Articol de Theodor Jumătate - Publicat vineri, 17 septembrie 2021 12:52 / Actualizat vineri, 17 septembrie 2021 15:00
Jurnaliștii italieni l-au ales omul meciului Galatasaray - Lazio (1-0) pe Olimpiu Moruțan. „A luminat intermitent, dar, când a făcut-o, a provocat durere”, a comentat Sportmediaset.
Al treilea meci al lui Olimpiu Moruțan la Galatasaray, primul în Europa League. Nu a marcat, nu a pasat decisiv. Chiar și așa, a fost cel mai bun joi seară, pe "Türk Telekom", la 1-0 cu Lazio, în grupele EL. Ales MVP de jurnaliștii italieni.
Corriere dello Sport l-a declarat „il migliore” pe Moruțan. „Românul se strecoară printre adversari, filtrează atâtea mingi și țintește transversala cu un stâng fulminant", l-a caracterizat cotidianul cu sediul la Roma. Alex Cicâldău „a ieșit în evidență mai mult în repriza secundă, când a tras două șuturi”.
Agenția Sportmediaset l-a văzut la fel de valoros pe ex-stelist împotriva lazialilor: „A luminat intermitent, dar, când a făcut-o, a provocat durere. Doar bara i-a refuzat un eurogol în prima repriză. După pauză, șerpuirea sa a înnebunit apărarea biancocelestă, însă Akturkoglu a risipit ocazia de gol”. Cicâldău? „O prestația pozitivă. Strakosha i-a luat bucuria golului spre final”.
Gazzetta dello Sport l-a considerat pe Muslera numărul 1
Doar Gazzetta dello Sport l-a considerat pe Muslera numărul 1. Faimosul jurnal roz a apreciat și evoluțiile lui Moruțan - „Unul dintre cei mai activi și mai periculoși” - și Cicâldău - „A legat linia mediană și atacul”.
Probabil că Olimpiu ar fi fost prima oară integralist la Galatasaray. În minutul 85, a fost schimbat de Fatih Terim cu Feghouli numai după ce numărul 21 s-a plâns de dureri musculare.
7a fost cea mai mare notă primită de Moruțan la acest meci în 3 ziare italiene (Corriere dello Sport, Corriere della Sera și Il Tempo)
6,5a primit Cicâldău (înlocuit în minutul 90) în Sportmediaset și Gazzetta dello Sport; Corriere dello Sport i-a dat doar 6
Autogol straniu în Galatasaray - Lazio
În minutul 67, Moruțan a centrat în careul advers și două erori ale lazialilor au dus la deschiderea scorului. Lazzari a vrut să degajeze, dar a făcut-o greșit, înălțând mingea în fața propriei porți. Iar Strakosha a gafat ca un copil. Goalkeeperul oaspeților a încercat să respingă în corner. A împins însă balonul sub transversală, în plasă.
VIDEO Dezvăluiri incredibile: „Moruțan nu mai vorbește cu mine, l-am luat la mișto! Nu mai termină liceul niciodată”
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Răzvan Lucescu, după victoria din Gibraltar: „N-am dormit patru nopți. Acum pot să dorm, în sfârșit”
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro