Articol de Theodor Jumătate - Publicat duminica, 31 decembrie 2023 13:42 / Actualizat duminica, 31 decembrie 2023 14:13
Vladimir Putin va candida în luna martie, după doi ani de război, pentru a 5-a oară la alegerile prezidențiale din Rusia. Și e sprijinit de nume mari ale sportului rus, campioni olimpici și mondiali. Dacă va fi ales, dictatorul în vârstă de 71 de ani va rămâne la Kremlin până în 2030. Trei decenii de putere absolută.
Războiul din Ucraina este departe de sfârșit, dar Vladimir Putin se pregătește de alt mandat de președinte. În vârstă de 71 de ani, dictatorul va candida din nou, pentru a cincea oară, alegerile fiind programate pe 15-17 martie 2024. Vrea să păstreze puterea Rusiei în mâinile sale cel puțin până în 2030.
Ar însemna să conducă țara trei decenii. Președinte din 2000, cu excepția celor patru ani în care a fost prim-ministru (2008-2012), când tot el controla totul în Rusia.
Un singur nume din fotbal îl susține oficial pe Vladimir Putin. L-a antrenat și pe Tiberiu Ghioane în Ucraina!
La fel ca la începutul războiului, pe 24 februarie 2022, sprijin pe care nu l-a pierdut în ultimii doi ani, Putin e susținut de multe legende ale sportului rus. Medaliați olimpici și mondiali, jucători, antrenori, conducători de federații, aceștia vor să-l vadă reales și încă șase ani la Kremlin.
Preluând de pe pagina de internet a Comisiei Centrale Electorale de la Moscova, site-ul ucrainean Tribuna a prezentat lista campionilor celor care îi sunt alături în campanie.
Un singur nume din fotbal, Valery Gazzaev, 69 de ani, important tehnician, ex-Alania Vladikavkaz și ȚSKA Moscova, fost selecționer al Rusiei, care a stat și pe banca lui Dinamo Kiev (Ucraina), în sezonul 2009-2010. În acel an, l-a antrenat la Kiev și pe Tiberiu Ghioane.
Și sportiva cu 7 medalii de aur olimpice e în spatele lui Vladimir Putin
Pe acea listă dezvăluită de Tribuna apar 18 personalități reprezentând 15 sporturi, șapte de iarnă. Cele mai importante simboluri: Svetlana Romashina (34 de ani), 43 de medalii de aur în carieră, dintre care 7 olimpice și 21 mondiale, Elena Vyalbe (55), 3 medalii olimpice de aur și 14 mondiale la schi fond, președinta federației ruse de schi fond, Olga Zaitseva (45), Anna Bogaliy (44), ambele duble campioane olimpice la biatlon, Evgeni Plushenko (41), dublu aur olimpic la patinaj artistic, Evgeny Rylov (27), de două ori campion olimpic la înot, Sergei Tetyukhin (48), aur olimpic la volei, și Danis Zaripov (42), triplu campion al lumii la hochei.