Articol de Daniel Grigore - Publicat duminica, 31 decembrie 2023 11:37 / Actualizat duminica, 31 decembrie 2023 11:45
Keylor Navas (37 de ani) a dorit să revină la Real Madrid în vară, după ce Thibaut Courtois a suferit o accidentare gravă, dar clubul blanco s-a opus, alegându-l deja pe Kepa Arrizabalaga.
Keylor Navas este unul dintre cei mai importanți portari din istoria recentă a Realului, cel care a apărat poarta blanco la cele 3 triumfuri consecutive în Champions League, între 2016 și 2018.
Navas a plecat de la Real Madrid în 2019, cumpărat de PSG cu 15 milioane de euro. El era nemulțumit de faptul că pierduse postul de titular în detrimentul lui Thibaut Courtois.
Keylor Navas a vrut să revină la Real Madrid. „Albii” l-au ales pe Kepa Arrizabalaga
Conform Mundo Deportivo, care citează cotidianul MARCA, Navas, rezerva lui Gianluigi Donnarumma la PSG, a încercat în vara acestui an să revină la Real Madrid.
În momentul în care a aflat despre accidentarea gravă a lui Thibaut Courtois, costaricanul a sunat la clubul blanco, însă conducerea Realului s-a opus revenirii, din moment ce demarase deja negocierile pentru Kepa Arrizabalaga, cel care a și ajuns în cele din urmă la Madrid.
În prezent, cu Thibaut Courtois în plin proces de recuperare, în poarta Realului apar alternativ Kepa Arrizabalaga și Andriy Lunin.
La Real Madrid, Navas a jucat 162 de meciuri, în care a primit 159 de goluri. În 52 de partide a scăpat fără gol încasat.
Mai multe știri din fotbalul internațional:
A fost învins de Messi în finala Campionatului Mondial, iar acum a plecat în MLS să își ia revanșa