Articol de GSP - Publicat marti, 05 iulie 2022 15:29 / Actualizat marti, 05 iulie 2022 15:29
Christophe Galtier (55 de ani) este noul antrenor al celor de la PSG. Francezul a semnat contractul luni și a fost prezentat oficial astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.
OFICIAL: Christophe Galtier este noul antrenor de la PSG
PSG, prin vocea președintelui Nasser Al Khelaifi, a anunțat că postul de antrenor principal a fost preluat de Christophe Galtier, ex-antrenor la Nice.
După demiterea lui Mauricio Pochettino, campioana Franței l-a angajat pe Christophe Galtier, antrenorul care a cucerit titlul în Franța alături de Lille în 2021.
Galtier a semnat luni contractul cu PSG și a fost prezentat ca nou antrenor al parizienilor astăzi, în cadrul unei conferințe de presă care a început la ora 15:00.
Christophe Galtier, noul antrenor de la PSG
Pentru angajarea sa a insistat Luis Campos, directorul sportiv alături de care a lucrat la Lille. Campos figurează drept consilier al președintelui Nasser Al Khelaifi la PSG, dar în realitate îndeplinește atribuțiile specifice unui director sportiv.
Galtier și-a început cariera de „principal” în 2009, la Saint-Etienne, pe care a pregătit-o vreme de 8 ani (361 de meciuri).
A urmat un mandat de 3 ani și jumătate la Lille, iar în ultimul an a pregătit-o pe Nice, cu care a încheiat campionatul pe locul 5 și mai avea contract până în 2024. Pentru a-l întrerupe prematur, PSG plătește 10 milioane de euro.
Mai multe știri din fotbalul internațional:
Scene șocante » Ultrașii l-au dat afară din sală pe fostul antrenor al lui Moruțan și Cicâldău!