Tensiune totală la Euro 2024! Ghid pentru meciurile eliminatorii: cum se bate corect un penalty? Procentul de lovituri ratate la European

Pentru că despre asta e vorba - despre legile fizice care trebuie aplicate ca la manual ca cel care trage la poartă să obțină lovitura imparabilă de la 11 metri.

Un articol din publicația online Wired face radiografia științifică acestui moment obișnuit din fotbal, dar mai întâi trece puțin prin istoria loviturii de pedeapsă.

Unde a fost inventată lovitura de pedeapsă

Penaltyul a fost inventat în Anglia (desigur!) și data lui de naștere e exact consemnată în istorie. Pe 14 februarie 1891 - ultimul minut al sfertului de finală din FA Cup între Notts County și Stoke City. Un fundaș al celor de la Notts County a oprit un șut cu mâna.

Stoke a primit o lovitură liberă de la numai câțiva centimetri distanță de linia porții, lucru care nu era deloc atunci împotriva regulamentului. Portarul s-a trezit, astfel, și el, tot la câțiva centimetri de minge, parând fără nicio problemă.

În același an, la Glasgow, pe 2 iunie, la o ședință a conducerii International Football Association, s-a născut ideea unei noi reguli a loviturilor de pedeapsă, propusă de federația națională din Irlanda.

Acesta a fost momentul care a schimbat fotbalul, aducând clipe de extaz și agonie, emoții intense și valuri de adrenalină.

La început, noua regulă prevedea că jucătorii pot bate penaltyul de la orice distanță mai mică de 12 iarzi (11 metri) de linia porții, iar portarul putea avansa cel puțin 6 iarzi (5,5 metri) ca să se opună loviturii.

În timp, lovitura de pedeapsă/departajare a căpătat forma pe care o are azi.

Probabilitatea de a înscrie de la 11 metri este de aproximativ 70 la sută

La Cupa Mondială din 2022, jucătorii puși în situația de a executa un penalty au reușit în 22 din cele 29 astfel de situații - asta reprezentând 76 la sută.

Până la începutul lui Euro 2024, competiția supremă continentală numărase 88 de astfel de lovituri de pedeapsă, dintre care 62 transformate (70 la sută). Loviturile de departajare - introduse la Campionatul European în 1976 și la World Cup în 1978 - au cam același procentaj de transformare.

În toată istoria Cupei Mondiale în privința loviturilor de departajare, din 320 de astfel de execuții, 222 au intrat în poartă - adică tot 70 la sută.

La Euro, lucrurile merg ceva mai bine în privința loviturilor de departajare - 178 din 232, adică 77 la sută.

De ce penaltyurile trebuie executate de la 11 m?

Răspunsul e unul foarte simplu. Așa a decis federația engleză de fotbal, în anul de grație 1891. Și e foarte probabil să nu se schimbe niciodată, pentru că ar fi păcat - s-ar strica procentajul de 70 la sută, care e amestecul perfect de risc, bucurie și tensiune pe teren.

În cartea The Science of Soccer, John Wesson scrie că, luând în calcul rezistența aerului, un penaltu perfect direcționat, trimis cu o viteză de 130 de kilometri la oră în vinclu poate învinge, în teorie, pe orice portar de la 35 de metri.

Dacă te muți mai aproape de poartă, șansa de a marca crește considerabil. De la 3 metri, de exemplu, ai aproape sută la sută la șanse să marchezi.

De asta, cei 11 metri stabiliți acum 133 de ani de englezi par a fi distanța perfectă - destule mingi intrate în poartă, pentru a răsplăti talentele celui care trage, dar și destule șanse de apăra, pentru a sublinia agilitatea și intuiția portarilor.

Din cele 88 de lovituri de pedeapsă de la turneele finale Euro (unde nu sunt incluse și cele de la Euro 2024), doar 18 au fost apărate de goalkeeperi.

Portarul Angliei, Jordan Pickford, este unul dintre portarilor care studiază cu atenție cum trag la poartă potențialii adversarii cu care s-ar putea trezi față în față, păstrând informațiile despre aceștia ca repere.

Atacanții trebuie să se bazeze pe doi parametri din fizică - viteză și direcție

La 130 de kilometri la oră, portarul are cam o treime dintr-o secundă la dispoziție pentru a apăra șutul.

Dacă timpul lor de reacție este tot atât, singura lor șansă de a-și păstra poarta intactă e să ghicească direcția mingii.

Aici intervine plasamentul goalkeeperului

Cercetătorii de la Universitatea din Bath au descoperit, în 2012, că există un spațiu ideal pe care orice portar în poat acoperi dacă se poate deplasa în orice direcție cu forță maximă.

Probabilitatea de a înscrie în acel spațiu protejat de portar e 50 la sută. În afara sa, șansele cresc la 80 la sută.

Marcatorii de top se pregătesc intens pentru executarea penaltyurilor. De aceea, rata lor de transformare e mai mare decât media generală.

Harry Kane (Anglia) a avut, în cariera sa, 85 de ocazii în care s-a aflat față în față cu portarul advers. A înscris 74 dintre ele - asta însemnând o rată de transformare de 87 la sută.

„Încerc să exersez toate tipurile de situație și să mă asigur că sunt pregătit pentru orice fel de fază”, spunea atacantul lui Bayern Munchen și al „naționalei” Angliei.

Kane mai recunoaște că are întotdeauna un plan înainte de a executa un penalty.

O minte limpede, combinată cu o tehnică bună, cred șansele de a marca de la 11 metri.

„Sunt gata pentru orice, fie e că e penalty, fie că trebuie să urmăresc mingea respinsă”, explică Harry Kane.

Ce înseamnă asta, transpus în termeni din fizică?

Că trebuie să țintești undeva sus și să lovești mingea cu putere. În această privință, o regulă oarecum recentă fusese menită să-i ajute pe portari, dar s-a constatat că avea, de fapt, efectul opus.

Până în 1997, portarii erau obligați să rămână pe loc, în centrul porții, până când executantul penaltyului lovea mingea.

Regula însă s-a schimbat și de-atunci au voie să se deplaseze de-a lungul liniei porții. Asta înseamnă că pot atinge un capăt al porții, lăsându-l pe celălalt vulnerabil.

Executanții isteți de penaltyuri folosesc acest lucru în avantajul lor, schimbând subtil viteza loviturii pentru a-l dezechilibra pe portar.

Un studiu realizat de Universitatea din Exeter, în 2009, a urmărit mișcarea privirii fotbaliștilor în momentul execuției unei lovituri de la 11 metri.

Cercetătorii au luat 14 fotbaliști și le-au pus pe nas câte o pereche specială de ochelari în acest scop.

Apoi, sportivii au fost rugați să execute două tipuri de lovitură de la 11 metri.

Mai întâi cercetătorii i-au pus să facă tot posibilul să marcheze. La cea de-a doua încercare, li s-a spus să execuția lor va fi filmată și arătată altor jucători, iar cel mai bun executant va primi o recompensă în valoare de 50 de lire sterline.

A doua variantă fusese născocită pentru a spori presiunea resimțită de cel ce executa penaltyul. Rezultatele au arătat că, atunci când erau mai neliniștiți, fotbaliștii se uitau la portar mai devreme și mai prelung, asta însemnând că șutul lor tindea să fie pe mijlocul porții.

Executanții loviturilor de la 11 metri care se concentrau prea mult asupra portarului aveau 40 la sută dintre șuturi parate de acesta, iar jucătorii mai relaxați reduseseră această rată la 20 la sută.

Totuși, legile fizicii se prăbușesc de multe ori sub legile întortocheate ale creierului, care reacționează imprevizibil în condiții de tensiune și stres maxim.

Potrivit altor cercetători, de la Universitatea Bangor, execurtnții de lovituri de pedeapsă ratează făcând fix acele erori pe care se concentrează din răsputeri să le evite.

Este acea numită „eroare ironică” și survine în cazul fotbaliștilor care analizează prea mult toate rezultatele posibile ale acțiunilor lor și sfârșesc prin a se lăsa copleșiți de acestea.