INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  LAZIO - LEVERKUSEN 1-0

Nemţii acuză UEFA că ascunde scandalul rasist de pe Olimpico: "Fasciştii să dispară de pe stadioane!"

Tah și Wendel, în roșu, doi dintre jucătorii abuzați rasial de fanii laziali
Tah și Wendel, în roșu, doi dintre jucătorii abuzați rasial de fanii laziali

Articol de - Publicat joi, 20 august 2015 00:00

Ultraşii biancocelesti ar fi imitat ţipetele maimuţelor "Uh, uh, uh!", atacîndu-i pe adversarii de culoare Bellarabi, Tah şi Wendel. Dar Lazio îi contrazice pe cei de la Bayer: "Au vrut doar să-i intimideze".

Scandal rasist la Roma, în meciul tur de marţi din play-off-ul Ligii, Lazio - Bayer 1-0. Nemţii acuză că ultraşii biancocelesti au abuzat de manifestări cu tentă extremistă la adresa jucătorilor de culoare, Bellarabi, Tah şi Wendel, dar oficialii UEFA şi italienii trec incidentul sub tăcere. Asta i-a înfuriat pe cei de la Leverkusen mai tare decît rezultatul!

"UEFA trebuie să adopte măsuri ca să elimine toate sloganurile şi atitudinea fascistă de pe stadioane! La ce bun campania pe care o promovează, «Spune nu rasismului»?", s-a revoltat preşedintele Schade. Susţinut şi de Nowotny, fost jucător şi acum analist Sky: "Este dramatic dacă UEFA a expediat cazul ca pe o normalitate". Doar Wendel l-a minimalizat: "N-am auzit, eram prea concentrat la joc". Şi, evident, antrenorul lazial, Stefano Pioli: "Doar o eroare de comunicare, nimic rasist".

Eriksson a oprit meciul

Irriducibilii de la Peluza Nord au strigat "Uh, uh, uh!" în debutul primei reprize, imitînd maimuţele, iar arbitrul suedez Eriksson a sesizat şi, cînd meciul era întrerupt din cauza unei accidentări, a făcut un apel la observator şi la crainicul de pe Olimpico pentru a-i potoli pe fanii rasişti, ameninţînd că va opri definitiv partida!

"Respectul nu trebuie să vină numai din partea jucătorilor, dar şi a spectatorilor. Pînă la urmă, cineva va distruge acest sport"
Lars Bender, căpitan Bayer

"Arbitrul a interpretat greşit cîntecele. Rasist e Buuuh, nu Uuuh, în Italia, folosit pentru a intimida adversarul"
Igli Tare, director sportiv Lazio

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Superliga
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
Superliga
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”
Superliga
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
alexbibirica1
alexbibirica1  •  20 August 2015, 09:14

2 meciuri fara spectatori.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează