INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SENTINȚĂ

Președintele Lula vrea ca Robinho să ispășească condamnarea pentru viol în Brazilia: „Trebuia să se afle deja în închisoare”

Articol de GSP - Publicat marti, 12 martie 2024 13:28 / Actualizat marti, 12 martie 2024 15:15

Președintele Braziliei, Lula da Silva, vrea ca Robinho (40 de ani) să-și ispășească pedeapsa de nouă ani de închisoare pentru viol într-una dintre închisorile țării din America de Sud.

Robinho a fost condamnat în Italia, dar a fugit în Brazilia înainte de a fi încarcerat de autoritățile din peninsulă.

Vinicius i-a cerut scuze adversarului: „Iartă-mă, frate!
Real Madrid
Vinicius i-a cerut scuze adversarului: „Iartă-mă, frate!

Judecătorii brazilieni au respins cererea de extrădare a lui Robinho în Italia

Robinho fusese condamnat în 2022 de un tribunal italian la 9 ani de închisoare pentru violul unei tinere cu cetățenie albaneză, informează cei de la AS. După pronunțarea sentinței, brazilianul a decis să fugă în țara natală întrucât nu există un acord de extrădare între cele două state.

Italia a solicitat extrădarea fostului fotbalist pentru a-și ispăși pedeapsa în Europa, dar Ministerul Public Federal din Brazilia a refuzat și a precizat că fostul star de la Santos va fi încarcerat în țară.

Președintele Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, explică într-un interviu difuzat marți că speră ca Robinho să-și ispășească pedeapsa într-una dintre închisorile țării.

De asemenea, președintele a declarat că fostul jucător de la Real Madrid ar fi trebuit să se afle deja în spatele gratiilor.

Președintele Braziliei nu crede în argumentele lui Robinho: „E de neiertat ce a făcut”

„Robinho a fost deja condamnat în Italia și ar fi trebuit să-și ispășească pedeapsa aici. Va fi judecat luna aceasta. Sper să plătească prețul pentru iresponsabilitatea lui. Toți cei care comit infracțiunea de viol trebuie să meargă la închisoare.

A fost mai norocos decât 99% dintre tinerii brazilieni, a câștigat mulți bani și a devenit foarte faimos. Nu avea nevoie să facă așa ceva”, a concluzionat politicianul reales în funcția de președinte la finalul lui 2022.

Curtea Superioară de Justiție a Braziliei trebuie să decidă pe 20 martie dacă aprobă sentința italiană. Dacă se confirmă sentința, Robinho va petrece următorii 9 ani într-o închisoare braziliană. Considerat succesorul lui Pele la naționala Braziliei, Robinho nu s-a ridicat niciodată la nivelul așteptat, deși a trecut pe la echipe precum AC Milan, Real Madrid sau Manchester City.

  • Articol scris de Mihai Popa

Citește mai mult:

Arsenal - Porto, cea mai palpitantă „dublă” din optimile Ligii Campionilor » Raya a fost eroul calificării
arsenal - porto
Arsenal - Porto, cea mai palpitantă „dublă” din optimile Ligii Campionilor » Raya a fost eroul calificării
Bergodi e încă la stadiul de respect, nu de dragoste!
editorial
Bergodi e încă la stadiul de respect, nu de dragoste!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează