărie. Atunci, m-aș fi emoționat și dacă mi s-ar fi spus că voi fi portar de Serie C", a declarat Buffon pentru Juventus TV.
Claudio Filippi, preparatorul său la bianconeri, crede că, dincolo de calitățile fizice extraordinare, "secretul lui Gigi e puterea mentală. E deasupra tuturor".
1.088de meciuri a jucat Gigi Buffon în cariera sa în toate competițiile: 912 la echipele de club și 176 la naționala Italiei
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro