Articol de GSP - Publicat vineri, 07 octombrie 2022 07:05 / Actualizat vineri, 07 octombrie 2022 07:22
Basarab Panduru (52 de ani), fost internațional și în prezent analist TV, s-a arătat extrem de surprins de victoria lui CFR Cluj cu Slavia Praga, scor 1-0, în deplasare.
Panduru pune rezultatul pe seama apărării și a tacticii perfecte a lui Dan Petrescu.
Panduru: „Nu mă așteptam niciodată ca CFR să bată la Praga”
„Nu credeam niciodată că CFR poate să bată, mă gândeam la 0-0, 1-1, pentru că Slavia e o echipă care joacă bine, iar CFR m-am gândit că se duce să se apere.
Dintr-o centrare, care nu ştiu dacă a fost centrare, că a dat Roger pe jos, intră mingea în poartă. E meritul CFR-ului, care cu apărarea asta a fost beton armat.
De unde jucai cu patru pe fund, pe apărare deveanu cu şase pe fund. Cred că datorită tacticii, care a fost bună, CFR şi Petrescu reuşesc”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.
Dan Petrescu, după Slavia Praga - CFR Cluj 0-1: „O jumătate de minune”
„Exact ce am zis înainte de meci: trebuie să avem un portar inspirat, să avem puțin noroc. Am ținut doi atacanți, chiar dacă au venit peste noi și ne-au dominat.
În opinia mea, nu știu dacă a câștigat cineva aici la Praga, cred că doar Barcelona o dată. La Slavia acasă nu câștigi, și ați văzut de ce. Pentru mine, victoria asta e mai mare și decât cea cu Celtic, pentru că adversarul mi s-a părut fantastic.
A fost un joc excelent. Mi se pare că este jumătate de minune această victorie, care ne face sau nu să intrăm și noi în calcule pentru calificare”, a declarat Dan Petrescu, potrivit sport.ro.
Citește și:
Bonus important pentru CFR Cluj » Câți bani încasează după victoria cu Slavia Praga
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!