Articol de GSP - Publicat joi, 24 august 2017 22:19
La finalul partidei retur cu RB Salzburg (0-4), în urma căreia Viitorul a fost eliminată din play-off-ul Europa League (1-7), președintele Cristian Bivolaru a anunțat că Gheorghe Hagi continuă la campioana României și că Viitorul plănuiește să aducă jucători până la finalul perioadei de mercato.
"Hagi caută soluții, dar nu se gândește să plece. N-are nicio ofertă, a avut ceva în vară, dar nu l-a tentat. El speră să pună pe picioare o nouă echipă competitivă.
E greu de spus cine va asigura intrarea în play-off, pentru că lotul în momentul de față este destul de subțiat. Dar mai sunt câteva zile în care se pot face transferuri, avem în vizor doi sau trei jucători.
Zilele trecute am avut o ofertă foarte interesantă pentru Cristi Ganea și e posibil ca transferul să se întâmple zilele următoare. E o ofertă din străinătate", a dezvăluit Cristian Bivolaru la TV Digi Sport.
În ce privește meciul din Austria cu Salzburg, 0-4, președintele Viitorului a afirmat că singura parte pozitivă o reprezintă apariția în echipă a lui Băluță și a lui Drăguș.
"N-a fost o luptă pe viață și pe moarte, dar când e să nu-ți meargă nimic, mai ai și probleme de sănătate. Gică a schimbat sistemul în repriza a doua, Țucudean a ieșit după mai puțin de 30 de minute, lovit la cap, cu o comoție.
Singurele lucruri bune cu care rămânem sunt jucătorii tineri care au prins minute: Băluță un meci întreg și Drăguș trei sferturi de meci", a adăugat Cristian Bivolaru.
Fundașul central Tudor Băluță (18 ani) a ajuns la prima echipă a Viitorului vara trecută, în timp ce mijlocașul Denis Drăguș (18 ani) a fost la primul meci pentru echipa de seniori a campioanei.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!