INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  UCRAINA

Mircea Lucescu, atacat iar de ultrașii lui Șahtior: „Iuda Iscarioteanul”

Mircea Lucescu, atacat iar de ultrașii lui Șahtior: „Iuda Iscarioteanul” // sursa foto: Imago
Mircea Lucescu, atacat iar de ultrașii lui Șahtior: „Iuda Iscarioteanul” // sursa foto: Imago

Articol de GSP - Publicat luni, 04 octombrie 2021 09:52 / Actualizat luni, 04 octombrie 2021 10:27

Fanii lui Șahtior nu îl iartă pe Mircea Lucescu. Antrenorul în vârstă de 76 de ani e acum la Dinamo Kiev, cucerind sezonul trecut „tripla” campionat - Cupă - Supercupa Ucrainei, după ce a fost 12 ani la Șahtior. Duminică, meciul direct s-a terminat 0-0 în campionat.

Ultrașii lui Șahtior nu se opresc. Încearcă să-l destabilizeze pe Mircea Lucescu pentru a-l face să greșească în noua cursă pentru titlu.

Ultrașii lui Șahtior i-au acoperit steaua de pe „Walk of Fame” cu vopsea albastră

După ce i-au vandalizat steaua de pe „Walk of Fame”, în fața arenei „Donbass” din Donețk, aruncând pe ea vopsea albastră, fanii radicali ai „minerilor” au venit pe stadionul „Olimpic” cu un banner provocator la meciul direct de duminică seară. Mesajul: „Lucescu - Iuda Iscarioteanul!”.

Refuză să accepte că antrenorul cu cele mai bune rezultate din istoria clubului lor e acum la Dinamo Kiev, cucerind cu alb-albaștrii tripla campionat - Cupă - Supercupa Ucrainei sezonul trecut. Îl compară pe Luce cu apostolul care l-a trădat pe Iisus pentru 30 de monede de argint.

Mircea Lucescu, atacat iar de ultrașii lui Șahtior: „Iuda Iscarioteanul”
Mesajul atașat de fanii lui Șahtior

Mircea Lucescu: „Nu mă interesează ce se întâmplă în jur

La conferință, un jurnalist i-a cerut tehnicianului să comenteze aceste atacuri ale suporterilor lui Șahtior. Răspunsul său: „Nu mă interesează ce se întâmplă în jur. Vreau să știu doar de echipa mea, cum joacă și ce ar trebui să facă băieții pe teren”.

Deocamdată, fanii „portocaliilor” nu reușesc să-l afecteze pe antrenor. După 0-0 în weekend, Dinamo Kiev a rămas lider în Ucraina, cu trei puncte avans.

22 de trofeea cucerit Mircea Lucescu în 12 ani la Șahtior Donețk (2004-2016)

Încă un episod din conflictul cu Lucescu - De Zerbi

La finalul confruntării cu Șahtior, antrenorul italian Roberto De Zerbi a comentat ironic acest 0-0: „Eu am văzut doar o echipă care voia să joace, care a apărut constant în jumătatea de teren adversă. Nu știu ce au observat alții, dar pentru mine numai Șahtior a jucat”. 

Mircea Lucescu l-a „înțepat” și el pe De Zerbi: „Stilul lui Șahtior a fost creat în 2004, de Rinat Ahmetov și de mine. Și e la fel și astăzi. Orice antrenor ar veni, nu poate decât să îmbunătățească sau să înrăutățească acest stil în unele detalii”.

VIDEO Cum s-a implicat Mircea Lucescu în recuperarea brandului Corvinul

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Ibrahimovic, cadou de lux la aniversarea a 40 de ani » Câți bani a dat pe primul Ferrari electric

Carlo Ancelotti, discurs vehement după a doua înfrângere la rând a lui Real Madrid

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ger în toată România, cum va fi vremea la reluarea campionatului? ANM, anunț important pentru cluburile din Superligă: „Sub nicio formă!” » Ce se întâmplă de vineri în țară
Superliga
Ger în toată România, cum va fi vremea la reluarea campionatului? ANM, anunț important pentru cluburile din Superligă: „Sub nicio formă!” » Ce se întâmplă de vineri în țară
Fostul lider WTA trăiește o nouă viață: „Ultimele zile nu puteau fi mai frumoase!”
Tenis
Fostul lider WTA trăiește o nouă viață: „Ultimele zile nu puteau fi mai frumoase!”
Adrian Mutu, primire pătimașă la revenirea din cantonament » Ce probleme au întâmpinat formațiile din Superligă la aeroport
Superliga
Adrian Mutu, primire pătimașă la revenirea din cantonament » Ce probleme au întâmpinat formațiile din Superligă la aeroport

„Costa undeva aproape de 100 de milioane de euro!” » Ion Țiriac s-a enervat și a spus stop celei mai mari investiții pentru sport: „Nu o mai fac, chiar dacă am bani!”

Gigi Becali, discurs dur despre planurile lui Călin Georgescu: „Oricine e împotriva UE e prea dobitoc, țăran, prost și înapoiat! Eram primitivi înainte”


Comentarii (5)
romeverest
romeverest  •  04 Octombrie 2021, 15:56

A reusit “performanta” sa se faca antipatizat pana si la clubul unde a antrenat cel mai mult in cariera sa !! Asta-i Lucescu !!

853246084756615
Marcel Popa  •  04 Octombrie 2021, 13:31

Un antrenor mare ,după el în romanica este gol.

cazonline999
cazonline999  •  04 Octombrie 2021, 11:40
Postat de rockyus pe 04 Octombrie 2021, 11:01

Oricum, nu e frumos ce-a facut Lucescu, dar ce nu face omul pentru bani...

ce a facut lucescu amice? A fost indepartat de la mineri, acolo unde a scris istorie. Daca tu esti concediat de la job nu te mai angajezi?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează