INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  GRUPA B » POLONIA

Rămîne

Articol de - Publicat marti, 17 iunie 2008 00:00

Deşi s-a scris că ar pleca, Beenhakker vrea să-şi respecte contractul cu federaţia, scadent în 2010.

Leo Beenhakker a pus punct speculaţiilor apărute în presa poloneză după debutul cu stîngul al “naţionalei” la Euro 2008.  Tehnicianul olandez vrea să con­­ti­nue pe banca leşilor. “Pri­ma mea opţiune e să-mi respect con­trac­tul şi să conduc echipa inclusiv la Mon­dialul din Africa de Sud”, a de­clarat Beenhakker.

În urmă cu 5 luni, olandezul şi-a prelungit acordul cu federaţia de la Varşovia (PZPN) pînă în 2010, dar unele ziare dezvăluiseră zilele tre­cute că-l bate gîndul să renunţe şi responsabilii PZPN i-ar căuta deja înlocuitor. “Ştiu că un turneu final de campionat european e şi o chestiune emoţională. De aceea eu n-aş vrea să iau în seamă spe­cu­la­ţiile care apar zilnic în mass-me­dia”, a comentat Beenhakker.

Antrenorul în vîrstă de 65 de ani ar putea rămîne chiar mai mult de doi ani pe banca Poloniei. Dacă se califică pentru Mondialul 2010, contractul său se prelungeşte au­to­mat pînă-n 2012.

2 ani sînt de cînd Beenhakker a fost numit la cîrma “naţionalei” Poloniei

1 milion de euro anual e salariul pe care polonezii i-l garantează lui Beenhakker

În premieră
Leo Beenhakker se bucură de o apreciere deosebită în rîndul su­por­terilor polonezi după ce le-a calificat “naţionala” pentru prima oară la un turneu final de campionat eu­ro­pean. Din 1960, de la înfiinţarea com­petiţiei, leşii luaseră parte la fiecare sesiune de calificare, dar degeaba. Nici măcar generaţia lui Lato şi Deyna, considerată cea mai bună din istoria fotbalului polonez, n-a reuşit să facă marele pas.

Austria: Continuă Hickersberger?

Austriecii, viitorii adversari ai “trico­lo­rilor” în preliminariile Mondialului sud-african, vor să con­ti­nue cola­bo­ra­rea cu selecţionerul Josef Hickers­berger (foto) pînă în 2010. Ac­tualul contract expiră la finele anului şi înaintea Euro 2008 s-a spe­culat în privinţa înlo­cu­i­rii sa­le cu Otto Rehhagel. Germanul şi-a pre­lun­git însă acordul cu grecii, de­cişi să-l păs­tre­ze pe ban­că în ciu­da eli­mi­nării “naţio­na­lei” din faza grupelor.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Transformare radicală a lui Cosmin Olăroiu » A surprins pe toată lumea: cât de mult a slăbit
Stranieri
Transformare radicală a lui Cosmin Olăroiu » A surprins pe toată lumea: cât de mult a slăbit
Informații de ultimă oră pe „frontul” Ianis Hagi! „Negocieri în desfășurare” pentru transferul românului
Stranieri
Informații de ultimă oră pe „frontul” Ianis Hagi! „Negocieri în desfășurare” pentru transferul românului
L-a pulverizat pe Charalambous, după ce i-a auzit reacția din conferință: „Zici că-i Popeye Marinarul! Domnu', vii și ne vinzi ouă fără gălbenuș?”
Superliga
L-a pulverizat pe Charalambous, după ce i-a auzit reacția din conferință: „Zici că-i Popeye Marinarul! Domnu', vii și ne vinzi ouă fără gălbenuș?”

Se poate bate mingea pe Lună? » Interviu cu astronomul Adrian Șonka: „Cineva a dus o crosă de golf în spațiu și a lovit mingea. Nu a mai văzut-o niciodată”

Bucureștiul, împânzit cu mesajele „Ion Țiriac, candidat la președinția României” » Ce se ascunde, în realitate, în spatele demersului


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează