Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 08 iulie 2024 18:31 / Actualizat luni, 08 iulie 2024 19:54
Fanzone-ul din Berlin are începând de marțea trecută o exponată specială până la finala de pe 14 iulie. Suporterii vor putea vedea o parte a unei tribune de pe arena Sonyachny din Harkov, care a fost țintă a atacurilor rusești în mai 2022. Președintele Bundestagului și ambasadorul ucrainean în Germania au prezentat „victima de război”.
Ucraina, fosta adversară a „tricolorilor", ce a terminat pe ultimul loc în grupa E, a fost eliminată încă după prima fază de la Euro 2024, dar amintirea ei continuă să rămână în atenția publicului din capitala Germaniei. Culorile albastru și galben sunt reprezentate în fan-zone-ul din Berlin și vor fi păstrate până duminică, în ziua marii finale de pe „Olympiastadion".
Tribuna s-a plimbat în mai multe orașe nemțești
„Aflată în turneu în toată țara de la începutul turneului (München, Düsseldorf etc.) și depozitată la Berlin de marțea trecută, o bucată din tribuna stadionului Sonyachny din Harkov, construită pentru Euro 2012 și distrusă de război, după invazia rusă în Ucraina pornită la sfârșitul lui februarie 2022, se află în zona fanilor Bundestagului din capitala germană", a informat cotidianul L'Equipe.
Mostra de muzeu, care a ajuns în starea deplorabilă în urma unui raid din mai 2022 a fost expusă după ce Bärbel Bas, președintele Bundestagului, și Oleksii Makeiev, ambasadorul Ucrainei în Germania, au prezentat-o în Berlin. Federația ucraineană (UAF) a transportat tribuna prin Europa pentru a demonstra lumii că și fotbalul suferă în timpul războiului.
Strângere de fonduri pentru „Stand of Heroes"
„Scaunele albastre și galbene sunt pe jumătate rupte, iar baza tribunei se ridică pe numai o jumătate de metru. O cască conectată la realitatea virtuală permite proiectarea pe locul distrus. Aceasta e una dintre cele 500 de baze sportive, inclusiv 77 de stadioane, avariate sau distruse de loviturile rusești.
A stand of Kharkiv's Sonyachny Stadium was brought to the center of Munich. It was originally built by Ukraine for EURO 2012, but was destroyed by Russian troops in May 2022.
— Ukrainian Association of Football (@uafukraine) June 17, 2024
The UAF transported the stand across Europe to testify to the world that even football suffers under war pic.twitter.com/mkUhsMvgE4
Un eveniment caritabil de strângere de fonduri pentru fundația „Stands of Heroes" este organizat la fața locului", a anunțat federația ucraineană de fotbal, care a și postat pe contul oficial de X câteva poze di Berlin.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”