Articol de Răzvan Butcaru - Publicat sambata, 09 ianuarie 2021 08:18 / Actualizat sambata, 09 ianuarie 2021 09:23
Marine va primi vizita echipei lui Jose Mourinho în turul 3 din FA Cup, duminică, de la ora 19:00, iar micuța formație din a 8-a divizie engleză pregătește fiecare detaliu al întâlnirii cu locul 4 din Premier League, Tottenham.
Dacă cei de la Tottenham pot apela la vedete precum campionul mondial Hugo Lloris sau golgeterul Cupei Mondiale din 2018, Harry Kane, pentru Marine, echipă din a 8-a divizie engleză, evoluează angajați ai NHS (Serviciul Național de Sănătate din UK), profesori și chiar și un colector de gunoi.
Paul Leary, managerul echipei Marine, a pregătit fiecare detaliu al întâlnirii cu Tottenham și așteaptă cu nerăbdare meciul cu formația lui Jose Mourinho: „Totul este ca un vis. Am fost la două minute de eliminare în meciul din turul preliminar cu Barnoldswich Town (câștigat de Marine cu 2-1 după două goluri marcate în ultimele două minute ale meciului), iar după patru luni ne pregătim să întâlnim Tottenham. Este ireal!” a declarat Leary pentru BBC.
Cel mai important eveniment din istoria clubului se va disputa fără spectatori
Marine evoluează în orașul Crosby (aflat la aproximativ 12 km de Liverpool) și este pentru a două oară când echipa ajunge în turul 3 din FA Cup. Din păcate, cel mai important eveniment din istoria de 127 de ani a clubului Marine se va disputa fără spectatori. Partida va avea loc pe Rossett Park, stadion cu o capacitate de 3185 de locuri. Totuși, nu este exclus ca suporterii echipei să urmărească meciul cu Tottenham de pe acoperișul caselor din apropierea arenei, așa cum au procedat și la celelalte partide din acest sezon.
Vestiar inedit pentru jucătorii celor de la Tottenham
Jucătorii lui Jose Mourinho sunt obișnuiți cu condițiile de lux din vestiarul echipei din Tottenham Hotspur Stadium, arenă de 1 miliard de euro, dar de data aceasta se vor schimba într-o locație inedită: sala de evenimente „Arriva Suite”, care în mod normal este folosită pentru organizarea de nunți și de petreceri. Printre vedetele care s-ar putea schimba în acest vestiar se numără Dele Alli, care nu a evoluat foarte des pentru formația lui Mourinho în acest sezon, dar și Tanguy Ndombele, cel mai scump transfer din istoria clubului (cumpărat cu 55 milioane de lire sterline de la Lyon la începutul sezonului 2019/20).
Carlo Ancelotti îl așteaptă pe Jose Mourinho după meci
De când a devenit manager-ul echipei Everton, Carlo Ancelotti s-a mutat în Crosby, iar după ce a aflat că echipa locală se va duela cu Tottenham, a anunțat că îl va invita pe Jose Mourinho la el acasă: „Îl voi invita pe Mourinho să bem ceva după fluierul final al meciului, dacă va fi posibil. Trebuie să vorbesc cu el despre cât de frumoasă este plaja și atmosfera din Crosby” a declarat antrenorul italian.
Fost antrenor al clubului Marine, în cartea recordurilor
Roly Howard, managerul care a pregătit formația Marine între 1972 și 2005, deține recordul de cel mai longeviv antrenor din istoria fotbalului și a fost premiat de Guinness Book. Singura dată când formația din Crosby s-a mai calificat în turul 3 din FA Cup a fost în sezonul 1992/93, dar echipa antrenată de Roly Howard a fost eliminată de Crewe Alexandra, scor 3-1.
650.000 de €este cota de piață a echipei Marine, conform Transfermarkt
VIDEO. Dele Alli, Gareth Bale și Harry Kane joacă cricket la baza de antrenament a echipei
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Bayern Munchen, învinsă de Borussia Monchengladbach după ce a condus cu 2-0